Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar și nici pe drumuri cu polei. Conducătorii lor, verificați cu etilotest

7570385-hepta_mediafax_foto-zuma_press_hepta.jpg

Sursa imaginii: 
Hepta/Mediafax Foto

Guvernul a stabilit luni care sunt regulile care se aplică în cazul trotinetelor electrice pe drumurile publice. Printre altele, se interzice circulația pe trotuare și pe drumurile acoperite de polei și zăpadă, iar conducătorii lor pot fi verificați cu etilotestul.

Prin hotărârea de luni se reglementează normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete. De asemenea, sunt reglementate condițiile tehnice pentru trotinetele electrice la fel ca în cazul celor prevăzute pentru biciclete, au anunțat reprezentanții MAI.

Principalele reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația pe trotuar, scrie Mediafax.

Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.

De asemenea, este stabilită interdicția conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

Totodată, este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

În ceea ce privește condițiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace și să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

În plus, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.