Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Expert în sănătate publică: Revenirea la normalitate anunțată de premier e o distopie

Premierul anunță că 1 iunie e data de la care va începe revenirea la normalitate. Florin Cîțu susține că, la abia o săptămână de la aplicare, noile restricții deja dau rezultate, iar cazurile ar fi pe un platou. Declarația șefului Guvernului e una politică, spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș, care precizează că nu există date care să susțină spusele lui Florin Cîțu, dimpotrivă. "Niciodată nu am avut o situația atât de proastă, iar afirmațiile primului ministru îndeamnă la relaxare", avertizează profesorul clujean.

Vrem să revenim la normal de la 1 iunie. Condiția e să ne vaccinăm, spune premierul. Ținta e atingerea unui prag de cel puțin 5 milioane de persoane vaccinate anti-covid la 1 iunie pentru a putea redeschide economia. Florin Cîțu a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.
În opinia lui Florin Cîțu, măsurile pentru combaterea pandemiei de COVID-19 funcţionează şi deja dau rezultate deși a trecut abia o săptămână de la luarea lor. Mesajul șefului Guvernului vine la doar o zi după ce ministrul Sănătății și mai mulți manageri de spitale au explicat că situația e gravă, că secțiile sunt pline de bolnavi și că prin includerea unor unități precum institutele Oncologic sau Fundeni, am atins ultima linie de apărare în lupta cu pandemia.
Declarația premierului e una politică și îndeamnă mai degrabă la relaxare, spune Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș Bolyai. "O singură relaxare se poate face în acest moment: avem populație care e vaccinată și care ar putea în acest moment să interacționeze fără distanțare, fără mască, în spații controlate: în restaurante, la concerte, la evenimente".

De când a început pandemia e prima dată când suntem la capacitate maximă și nu mai sunt paturi și nu mai sunt locuri pe secțiile de terapie intensivă. Situația-i extrem de serioasă. Echivalentul ar fi că o persoană își rupe mâna și la ortopedie nu mai sunt locuri și trebuie să stea în situația asta. În contextul ăsta, declarația primului ministru e distopică, sincer.

Revenirea la normalitate anunțată de Florin Cîțu e doar o proiecție, spune profesorul Răzvan Cherecheș în opinia căruia, indiferent cât de mult va accelera campania de vaccinare anti-covid, presiunea din secțiile ATI covid nu va scădea până la 1 iunie. Nu are cum, subliniază specialistul. "Să spui că la o săptămână după restricții se vede efectul, nu-i adevărat... N-are cum să se vadă".

Populația care e vaccinată ar putea să interacționeze fără distanțare, fără mască, în spații controlate

Profesorul clujean îl contrazice pe șeful Guvernului și în privința stabilizării infectărilor pe un așa zis platou. "Nu sunt date care să sugereze așa ceva. Declarația premierului e o declarație politică. Înțeleg nevoia de a oferi un mesaj pozitiv, dar cred că felul în care a făcut-o îndeamnă mai degrabă la relaxare. Mesajul premierului mi se pare mai degrabă <situația-i bună>. Nu, niciodată nu am avut o situația mai proastă", afirmă Răzvan Cherecheș. Asta cu atât mai mult cu cât luni a fost atins un nou record negativ: cel mai mare număr de pacienți covid internați în spitale, de la începutul pandemiei în România - 14.165.

În contextul recentelor proteste anti-covid, e clar că tensiunea e mare în societate, România nu face excepție, situații similare au fost și în celelalte țări europene. "Modalitatea de descărcare a presiunii în niciun caz nu se poate face transmițând un mesaj de relaxare generală. O singură relaxare se poate face în acest moment și nu înțeleg de ce nu se discută: avem populație care e vaccinată și care ar putea în acest moment să interacționeze fără distanțare, fără mască, în spații controlate: în restaurante, la concerte, la evenimente".

Ce ar alege HORECA? Închiși sau deschiși, dar cu test/vaccin?

Premierul a fost categoric și a respins folosirea certificatelor verzi.„Fără discuții. În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor merge în vacanță fără”, a declarat Florin Cîțu, luni, în timpul unei conferințe de presă. Românii nu vor fi nevoiți să utilizeze certificatele și vor respecta mai puține reguli începând din vară. „Eu sper să fie cât mai multe (n.r. măsuri de relaxare), aș vrea să avem o vacanță mult mai bună decât cea de anul trecut. (…) Pentru 1 iunie pregătim revenirea la normalitate. Măsurile pe care le-am luat au avut un impact pozitiv, cei care protestează trebuie să respecte legile în vigoare”, a precizat premierul.

Conform unui proiect UE, certificatul verde digital ar trebui să conțină datele de identificare ale persoanei și informații despre vaccinul anti-COVID, despre testul PCR sau despre imunitatea dobândită în urma infectării cu virusul SARS CoV-2

"Dacă i-am întreba pe cei din HORECA dacă vor să deschidă doar pentru persoanele vaccinate sau pentru cei care se testează pe loc și dacă au personal care fie se testează zilnic fie sunt vaccinați, părerea mea e că foarte mulți ar opta pentru varianta asta versus să stea închiși", spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș.

Preoții ar fi trebuit informați despre vaccin și epidemie pentru a ști ce să răspundă la rândul lor

Prim-ministrul Florin Cîţu a mai declarat luni că România va avea dozele de vaccin necesare pentru ca până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID şi a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.

Răspunsul Patriarhiei a venit prompt. Clericii Bisericii Ortodoxe Române le transmit credincioşilor informaţiile despre vaccinare cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care pledează "în mod ferm" pentru implicarea preoţilor în acest act de informare.

E foarte bine că au cerut ajutorul bisericii, dar nu e suficient subliniază profesorul Cherecheș. Preoții sunt, în comunitățile lor, persoane influente și ascultate. Trebuia făcută pentru preoți o campanie de informare în care să li se răspundă la întrebări pentru ca ei, la rândul lor, să știe să răspundă dacă populația îi întreabă. "Degeaba ceri suportul cuiva, dar nu oferi la rândul tău suport ca să educi pe cei care ar trebui să influențeze mai departe".

L-am mai întrebat pe profesorul Răzvan Cherecheș ce îl îngrijorează acum în privința modului de gestionare a pandemiei. Răspunsul a fost lipsa de coerență în luarea măsurilor. "Abordarea ministrului sănătății mi se pare una corectă și în același timp avem o abordare cum e cea a primului ministru care-i pur politică, fără să fie bazată pe dovezi și pe numere. Când zice că suntem la un platou și că măsurile funcționează nu știu la ce se referă pentru că în mod evident nu reflectă persoanele internate pe terapie intensivă, nu reflectă numărul de decese. Ce mă îngrijorează e lipsa de coerență în luarea măsurilor și felul în care mediul politic decide să utilizeze dovezile științifice".