Optzeci de ani de la revolta disperată a evreilor din ghetoul Varșoviei (France24)

"Nu vrem să ne salvăm. Nimeni nu va ieși viu de aici. Vrem doar să salvăm demnitatea umană". Aceste cuvinte, care îi sunt atribuite lui Arie Wilner, unul din luptătorii evrei, rezumă alegerea celor 500 de camarazi ai săi: mai bine să moară luptând decât să dispară în lagărele morții, care împânziseră Polonia ocupată de naziști.

Acest act, întreprins atât din eroism, cât și din disperare, a însemnat sfârșitul ghetoului din Varșovia. Pe 16 mai 1943, după trei săptămâni de lupte, nu a mai rămas din el decât ruine fumegânde. Revolta a fost înăbușită, iar ultimii supraviețuitori au fost deportați în lagărele de exterminare. Aproximativ 40 de supraviețuitori au reușit să scape din Varșovia fugind prin canalizarea orașului pentru a se alătura rezistenței poloneze, departe de capitală.

Prezentat în filmul "Pianistul", al lui Roman Polanski, acest eveniment teribil a reprezentat punctul culminant al exterminării evreilor din Polonia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Crearea ghetourilor și separarea de arieni, acțiuni întreprinse de naziști din 1940, a fost aproape o întoarcere în Evul Mediu. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, 10% din populația Poloniei era reprezentată de evrei, adică aproximativ 3 milioane de persoane", amintește Audrey Kichelewski, specialistă în istoria Poloniei și coeditoare a Revistei de Istorie a Holocaustului.

Tramvai în ghetoul din Varșovia, aprox 1940-1942 - Arhiva AFP via France24

O coborâre în iad

Pentru populația evreiască din Polonia, ocupația nazistă a fost o lungă și inexorabilă coborâre în iad. "Începând cu 16 noiembrie 1940, ghetoul din Varșovia a fost înconjurat de ziduri de trei metri înălțime, care aveau în vârf sârmă ghimpată. Zidul împrejmuia o suprafață de aproximativ 300 de hectare (3% din suprafața orașului), unde erau înghesuiți aproximativ 400.000 de oameni (cei 300.000 de evrei din oraș și cei din satele din jurul capitalei, care au fost aduși cu forța). Densitatea populației era înspăimântătoare", explică istoricul.

Un "Judenrat" ("consiliu evreiesc", în germană – n.t) era însărcinat cu organizarea muncii forțate, singura modalitate prin care locuitorii ghetoului puteau obține hrană. Foametea și epidemiile s-au instalat rapid, iar populația ghetoului a început să scadă (100.000 de persoane au murit între noiembrie 1940 și iulie 1942).

Un om adună cadavrele abandonate în stradă în ghetoul din Varșovia, 1943 - Arhiva AFP via France24

Guvernatorul general al Varșoviei, ofițerul nazist Ludwig Fischer, a declarat în timpul unei întâlniri din 3 aprilie 1941 că "foamea și mizeria vor duce la dispariția evreilor. Din problema evreiască va rămâne doar un cimitir".

În vara anului 1942, germanii au început să organizeze razii uriașe în ghetou, deportând zilnic între 6.000 și 7.000 de persoane în lagărul Treblinka (înființat inițial ca lagăr de muncă forțată, acesta a devenit un lagăr de exterminare începând cu iulie 1942), aflat la 100 km nord-est de Varșovia. "Pentru mișcările evreiești de tineret [comuniști, sioniști și bundiști, n.r.], nu mai exista nicio îndoială că era vorba de o ucidere sistematică. Aceștia au decis, deci, să opună rezistență", spune istoricul.

Un succes simbolic...

Arestarea unui luptător evreu - Arhiva AFP via France24

Pe 28 iulie 1942, când în ghetou mai erau doar 60.000 de evrei, a luat naștere Organizația Evreiască de Luptă. Număra aproximativ 500 de luptători aflați sub conducerea lui Mordechai Anielewicz, un tânăr sionist și activist socialist polonez în vârstă de 23 de ani. O altă mișcare, de data aceasta de dreapta, Uniunea Militară Evreiască, avea în rândurile sale aproximativ 250 de membri. Acești luptători au reușit să intre în legătură cu Rezistența poloneză din afara ghetoului pentru a obține arme.

Pe 18 ianuarie 1943, are loc o primă revoltă. Germanii intră în ghetou pentru a efectua o nouă razie, însă sunt întâmpinați cu focuri de armă... ”Această primă operațiune a reprezentat un succes simbolic: deportările au fost întrerupte, ceea ce i-a încurajat pe luptători să continue rezistența în speranța că Aliații vor sosi în curând", continuă Audrey Kichelewski.

Între lunile ianuarie și aprilie, luptătorii din rezistență au săpat buncăre și au creat un adevărat oraș subteran. Rezistența poloneză (comunistă și necomunistă), aflată de cealaltă parte a zidurilor ghetoului, a vândut sau a furnizat insurgenților arme în cantități infime.

Pe 19 aprilie 1943, de Paștele evreiesc, sute de soldați germani au intrat în ghetou. "Imediat, rezistența evreiască a dat semnal ca membrii să se ascundă și să se opună, ceea ce i-a luat prin surprindere pe germani, care au fost nevoiți să se retragă. Pentru a face față acestei gherile urbane, 2.000 de polițiști și membri SS se întorc echipați cu tancuri, arme și aruncătoare de flăcări, și încep să distrugă ghetoul, incendiind clădirile una câte una pentru a-i forța pe evrei să iasă din buncăre. "Folosesc gaze otrăvitoare. Lupta este una dezechilibrată, căci opozanții evrei erau slab echipați, luptând doar cu pistoale și grenade", explică istoricul.

Articolul France24 integral aici

Traducere de Cornelia Mohora

Editor: Șerban Georgescu