
Politică
Europa Plus: Guvernul bulgar întârzie plățile către hotelierii care găzduiesc refugiați
hotel_bulgaria.jpg

„Hotelierii își așteaptă plățile pentru cazarea refugiaților,” informează site-ul postului național de radio al Bulgariei, care descrie situația din Balcic, acolo unde hotelierii nu au primit banii datorați de guvernul bulgar pentru ultimele luni ale anului, dar și pentru lunile de vară.
Ministrul Turismului, Ilin Dimitrov, a declarat săptămâna trecută, că hotelierii unde au locuit refugiați în lunile noiembrie și decembrie, își vor primi plățile în ianuarie. Întârzierea s-ar datora unor eventuale nereguli, existând situații „în care refugiatul părăsește hotelul sau începe să lucreze fără să-l informeze pe hotelier”, a spus Dimitrov.
„Conform datelor prezentate de autoritățile de la Sofia, în Bulgaria sunt 10.000 de ucraineni, dintre care jumătate locuiesc în hoteluri. Numărul refugiaţilor care au început să lucreze este în creştere.”
Croaţia a participat la prima reuniune a Eurogrupului ca membru cu drepturi depline
„Miniștrii de finanțe din zona euro au salutat intrarea Croației în grupul de țări care împart moneda comună, dar și în spațiul Schengen, (prezentând aderarea) drept dovada că integrarea europeană continuă în aceste vremuri dificile,” a declarat ministrul de finanțe de la Zagreb, Marko Primorac, citat de publicația Vijesti.
Oficialul croat a participat, săptămâna trecută, oficial la Reuniunea Eurogrupului, aceasta fiind prima sa participare de când Croația a aderat la zona euro, pe 1 ianuarie 2023.
„Astăzi, familia noastră euro are 20 de membri, o dovadă pentru rezistența și puterea monedei euro, (...)și o recunoaștere a muncii extraordinare realizată de autoritățile croate și de guvernul croat în implementarea cu succes a tranziției, a declarat președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe.”
Un profesor de economie sârb explică de ce este diferită criza economică de astăzi de cea din 2008
Siteul postului public de radioteleviziune din Serbia (rts.rs) publică un articol legat de Forumul de la Davos și de inflație. „Acum nu este sfârșitul inflației, ci doar răgaz înainte de furtună,” spune profesorul Ljubodrag Savić de la Facultatea de Economie din Belgrad. „Nu poți trata un organism grav bolnav prin scăderea temperaturii, spune Savić.”
„Profesorul compară criza economică din 2008 cu cea de astăzi, și spune că aceasta este unică, diferită și mai imprevizibilă.”
„El a amintit că în aprilie 2009, G20 s-a întrunit și că prima propoziție a declarației comune a fost un pericol global planează asupra lumii și lumea necesită soluții globale”.
„Acum avem o situație complet diferită, avem o lume absolut divizată, în care știm cine sunt jucătorii principali și cine susține cel mai mult fiecare parte. Situația este în prezent de așa natură încât absolut nimeni nu poate spune cât va dura, când se va termina și care vor fi consecințele și dacă va mai fi război undeva. Dar chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, din punct de vedere economic o parte a lumii s-a întors înapoi un deceniu sau mai mult”, spune Savić.
Au participat la Revista Presei Europa Plus:
Kristian Pintar, Croația
Aleksandra Miladinova, Bulgaria
Emilija Šarovic, Serbia
Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus
Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei