Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cei vaccinați vor putea ieși din casă în zonele carantinate noaptea, copiii sub 12 ani scapă de test

citu.jpg

Sursa imaginii: 
site-ul Guvernului României

Guvernul va adopta în şedinţa de joi o hotărâre, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care copiii cu vârste între 6 şi 12 ani să nu mai fie testaţi pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu. De asemenea magazinele ar urma să nu se mai închidă la ora 18 de la 4 la mie ci de la 6 la mie. În zonele carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot ieşi din casă, spune șeful Guvernului. 

Premierul Florin Cîţu a anunţat că magazinele nu se vor închide la ora 18 atunci când incidenţa ajunge într-o localitate la 4 la mie şi se va merge cu această măsură până la 6 la mie. De asemenea, el a precizat că, în zonele carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot ieşi din casă, scrie News.ro.

"Vom avea o şedinţă de Guvern la prânz pentru a adopta o hotărâre de Guvern care să modifice câteva dintre aceste măsuri. Aş vrea să le spun românilor că nu se vor închide magazine la ora 18 la peste 4 la mie, vom elimina această cerinţă, vom merge până la 6 la mie. Iar propunerea mea, şi sper că aşa a rămas, în zonele care sunt carantinate noaptea cei care au certificat de vaccinare pot să iasă din casă. Nu mi se pare, dacă te-ai vaccinat şi ai certificat de vaccinare, să ţi se restricţioneze în vreun fel activitatea, am cerut ca hotărârea CNSU să includă această modificare. Şi copiii între 6 şi 12 ani nu vor mai fi testaţi dacă vor să meargă...peste 3 la mie”, a declarat, joi, Florin Cîţu.

El a menţionat că românii vaccinaţi nu pot fi restricţionaţi deoarece unele persoane nu vor să se vaccineze.  
"Vreau ca România să rămână deschisă, economia să rămână deschisă, doar aşa putem să avem resurse să plătim pentru tot ceea ce trebuie să plătim în această iarnă şi în viitor, iar cei care sunt vaccinaţi nu pot să fie restricţionaţi pentru că unele dintre persoanele din România nu vor să se vaccineze. Trebuie să mergem mai departe. (...) Mi se pare normal ca atunci când eşti vaccinat şi vrei să ieşi din casă cu o declaraţie pe propria răspundere trebuie să ieşi din casă, dacă ai certificatul de vaccinare poţi să îţi permiţi să îţi vezi de viaţă”, a explicat premierul.
 
El a precizat că în zonele de food court de la mall-uri vor putea intra persoanele vaccinate. 

"În mall-urilor vom pune la food court, vom cere să fie izolate şi să poţi să intri cu certificatul verde, deci rămân deschise, dar cu certificatul verde. Iar acolo unde se ajunge la 6 la mie şi se face carantinarea pe timp de noapte voi permite ca cei care au certificat de vaccinare, aici  vorbim de certificat de vaccinare, nu de altceva, să poată să iasă să se plimbe liber dacă doresc”, a mai transmis Florin Cîţu.