Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


"UE interzice hârtia igienică". Sau ce poate fi mai rău decât o simplă minciună

hartie_igienica_2.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

O glumă de 1 aprilie, publicată de agenția de știri Mediafax, s-a transformat în prilej de propagandă împotriva Uniunii Europene. Textul susținea că Uniunea Europeană va interzice hârtia igienică din 2025. După cum au observat colegii noștri de la Presshub, așa-zisa știre a fost preluată și distribuită de numeroase site-uri românești ca o informație adevărată. Și, după cum se știe, dezmințirea are întotdeauna un efect mult redus comparativ cu știrea inițială.

Este adevărat, redactorii agenției au lăsat de înțeles că poate fi totuși o glumă, subliniind, în titlu data de 1 aprilie. Iată însă că nu a fost de ajuns și agenția a fost luată în serios de un mare număr de publicații de pe cuprinsul țării. Ba chiar, cel puțin una dintre cele pe care le-am consultat s-a avântat și într-o analiză cu privire la bazele științifice ale acestei decizii.

Iar adevărul este că  redactorii au dat știrii, ca să zicem așa, un parfum de credibilitate.

UE vrea să interzică toaletele clasice şi hârtia igienică pentru a reduce emisiile de carbon. Toaletele japoneze pot spăla cu apă caldă şi usca cu aer cald zona intimă.

După interzicerea automobilelor cu benzină şi limitarea producţiei de carne animală până în 2040, Uniunea Europeană a anunţat o nouă măsură controversată pentru a respecta acordul de la Paris privind schimbările climatice: interzicerea toaletelor clasice şi a hârtiei igienice în toate statele membre", scrie Mediafax.

Aceasta este, de fapt, una dintre regulile dezinformării – amestecul de frânturi de adevăr și falsuri grosolane.

Da, fabricarea de motoare termice va fi oprită din 2035, însă nu și folosirea automobilelor clasice deja existente. Și nu, nu există nimic în legătură cu limitarea producției de carne din 2040. Oamenii pot fi făcuți să creadă că, dacă un element este adevărat – sau pare a fi – întreaga construcție este adevărată.

În așa-zisa știre este citată, în mod fals, președinta Comisiei Europene Ursula von der Layen, potrivit căreia toaletele clasice și hârtia igienică ar fi "o relicvă"

Este apoi publicată o declarație aprobatoare, de asemenea falsă, a lui Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, o organizație aflată mereu în atenția celor care promovează teoriile conspirației. Mai există și o declarație – tot inventată – a lui Elon Musk, acesta pronunțându-se, chipurile, împotriva deciziei europenilor.

Și iată cum textul Agenției Mediafax s-a transformat, voit sau nu, într-o temă de propagandă mincinoasă împotriva Uniunii Europene și de amplificare a spaimelor cu privire la deciziile care, chipurile, s-ar lua la Bruxelles.

Povestea arată cât de ușor poate fi rostogolită și amplificată informația falsă, fără ca receptorii să depună un minim efort de verificare - și vorbim aici de editori de publicații, persoane de la care ar fi de așteptat o anumită doză de responsabilitate, dacă nu și de profesionalism.

Un nivel minim de informare cu privire la afacerile europene este, de altfel suficient pentru a înțelege că reglementările nu se decid de azi pe mâine și în niciun caz de către Bruxelles, ci de către statele membre. Asta ar fi trebuit să facă știrea suspectă încă de la prima citire.

Mai există însă o problemă: se pare că știrea, oricât de gogonată ar fi, a corespuns așteptărilor și convingerilor multora dintre cei care au preluat-o. Ei chiar cred că Uniunea Europeană este acel loc în care niște birocrați cu costume cenușii iau decizii absurde. Și sunt gata să rostogolească această idee, fără discernământ sau chiar din rea-credință.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 4 aprilie 2023