Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Insulele Falkland: după 40 de ani, o rană încă deschisă (reportaj France24)

epava_faulkland.jpg

Epavă a unei nave de război pe țărmul unei insule din arhipelagul Faulkland (Malvine), noiembrie 2022
Sursa imaginii: 
Captură de ecran France24

În primăvara anului 1982, arhipelagul Malvine (Falkland) a fost centrul unui conflict armat dur, de zece săptămâni, între Regatul Unit și Argentina. Patru decenii mai târziu, înfrângerea suferită de Buenos Aires în lupta cu britanicii rămâne o rană deschisă pentru națiunea sud-americană. Pentru mai mult de opt din zece argentinieni, guvernul lor trebuie să continue să pretindă suveranitatea asupra acestor insule din sudul Atlanticului.

Un reportaj France24 de Éléonore Vanel, Nicolas Flon și Flavian Charuel.

 

 

La 400 de kilometri de coasta argentiniană, în Oceanul Atlantic, Insulele Malvine au fost declarate de Regatul Unit „teritoriu britanic de peste mări” în 1833. Însă Argentina, revendica insulele încă de la proclamarea independenței naționale, în 1816. În primăvara lui 1982, Leopoldo Galtieri, liderul juntei aflate la putere în Argentina la acea vreme, a decis să-și „recupereze” teritoriul și a ordonat trupelor sale să invadeze Insulele Malvine.

Prim-ministrul britanic, Margaret Thatcher, a decis să-și trimită imediat forțele navale în zona situată la peste 12.000 de kilometri de Londra. Conflictul a durat zece săptămâni. Au fost uciși 649 de soldați argentinieni, 255 de soldați britanici și trei locuitori ai insulei. Conflictul s-a încheiat pe 14 iunie 1982 cu capitularea trupelor argentiniene. Relațiile diplomatice dintre Buenos Aires și Londra au fost restabilite în 1990, dar pozițiile celor două țări în privința insulelor.

În ciuda înfrângerii militare din 1982, timpul pare să nu afecteze atașamentul argentinienilor față de Insulele Malvine. Constituția argentiniană din 1994 prevede clar: „recuperarea teritoriilor menționate și exercitarea deplină a suveranității (...) constituie un obiectiv permanent și inalienabil al poporului argentinian”.

Reprezentări ale Insulelor Malvine există peste tot în țară, în picturi murale, indicatoare rutiere sau chiar pe bancnota de 50 de pesos.

Muzeul Insulelor Malvine din Buenos Aires este vizitat în fiecare zi de mii de tineri. „Cel mai important lucru este ca elevii și studenții să cunoască argumentele pentru care trebuie să ne apărăm suveranitatea. Când englezii au ocupat insulele la 3 ianuarie 1833, au expulzat cu forța populația și autoritățile argentiniene care se aflau acolo demult... ”, explică ghidul Silvina Gutérrez.

Treizeci de ani de exil

Martín Otaño avea 18 ani când a fost trimis să lupte în Insulele Malvine. Șapte din zece luptători argentinieni recrutați erau tineri sub 20 de ani. La întoarcere, Martin suferea de stres post-traumatic și începuse să consume droguri. „Întoarcerea a fost traumatizantă, pentru că am fost aduși înapoi acasă noaptea. Cum pierdusem războiul, a fost ca o rușine...

A fost mai dureros decât orice am trăit în cele două luni și jumătate de război. Așa că am încercat să uit tot ce s-a întâmplat și nu am mai vorbit cu nimeni despre asta. Îmi imaginez că asistența psihologică m-ar fi ajutat, dar nu am apelat la această metodă pentru că nu am vrut să vorbesc despre asta. Mi-a fost teamă că va redeschide răni pe care le credeam închise când, de fapt, nu erau închise deloc."

Din lipsa asistenței de specialitate, peste 400 de soldați argentinieni s-au sinucis în lunile de după întoarcerea de la război.

Martín a părăsit țara și a plecat în exil în Spania timp de aproape 30 de ani pentru a se vindeca. Când prietenul său din copilărie, Javier de Aubeyzon, l-a contactat, Martín a decis să se întoarcă la Buenos Aires. Javier a găsit o scrisoare pe care tânărul soldat i-o trimisese de pe câmpul de luptă.

Javier, care este acum pictor, vrea să o transpună acum într-un mare tablou: „ceea ce este surprinzător în această scrisoare este felul în care scrie Martín. Avea doar 18 ani la acea vreme, dar se poate simți ce trăia. Scrie: „Îți scriu, rătăcit fiind la capătul lumii, în mijlocul frigului și al celei mai absolute singurătăți”. Observați cadența acestei fraze!”

Javier nu a fost chemat în armată în 1982 și, prin urmare, nu a trebuit să lupte. Dar, ca toți argentinienii, el este conștient de importanța acestor insule în Argentina. „Fără îndoială, cauza Insulelor Malvine este înrădăcinată adânc în această țară”, a spus el. "În plus, în ciuda disputelor permanente, cele două principale formațiuni politice ale țării sunt de acord asupra unei singure teme: suveranitatea asupra Insulelor Falkland. De-a lungul timpului, a devenit ceva aproape sacru".

Peste 99% din localnici vor să rămână în Regatul Unit

Graciela Cabrera și-a pierdut soțul pilot, Luciano Guadagnini, în timpul războiului. A murit în timpul atacului asupra fregatei engleze Antelope din 23 mai 1982. Ea a participat, 40 de ani mai târziu, la o ceremonie de omagiere în provincia Cordoba.

"Sunt mândră că mai sunt oameni care păstrează vie amintirea acestui eveniment, că ne amintim de eroii care au murit și de cei care s-au întors. Trebuie să menținem viu acest foc, cel al revendicării suveranității noastre, fie ea istorică, geografică, politică și socială. Aceste insule sunt ale noastre, fac parte din pământurile noastre. Într-o zi, poate pe căi diplomatice, steagul argentinian va putea fi arborat din nou peste Insulele Malvine".

Andrea Guadagnini, fiica Gracielei și Luciano, avea un an când tatăl ei a murit în Insulele Malvine: „Mă simt mândră că port numele tatălui meu”, spune ea.

Potrivit unui sondaj din 2021, mai mult de opt din zece argentinieni doresc ca guvernul lor să continue să revendice suveranitatea asupra insulelor.

Dar pe arhipelagul în cauză, sentimentul britanic este foarte puternic. În 2013, acolo a fost organizat un referendum pentru a-i întreba pe locuitori dacă vor să rămână atașați Regatului Unit: 99,8% dintre participanți au votat da. Leona Roberts este unul dintre ei.

Familia sa a ajuns în arhipelag în 1841, ei fiind a șasea generație. „Argentina nu ține cont de noi, populația locală”, explică ea. „Ne acuză că suntem coloniști, ceea ce este absurd. Nu era nimic de colonizat când strămoșii mei au ajuns aici. Nu era nimic construit. Noi am construit țara asta. Deci faptul că ni se spune că nu existăm, că eu și copiii mei nu avem dreptul la autodeterminare, mi se pare jignitor și foarte enervant. Comunitatea internațională pare să nu ne asculte. Suntem atât de puțini, 3.000 de locuitori, față de 40 de milioane de argentinieni..."

Traducere de Adriana Petrescu după un articol publicat de France24