Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Violența de gen, parte din sistemul islamic iranian (analiză)

iran_discriminare.jpg

O femeie arată mesajul ”Femeie, Viață, Libertate” - sloganul protestelor care zguduie Iranul de mai bine de două luni, Teheran, noiembrie 2022
Sursa imaginii: 
© AP via rfi.fr

În ciuda violențelor și nedreptăților, majoritatea femeilor iraniene nu vor să se supună regulilor impuse de regimul islamic instalat la putere în Iran încă din 1979. Ele înfruntă zi de zi discriminarea violentă, nu doar în spațiul public, dar și acasă, dovedind o capacitate de reziliență uluitoare, transmite corespondenta RFI Louise Houet.

Pe 20 septembrie, Nika Shakarami, o tânără iraniană de 16 ani, a dispărut după ce a manifestat împotriva regimului pe străzile din Teheran. Eleva a fost găsită moartă, cu nasul și craniul sparte, apoi îngropată chiar de ziua sa, pe 1 octombrie.

Conform certificatului de deces analizat de BBC Persian, Nika a fost violată și torturată în mod repetat în timpul detenției și a murit din cauza rănilor multiple cauzate de un obiect greu, o versiune infirmată de autorități, care susțin că tânăra s-ar fi aruncat de pe un acoperiș. De atunci, Nika Shakarami a devenit un simbol, alături de multe alte tinere ucise în timpul protestelor împotriva regimului islamic și a legilor sale discriminatorii împotriva femeilor.

Potrivit ONG-ului Iran Human Rights, din 2010, 185 de femei au fost condamnate la moarte și apoi executate în Iran, unde pedeapsa cu moartea este legală. De la revoluția islamică din 1979, regimul și-a centrat ideologia în jurul Șariei, iar la nivel legal, valoarea unei femei este la jumătate față de cea a unui bărbat, spune Chahla Chafiq, sociolog și scriitor iranian.

De atunci discriminarea femeilor s-a instituționalizat și organizat, fiind consacrată în „legi misogine care plasează femeile la rangul de cetățeni de clasa a doua”, susține Asal Bagheri, semiolog și profesor-cercetător la Universitatea Cergy Paris. „Ca fată în Iran, viața începe cu obligații, iar aceste obligații sunt violențe”, afirmă Claire Galliot, franco-iraniană, consilier municipal la Issy-les-Moulineaux.

Este un sistem sexist până la rădăcini, pe care o parte a poporului iranian l-a criticat, fie frontal, fie mai tăcut, de ani de zile. Dar acest protest împotriva umilinței, brutalității și cruzimii unui regim față de femeile și cetățenii săi s-a accelerat foarte mult în ultimele două luni, mai ales după anunțul morții lui Masha Amini în septembrie.

Asistăm la o revoluție umanistă, iar simbolul acestei revoluții sunt femeile”, spune Azadeh Thiriez-Arjangi, filozof și profesor la Sciences Po Rennes.

 

Un secol pierdut

 „Există discriminare sexistă în întreaga lume, dar în Iran, este de altă natură, deoarece este sacră în numele lui Dumnezeu și, prin urmare, încurajată”, spune Chahla Chafiq. În Iran, violența împotriva femeilor este o parte integrantă a organizării statale a regimului. „Când vorbim despre violențe sexuale în Franța, știm că există un stat protector care în discursul său politic condamnă violența împotriva femeilor. În Iran, nu este cazul”, explică Azadeh Thiriez-Arjangi.

Dar lucrurile nu au fost mereu așa. Republica Islamică a înlocuit practic un secol de modernizare treptată care garanta femeilor o serie de drepturi civile. „Înainte de revoluție, femeile aveau o prezență reală în spațiul public, aveau acces relativ ușor la școală, puteau exercita profesia de judecător, deși aceste drepturi și altele erau mai mari în mediul urban. Dar odată cu sosirea islamiștilor la putere, toate aceste progrese au fost abolite”, spune Chahla Chafiq.

După cum explică Asal Bagheri, dreptul familiei a fost modificat în special după 1979: „Dacă o femeie iraniană este căsătorită, ea nu poate părăsi țara fără autorizația soțului ei. Și pentru că este considerată jumătate din bărbat, ea primește doar jumătate din moștenirea care i se cuvine.

După instaurarea Republicii Islamice s-a pus în aplicare legea Talionului și repudierea, cea din urmă dând aproape sistematic bărbatului dreptul la custodia copiilor în caz de divorț. „Dacă o femeie iraniană este victima violenței domestice, trebuie să suporte abuzurile sau riscă să-și piardă custodia copiilor dacă divorțează”, spune Claire Galliot. Un divorț care poate avea loc numai cu acordul soțului. „Mama nu are dreptul de a avea acces la contul bancar al copilului sau de a-l hrăni. Întotdeauna tatăl decide totul”, continuă consiliera municipală.

Inegalitatea dintre bărbați și femei este legalizată până la pedeapsa cu moartea. După cum arată Azadeh Thiriez-Arjangi, dacă un bărbat ucide un alt bărbat, el va fi condamnat la moarte, dar poate plăti despăgubiri financiare (deseori extrem de costisitoare) familiei decedatului pentru a nu fi executat. Pe de altă parte, atunci când un bărbat ucide o femeie, revine familiei defunctului să plătească jumătate din suma pentru ca criminalul să fie condamnat la moarte. „Ei se asigură că familia femeii decedate este parte a crimei și devine atât victimă, cât și vinovată”, explică filosoful.

 

Femeia, văzută ca ispită conform legii

În acest fel, pentru a-și stabili autoritatea, puterea islamică și-a definit ideologia în jurul patriarhatului și a „negației figurii femeii”, potrivit lui Azadeh Thiriez-Arjangi. Dar cum? „Atacându-i corpul, de la vârsta de 7 ani, trupul unei femei nu-i mai aparține”, relatează profesoara.

Șapte ani este vârsta de la care fetele sunt obligate să poarte vălul în spațiile publice și la școală. „Fiind obligate să poarte vălul, trupul femeilor este prezentat ca un loc al păcatului, al vinei. Femeia dezvelită este văzută drept un obiect sexual la îndemâna bărbaților”, declară Chahla Chafiq.

Autoritățile difuzează zilnic imagini de propagandă pentru a-și promova regulile, inclusiv reclame despre voal. De exemplu, o imagine descrisă de sociologul iranian arată „pe de o parte o bomboană acoperită, iar pe de alta, o bomboană pe jumătate descoperită în jurul căreia bâzâie muștele. Femeia dezvelită este această bomboană descoperită”.

Pentru scriitoare, impactul psihologic al acestui tip de reprezentare este colosal: „Înseamnă că femeia fără voal merită să fie atinsă, iar bărbatul este prezentat ca o muscă, un animal care nu se poate controla. Este o insultă la adresa femeilor și bărbaților”.

Iar această discriminare instituțională este prezentă atît acasă, cât și în spațiul public. „În alte țări, dacă o femeie are un soț violent, poate divorța sau primi ajutor. Dar când este într-o societate ostilă, unde legea Șaria este peste tot, la cine apelezi ca femeie? Pleci din țară? Instituțiile care ar trebui să protejeze sunt atât de corupte încât nu există nici un refugiu sau ieșire pentru femeile iraniene”, explică Azadeh Thiriez-Arjangi.

 

Și totuși rezistă

Cu toate acestea, de-a lungul anilor, femeile s-au luptat mereu să-și recapete dreptul confiscat, după cum menționează Asal Bagheri. „Chiar dacă legile sunt împotriva lor, femeile iraniene nu au renunțat niciodată. Au ieșit în stradă și în spațiul public, iar Republica Islamică nu le-a putut împiedica să aibă o viață modernă, mai ales noua generație de tinere. Lucrează, conduc și se luptă în fiecare zi să-și îndepărteze vălulm milimetru cu milimetru.”

Duc o luptă imensă, tăcută, în care încetul cu încetul, fetele și femeile refuză să poarte vălul și merg cu orice risc la universitate îmbrăcate fără să rspecte codul vestimentar, sau machiate..

Asal Bagheri și Azadeh Thiriez-Arjangi sunt de acord că aceste violențe împotriva femeilor au devenit mai puternice, odată cu venirea la putere a lui Ebrahim Raïssi în 2021. Mai ales odată cu întărirea controalelor de către poliție. Tocmai de aceea, anunțul morții Mahsei Amini, după arestarea ei de către poliția moralității a aprins furia tuturor femeilor care tăceau de zeci de ani.

Așa cum declară Claire Galliot, lupta femeilor iraniene pentru drepturile lor a început cu mult înainte de 16 septembrie. De exemplu, în 2006, în mișcarea „Un milion de semnături”, mulți activiști au mers din ușă în ușă informând femeile iraniene despre drepturile lor și cerând să semneze o petiție prin care se cere egalitatea în drepturi. Dar astăzi, protestul național capătă o amploare fără precedent din moment ce „s-a umplut paharul. În orice regim totalitar, există un moment de liniște pentru a asimila șocul. Apoi toată lumea deschide ochii ”, adaugă Azadeh Thiriez-Arjangi.

Iar acum și femeile dar și bărbații se trezesc...

 

Articolul RFI integral aici

Traducere de Eremia Iulia Maria