Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chinezii au lansat și ei o variantă a ChatGPT, numai că...

baidu_china.jpg

Sediul din Beijing al companiei Baidu, 2022
Sursa imaginii: 
© Jade GAO / AFP via France24

Varianta chineză ChatGPT, prezentată recent la Beijing, scoate în evidență dificultățile pe care le întâmpină firmele locale în cursa inteligenței artificiale, în contextul cenzurii și al rivalității tehnologice cu SUA, scrie France24 care citează o analiză AFP.

Baidu, cea mai mare companie chineză de servicii de Internet, a prezentat săptămâna trecută la Beijing "Ernie Bot", varianta chinezească a robotului conversațional american ChatGPT, ale cărui performanțe sunt urmărite cu entuziasm în China, în ciuda faptului că accesarea lui este restricționată.

ChatGPT, lansat în noiembrie de start-up-ul californian OpenAI, poate formula în câteva secunde răspunsuri detaliate pe o gamă largă de subiecte, poate redacta eseuri sau poate crea conținut audiovizual.

ChatGPT este inaccesibil în China fără un software VPN și un număr de telefon extern. Cu toate acestea, el este foarte popular, fiind subiectul multor articole de presă și discuții pe rețelele de socializare.

Baidu a fost una dintre primele companii chinezești care s-a pregătit să ofere o variantă locală pentru ChatGPT.

Cu toate acestea, prezentarea de joia trecută a lui Ernie Bot, care a avut loc în prezența presei, s-a limitat la imagini înregistrate și la rezolvarea unei ecuații simple de algebră.   

Xi Jinping este un bun lider? – Altă întrebare!

Într-o țară în care companiile de IT sunt supuse unei presiuni constante din partea Guvernului pentru a elimina conținutul considerat sensibil sau incorect din punct de vedere politic, producătorii săi nici măcar nu au propus publicului o interacțiune directă cu noul instrument.

Acțiunile companiei Baidu au scăzut cu aproape 10% la bursă în urma acestei prezentări, după care au revenit la normal datorită comentariilor pozitive ale câtorva persoane care au testat robotul, inclusiv analiști ai băncii Citigroup.

Nu a fost anunțată nicio dată pentru lansare publică a Ernie Bot, care funcționează în limba mandarină și este destinat exclusiv pieței chinezești.

Cea mai mare problemă a dezvoltatorilor din domeniul IT din China este crearea unui robot conversațional performant care să respecte regulile foarte clare impuse de Guvern în privința conținutului.

Atunci când este întrebat, de exemplu, dacă președintele chinez Xi Jinping este un bun lider, un robot conversațional conceput de prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing nu oferă nici un  răspuns și invită utilizatorul să "introducă o nouă întrebare".

"Reglementarea și cenzura conținutului în China" sunt obstacole clare pentru dezvoltarea tehnologiei, spune Lauren Hurcombe, specialist în tehnologie pentru firma de avocatură DLA Piper.

În consecință, firmele chinezești au "mult mai puține informații" cu care să-și alimenteze și antreneze sistemele decât concurenții lor occidentali, adaugă doamna Hurcombe.

 

Problema cipurilor

Pe lângă mandarină, Ernie Bot înțelege câteva dialecte chinezești, dar nu se descurcă la fel de bine cu engleza, a recunoscut șeful Baidu.

O altă provocare pentru companiile chinezești este accesul la tehnologiile americane, precum cipurile care fac algoritmii roboților conversaționali să funcționeze, în contextul în care Washingtonul sporește restricțiile din motive de securitate națională.

China își dorește să devină lider mondial în domeniul inteligenței artificiale până în 2030, ceea ce ar putea revoluționa o multitudine de sectoare, inclusiv industria auto și cea medicală.

Dar ea "nu va mai avea acces" la cele mai performante cipuri care rulează inteligența artificială complexă, avertizează Lauren Hurcombe, care pune la îndoială capacitatea Chinei de a găsi alternative la fel de perfomante. 

"În 2016, China era deja producătoare de computere de top pe plan mondial, folosind propriile cipuri", spune însă Steven Miller, profesor emerit de sisteme informatice la Singapore Management University (SMU).  

"Dacă asta s-a întâmplat acum șapte ani, cu siguranță că astăzi China este mult mai capabilă să creeze cipuri de înaltă performanță", nuanțează el.

Dar Baidu este activat și își fabrică deja propriile cipuri...

 

Textul publicat de France24 integral aici

Traducere de Cornelia Mohora