Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID adaptat la Omicron, în România la finalul lunii noiembrie. Mă voi vaccina cu doza a patra

vaccinare.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/RO Vaccinare

Vaccinul anti-COVID-19 adaptat la noile variante Omicron va ajunge în România la finalul lunii noiembrie, a anunțat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă. 

 

"Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice", a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, duminică, la Romexpo, unde se desfăşoară examenul de Rezidenţiat.

El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza "un vaccin adaptat" şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.

"Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese", a adăugat Rafila.

Vaccinarea anticoronavirus se va face la medicii de familie şi în centrele de vaccinare deschise în mai multe unități sanitare din România. 

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 167 cazuri noi de COVID și niciun deces. În ultima zi, au fost făcute puțin peste 5.000 de teste PCR și antigenice.

 
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății