
Politică
TikTok mai are opt luni pentru a se conforma legislației UE. Altfel, aplicația va fi interzisă
tik-tok-logo.jpg

Presiunile au crescut asupra TikTok, după ce compania a recunoscut că unii dintre angajaţii săi au accesat inadecvat datele de utilizator TikTok a doi jurnalişti, pentru a încerca să identifice sursa unor informaţii dezvăluite de presă.
Iar avertismentul comisarului european vine la mai puțin de două săptămâni de la vizita întreprinsă la Bruxelles de către Shou Zi Chew, directorul executiv al TikTok Inc.
Vizita a venit pe fondul apariției a numeroase controverse legate de rețeaua de socializare și după ce SUA au decis recent să interzică aplicația pentru toate dispozitivele guvernamentale federale din cauza temerilor cu privire la potențialul spionaj din partea Chinei, unde își are sediul ByteDance, compania-mamă a TikTok.
Și ceea ce se poate spune acum este că mesajul directorului executiv al TikTok nu a convins autoritățile europene.
În Europa, platforma este vizată de două două investigații ale autorității irlandeze de reglementare pentru protecția datelor, cu privire la potențialele transferuri ilegale de date ale cetățenilor europeni în China.
O legislație europeană strictă
Iar Uniunea Europeană are instrumentele necesare pentru a interveni. La sfârșitul lunii noiembrie 2022 a intrat în vigoare Regulamentul privind serviciile digitale, noul set de norme de referință ale UE pentru un mediu online mai sigur și mai responsabil.
Legislația europeană impune o listă lungă de reguli pentru platforme, în special în materie de luptă împotriva dezinformării, a discursurilor bazate pe ură şi a utilizării de date sensibile, precum şi în privinţa obligaţiilor de transparenţă.
Platformele online cu mai mult de 45 de milioane de utilizatori sunt obligate să-și evalueze anual expunerea la bunuri ilegale, la conținut ilegal sau diseminarea dezinformării.
De asemenea, platformele sunt obligate să întreprindă o evaluare detaliată a riscurilor pentru drepturile fundamentale, inclusiv pentru libertatea de exprimare, protejarea datelor cu caracter personal, libertatea, pluralismul mass-mediei online și drepturile copiilor.
Iar comisarul Breton a avertizat că autoritățile europene nu vor ezita să adopte întreaga gamă de sancţiuni pentru a proteja cetăţenii, dacă auditurile vor arăta că legislația nu este respectată.
"Cu cât audienţa are o vârstă mai mică, cu atât este mai mare responsabilitatea. Nu este acceptabil ca în spatele unor dispozitive aparent inofensive şi amuzante, utilizatorii au nevoie de doar câteva secunde pentru a accesa conţinut nociv, care uneori ameninţă viaţa", a spus Breton.
TikTok a răspuns că va respecta legislația europeană, inclusiv reglementările GDPR şi Codul de bune practici privind dezinformarea. În orice caz, autoritățile europene i-au mai dat opt luni pentru a se conforma.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica