China și drama uigurilor, un documentar memorabil la Festivalul Internațional de la Biarritz

Filmul apare în contextul în care Parlamentul francez tocmai a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care denunță “genocidul” împotriva minorității musulmane uigure din China. Regizorul filmului a acordat un interviu pentru Radio France Internationale:

RFI: „China și drama uigură” prezintă în imagini internarea arbitrară, munca forțată, camerele de tortură, sterilizările femeilor și lagărele de concentrare amenajate pentru populația uigură din Xinjiang. Este prima dată când se reunesc într-un format atât de condensat și clar toate argumentele, actuale și istorice, care privesc drama poporului uigur?

François Reinhardt: Din câte știu, este prima dată când reușim să punem toate piesele puzzle-ului cap la cap. Ideea noastră a fost să demonstrăm în mod ineluctabil relația istorică a Chinei cu regiunea Xianjing. Până acum, elementele erau disipate și nu aveam acces la prea multe mărturii. Declarațiile uigurilor care au părăsit lagărele sunt recente. Dar era necesar să să se înțeleagă pe termen lung relațiile istorice dintre Partidul Comunist Chinez, uiguri și această regiune specială pentru China. Din câte știu, este prima dată când putem avea o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă (...). Pentru noi, a fost foarte important să putem înțelege de ce Partidul Comunist atacă atât de mult acest grup etnic, ce îi sperie și care sunt obiectivele din spatele acestei represiuni masive din Xinjiang.

Descoperim că în spatele acestei represiuni totalitare se află problema bogăției enorme în resurse naturale a regiunii. Xinjiang reprezintă, de asemenea, o zonă de tranzit în noul Drum al Mătăsii, proiectul gigant al președintelui Xi Jinping de a face din China o superputere, ca să nu mai vorbim de ideologia dominantă care dă putere grupului etnic majoritar Han.

Ideea generală este de a unifica China. Aceasta vrea să-și recapete granițele din epoca Xin (sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea), când imperiul chinez atingea cele mai mari dimensiuni, incluzând Mongolia, Xinjiang, Tibet, Taiwan și Hong Kong. Este momentul în care China era cea mai puternică din punct de vedere geografic. Xi Jinping vrea să refacă aceste granițe. Este important să se știe acest lucru.

Iar celelalte motive?

Unificarea poporului chinez. Există un dezechilibru demografic foarte semnificativ. Han, principalul grup etnic din China, reprezintă 92% din populație. Pe lângă acesta, există alte 55 de grupuri etnice, inclusiv uigurii, care reprezintă aproximativ 11 milioane de oameni. Fiecare dintre aceste 55 de etnii are o limbă, o cultură și niște obiceiuri diferite... În Beijing există chiar și un parc destinat minorităților unde poți admira nu doar peisaje pitorești refăcute din carton, ci și oameni în veșminte tradiționale. Pare ca o expoziție universală sau colonială de la începutul secolului al XX-lea în Europa... Ideea este că toată lumea, toate aceste grupuri etnice se încadrează în tipar, toți precum niște buni chinezi - spun asta fără dispreț pentru populația chineză. Toată lumea trebuie să se încadreze în același tipar. Conform noii teorii a minorităților etnice, pentru ei acum este „o criză”. Vor să fuzioneze toate aceste grupuri etnice, astfel încât să rămână un singur grup, evident etnia Han, deoarece este deja cea mai importantă din punct de vedere demografic.

Unul dintre oamenii care apar în film spune că „Xinjiang este gaura neagră a informațiilor”. Se mai pune problema de așa ceva?

Da, mai mult ca niciodată. De când Xi Jinping a venit la putere, regiunea Xinjiang a fost izolată. Din ce în ce mai mult în fiecare an. Astăzi, pentru a obține o viză către această zonă, una dintre echipele noastre a reușit, trebuie să găsești modalități oarecum pe ocolite dacă vrei să filmezi. Suntem aproape siguri că suntem verificați în permanență de poliție, că ni se interzice să mergem acolo unde am vrea.

Rămâne o gaură neagră informațională, cu excepția cazului în care autoritățile chineze decid să organizeze o excursie de presă pentru a promova minunățiile acestei regiuni. Nu vor lăsa niciodată un jurnalist chinez (care oricum nu și-ar asuma un astfel de risc) sau unul străin să hoinărească liber prin Xinjiang pentru a pune întrebări oamenilor. Jurnalistul ar fi arestat imediat, dar mai ales cei care au răspuns la întrebări și nu știm ce s-ar putea întâmpla cu ei ulterior. Este extrem de periculos.

În calitate de regizor, ce riscați pentru că ați realizat acest film?

Nu cred că voi risca absolut nimic. Poate ceva troli pe internet. Cu acest film, nu am de gând să le dau o lecție demnitarilor chinezi. Tot ce apare în film este arhicunoscut. În ultimii ani, ambasadorul chinez în Franța a avut confruntări destul de dure cu anumiți cercetători, diplomați sau jurnaliști. Mai precis, atacă adesea, dar nu se întorc niciodată asupra faptelor pe care le-au declarat.

Sunt regizor de naționalitate franceză, o țară care pretinde a fi a drepturilor omului. Franța a preluat președinția Uniunii Europene timp de șase luni. Cred că treaba noastră este să explicăm ce se întâmplă în anumite țări, să le spunem compatrioților francezi sau europeni: poate că trebuie să acționăm acum. Poate ar fi nevoie să ținem piept acestor regimuri.

Filmul evocă de mai multe ori termenul de „genocid cultural”, dar când vedem lagărele de concentrare din țară, al căror număr specialiștii îl estimează la 1.400, camerele de tortură și mărturiile despre viol, sterilizare forțată sau alte tipuri de violență sistemică, pare clar că aceste delicte depășesc cu mult genocidul „cultural”.

În termeni juridici, „genocidul cultural” nu există. Dar putem intui ce se află în spatele lui: ștergerea a tot ceea ce alcătuiește identitatea unui popor. Nu este un cuvânt legal, dar înseamnă totuși o mulțime de lucruri și este bine folosit în acest caz, când nu te mai poți ruga, pentru că religia este interzisă.

Singura formă de închinare permisă în China este cea față de Partidul Comunist. Nu este voie să ai alți idoli în afară de Mao Tse-tung sau Xi Jinping. Ca să luăm un exemplu foarte banal cu care se confruntă astăzi această minoritate: la o măcelărie condusă de un uigur, toate cuțitele sunt inventariate. Dacă unul dintre ele este găsit la locul unei crime, poate fi identificat rapid. Acasă, au un cod QR pe ​​ușă, iar poliția îl poate scana pentru a verifica cine locuiește acolo. Dacă găsește pe altcineva, acea persoană va fi dusă la secție pentru verificare. Orice comportament al populației a devenit suspect. Nimeni nu mai trăiește liber în Xinjiang. Așa ceva nu mai există.

Iar familiile uigure sunt chiar forțate să primească în casele lor etnicii chinezi Han.

Exact, guvernul a solicitat ca peste un milion de chinezi Han să vină în Xinjiang, cu familiile lor, pentru așa-zisele „săptămâni ale unității etnice”. Se invită reciproc să petreacă o săptămână alături de populația uigură. Cu ajutorul unui chestionar, trebuie să verifice dacă uigurii servesc într-adevăr în mod propice regimul și dacă se comportă așa cum impune Partidul Comunist Chinez.

Filmul dumneavoastră concurează la categoria „documentar de impact”. Ce impact sperați să obțineți prin „China și drama uigură”?

Dacă acest film are un impact, acela este cel care răsare în conștiința fiecăruia. De exemplu, dacă oamenii care văd acest film își spun: cum pot eu să acționez cu ceva? Deja e ceva enorm. Mijloacele de acțiune sunt diverse: să pună presiune pe reprezentanți pentru ca la nivel politic, să se întâmple ceva. Să fie atenți la ceea ce consumă, pentru a nu încuraja munca forțată din Xinjiang. Așadar, limitarea unor branduri despre ai căror furnizori știm că subcontractează forță de muncă uigură.

Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Michèle Bachelet, a cerut de două ori să meargă în Xinjiang pentru a efectua investigații proprii. China nu a refuzat deschis, dar a pus anumite condiții astfel încât, în cele din urmă, călătoria să nu fie posibilă.

Ar avea un impact extraordinar, dacă acest film ar permite Națiunilor Unite, deputaților și parlamentarilor să facă presiuni asupra Chinei, astfel încât să meargă cu adevărat să vadă ce se întâmplă acolo. Nici în timpul pandemiei de Covid, ei nu au lăsat OMS să-și facă treaba. După cum spune unul dintre oamenii intervievați în film, China este un partener nefiabil. Vrea să joace în liga noastră, dar după propriile reguli, care sunt în contradicție cu valorile noastre.

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de France 24.