Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Nu, UE nu face experimente pe copii. Puteți să-i măsurați și cântăriți, problema e cine lansează minciunile

copil_cantar.jpg

Sursa imaginii: 
iStock : Rostislav_Sedlacek via rfi.fr

Vrea Uniunea Europeană să facă teste pe copiii românilor? Iată ultima minciună care pare să fi prins destul de bine în anumite comunități. Cine lansează aceste dezinformări? Cine le răspândește? Și, mai ales, de ce statul nu face nimic pentru a ține fenomenul sub control?

O știre surprinzătoare a venit săptămâna trecută din județul Alba, adusă de corespondentul Agerpres: sute de părinți s-au împotrivit măsurării greutăţii şi înălţimii copiilor lor în cadrul unui studiu de evaluare a stării de nutriţie.

Acțiunea avea loc în cadrul unui program al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de supraveghere a obezităţii în rândul copiilor. Dar eforturile au fost perturbate de atitudinea unor părinți - și nu puțini...

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba declară că în jur de 30 şi 40% dintre părinţi au refuzat participarea copiilor lor la acest program. Potrivit directorului, ei au completat chestionarul, dar nu şi-au exprimat acordul pentru ca cei mici să poate fi măsurați şi cântăriți.

Motivul? Potrivit directorului, părinții au spus că ei nu doresc ca Uniunea Europeană să facă statistici sau teste pe baza copiilor lor.

Și este vorba despre de sute de părinţi.

La câteva zile de la semnalarea evenimentului, nu a existat o reacție viguroasă din partea statului. Ar fi trebuit? De bună seamă.

În primul rând, pentru că prea mulți părinți au invocat un asemenea ”argument” pentru a putea crede că este vorba de o simplă reacție individuală. Mai degrabă pare o acțiune de dezinformare coerentă, bine organizată, de la om la om. Iar statul ar avea toată justificarea și tot interesul să afle cine sunt autorii dezinformării și mai ales prin ce metode a fost distribuită pentru a ajunge la atâția oameni din județul Alba.

În al doilea rând, nu este prima dezinformare de agest gen, distribuită subteran în diferite comunități. Campaniile de dezinformare zădărnicesc vaccinarea sau îi îndeamnă pe oameni să refuze documente de identitate electronice.

Acum câteva luni, comunitățile de romi au fost agitate de zvonul potrivit căruia copiii ar urma să fie smulși din familiile lor, ca urmare a aprobării legii privind prevenirea separării copiilor de familie.

În realitate, pentru a li se da o șansă copiilor din comunități defavorizate, se înființează centre de zi, unde aceștia au acces la o masă caldă și au posibilitatea de a-și pregăti lecțiile. Nici vorbă să fie smuls vreun copil din familie. Dimpotrivă, acești copii primesc o șansă pentru a evita abandonul școlar și a ieși din sărăcie.

Și, ca să ne întoarcem la cazul din Alba, copii cu risc de obezitate ar putea primi șansa unei vieți sănătoase și normale.

Desigur, cei care lansează și întrețin dezinformarea n-au o problemă în a-și ține victimele în întunericul ignoranței și izolării.

Însă statul, atunci când își vede zădărnicite politicile sale publice, este dator să acționeze, tocmai pentru a-i proteja pe cei defavorizați. Și, în afară de a-i neutraliza pe agenții dezinformării, are obligația de a vorbi cu victimele, de a le explica adevărul.

Efortul nu va fi zadarnic, dacă fie și un om ar putea fi smuls din prizonieratul în care îl mențin conspiraționiștii. Din păcate, statul român pare a fi cedat cu totul terenul în fața agenților dezinformării.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 3 iulie 2023