
Politică
Ungaria: Guvernul Orban încearcă să delegitimeze sindicatele din educație
ungaria_educatie.jpg

Chiar și cele mai mari confederații sindicale din educație, Uniunea Pedagogilor (PSZ) și Uniunea Democratică a Pedagogilor (PDSZ) riscă să nu îndeplinească criteriul amintit, iar reprezentanții lor spun că practic guvernul dorește să-i excludă de la orice fel de negocieri, scrie publicația Nepszava.
”Guvernul nu dorește decât să ne dezbine, iar această propunere încalcă toate normele și recomandările europene în domeniu”, a declarat liderul PDSZ.
Sindicatele din învățământ au declanșat în luna ianuarie a.c. o grevă generală, cerând reducerea programului de lucru și mărirea salariilor cu 45%. Ulterior guvernul Orban a declarat greva ilegală și a emis un decret prin care profesorii sunt obligați ca, în caz de grevă, să asigure ”servicii suficiente” pentru a continua cursurile, ceea ce practic face ca grevele acestora să devină inutile. Protestele profesorilor au continuat și în luna iunie a.c., când mii de elevi au ieșit și ei în stradă pentru a-și manifesta sprijinul pentru dascălii lor.
Slovacia: Aeroporturile se pregătesc pentru sezonul turistic
După ce în ultimii doi ani activitatea aeroporturilor a fost grav afectată de pandemia de coronavirus, în special din punct de vedere al personalului pentru servicii adiacente, în prezent se iau măsuri speciale pentru a face față creșterii fluxului de turiști pe durata sezonului estival, transmite publicația actuality.sk.
”În afara personalului intern, am angajat lucrători part-time pentru a ne ajuta pe durata sezonului estival, în mod special pentru servicii adiacente, precum check-in operatori bagaje și mărfuri, șoferi de autobuze și ghizi pentru pasageri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Aeroportului Bratislava, Veronika Tóthová.
De asemenea, răspunzând unei solicitări din partea publicației citate, conducerea Aeroportului din Košice a transmis că s-a pregătit pentru actualul sezon încă din primăvară, când a lansat oferte de angajare pentru mai multe departamente, astfel încât în prezent dispune de suficient personal.
Aeroportul Sliač, care a fost închis timp de mai multe luni pentru lucrări de modernizare, se va redeschide în curând.
Polonia: Opoziția propune introducerea de ”bonuri pentru sănătate”
Konfederacja, principala formațiune de opoziție din Polonia, a depus în Parlament o propunere legislativă privind introducerea de bonuri valorice individuale de la bugetul de stat pentru toți cetățenii, pe care aceștia le vor putea folosi inclusiv pentru servicii medicale din sectorul privat, transmite publicația gazeta.pl.
”Introducerea bonurilor de sănătate reprezintă doar o primă etapă a programului nostru în acest domeniu. Este simplu: dorim să împărțim practic bugetul sănătății la numărul de cetățeni și să oferim fiecăruia un bon valoric cu care ei vor putea să aleagă între serviciile unei instituții de stat sau private. În acest fel toate aceste instituții vor intra în concurență și vor fi obligate să-și îmbunătățească calitatea serviciilor și să scadă tarifele”, a explicat deputatul Konfederacja, Konrad Berkowicz într-o emisiune TV.
Potrivit calculelor prezentate de o jurnalistă de la postul TV Polsat News, dacă se ține cont că actualul buget al sănătății se ridică la 165 de miliarde de zloți (cca 38 de miliarde de euro), bonul individual ar avea o valoare de 4340 de zloți (998 de euro).
Ministrul sănătății, Adam Niedzielski, a catalogat propunerea opoziției drept ”o amenințare la adresa sănătății publice”: ”În Polonia există 2, 21 milioane de bolnavi diagnosticați cu cancer, iar costul tratamentului este de cca 7100 de zloți pe an. De unde se va obține diferența de bani? Apoi, ce vor face copiii care suferă de boli rare? Vor plăti din banii de buzunar?”, a întrebat ironic ministrul în cadrul unei alte emisiuni de televiziune.
Au contribuit la redactarea Revistei presei Europa Plus:
Sara Opauszki - Ungaria
Jozef Žigo - Slovacia
Agnieszka Kuśmierz - Polonia
Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus
Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei