
Politică
Canada se pregătește să interzică vânzarea, cumpărarea, transferul și importul de arme de foc
trudeau_canada.jpg

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni un proiect de „îngheţare naţională a posesiei de arme de foc”, după tragedia de la Uvalde, în care și-au pierdut viața 19 copii și două profesoare.
„Vom introduce o legislaţie pentru a aplica o îngheţare naţională a posesiei de arme de foc”, a declarat Trudeau.
„Aceasta înseamnă că nu va mai fi posibil să se cumpere, vândă, transfere sau importe arme de foc niciunde în Canada”, a adăugat el.
„Trebuie doar să privim la sud de graniţă pentru a şti că, dacă nu luăm măsuri ferm şi rapid, lucrurile se agravează şi devin mai greu de contracarat”, a mai spus Trudeau.
Proiectul de lege despre care vorbește premierul canadian va trebui votat în parlament, unde Partidul Liberal al lui Trudeau este minoritar.
Autoritățile de la Ottawa au interzis în urmă cu doi ani comercializarea a 1.500 de modele de arme de asalt, în urma unui atac din provincia Noua Scoție, în urma căruia 22 de persoane au fost împușcate mortal.
Potrivit statisticilor oficiale, armele de foc sunt implicate în doar 3% din infracţiunile cu violenţă din Canada.
Ministrul securităţii publice, Marco Mendicino, estimează însă că în jur de un milion de arme de foc circulă în ţară, dintre care multe sunt importate ilegal din SUA.
Cu o legislație în acest domeniu mai strictă decât cea a SUA, Canada are o rată a omuciderilor prin împușcare de cinci ori mai scăzută decât țara vecină, dar de cinci ori mai mare decât Australia, de exemplu.
Potrivit datelor prezentate de guvernul de la Ottawa, numărul de pistoale înregistrate în Canada a crescut cu 71% între 2010 și 2020, ajungând la aproximativ 1,1 milioane.
În 2018, armele de foc au fost prezente în peste 600 de incidente de violență la domiciliu. Victimele violenței domestice au șanse de aproximativ cinci ori mai mari să fie ucise atunci când o armă de foc este prezentă în casă.