Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Carnea de cal și ministrul francez (Le Monde)

Ministrul francez al agriculturii Stephane Le Foll ar trebui să fie în măsură să ia astăzi o decizie cu privire la societatea Spanghero care a fost identificată în centrul scandalului cu privire la carnea de cal vândută pe post de carne de vită. Întreprinderea a trimis în șomaj tehnic 300 de angajați și așteaptă să vadă dacă ministrul va suspenda sau nu autorizația de funcționare.

Le Foll are programată o întâlnire cu doi miniștri delegați și cu reprezentanți ai companiei incriminate. Ministrul agriculturii e convins că a existat o fraudă, o înșelătorie, așa că opinia sa poate totuși prefigura rezultatul anchetei ce se desfășoară de o săptămână încoace. Sigur, sindicaliștii de la Spanghero se luptă pentru colegii lor. Decizia ar fi fost a managementului, nu a muncitorilor, iar aceștia se folosesc de o manevră destul de previzibilă. Ei spun că e criză și că regiunea în care se află fabrica are oricum probleme mari cu ocuparea forței de muncă. Autorizația de funcționare a fost suspendată timp de o săptămână până la finalizarea anchetei. Sindicaliștii mai vor ca produsele firmei care nu conțin carne de vită să fie re-autorizate imediat având în vedere că acestea nu sunt suspectate de niciun control sanitar veterinar.

Libertatea presei în instanță (Spiegel)

Vrea Guvernul german să intre în silentio stampa vis-a-vis de presă? Un tribunal administrativ e așteptat cu un verdict ce ar putea avea urmări serioase în ceea ce privește obligația autorităților de a divulga informații de interes public.

Guvernul are nevoie de jurnaliști pentru că vrea să își răspândească planurile în societate. Atunci, presa e OK. Când însă încep întrebările critice, atunci nu mai e nimic OK. Cancelarul, miniștrii și purtătorii de cuvânt dau bir cu fugiții și trag de timp. Până la un punct însă pentru că în democrația germană autoritățile sunt obligate să dea socoteală presei.

Tribunalul din Leipzig ar putea anula însă această prevedere, iar urmările sunt greu de cuantificat. Cazul e următorul: un reporter al ziarului de mare tiraj Bild a cerut Serviciilor de Informații Externe germane să precizeze câți angajați au probleme cu un trecut marcat de elemente naziste. Pentru că Serviciul nu a dorit să răspundă, reporterul s-a adresat instanței. Tribunalul din Leipzig a precizat că nu va decide într-un caz izolat, ci va analiza dacă autoritățile sunt obligate să răspundă în general la astfel de cereri. În prezent, legea spune că da. Atât autoritățile federale, cât și cele regionale. Caz ușor, am fi zis cu toții până să se implice în chestiune ministerul federal de interne. Acesta a trimis la dosar o argumentație de 12 pagini prin care argumentează că legea ce guvernează autoritățile regionale nu se mai poate aplica și celor federale și astfel nicio instituție de la Berlin nu ar mai fi nevoită să dea socoteală. Sindicatul jurnaliștilor germani acuză o masivă intruziune în libertatea presei și o încălcare a Constituției. Verdictul ar putea fi așteptat miercuri.

Scrisorile Papei și mașinațiunile Vaticanului (Washington Post)

Carlo Maria Vigano a fost numit de Papa Benedict XVI în funcția de ambasador al Vaticanului în SUA. Un post comod într-o vilă luxoasă pe aceeași stradă cu reședința lui Joe Biden, influență etc. Și totuși Vigano era nefericit. Cine să mai înțeleagă ceva?

Până la publicarea corespondenței private a Suveranului Pontif, nimeni. Sau niciunul din muritorii de rând care se situează în afara zidurilor Vaticanului. Cei dinăuntru știu prea bine despre ce e vorba. Vigano fusese desemnat de Papă să reformeze Cetatea Sfântă. Nemulțumiții i-au grăbit exilul în SUA.

În mai 2012, atenția presei s-a concentrat pe sursa dezvăluirilor incendiare, dar a ratat esențialul, anume peisajul de curte medievală pe care scrisorile îl descriu. Sunt povești despre rivalități și trădări, despre acuzații de corupție și disfuncționalități sistemice. Sunt elementele care au marcat mandatul lui Benedict XVI – primul Papă care demisionează de 600 de ani încoace.

Următorul Suveran ar putea facilita o mai bună legătură cu emisfera de sud, ar putea fi mai șarmant sau ar putea fi un lider mai pragmatic. Ce e sigur e că cel de-al 266-lea Papă va moșteni o gerontocrație obsedată de politica italiană, de intrigi interne, dezinteresată de manegementul bisericii și ostilă oricărei reforme.

Benedict a eșuat în eforturile sale. Scandalul Vatileaks a arătat cum Papa a încercat să reformeze biserica pe fundalul unui scandal mondial de abuzuri sexuale de minori. Benedict a pierdut bătălia cu o cultură care respinge transparența așa că a preferat să minimizeze pagubele în loc să adreseze problemele fundamentale. Vaticanul rămâne cum a fost. Iar Benedict va fi amintit de istorie, probabil, doar pentru demisia sa.

 
Revista presei internationale cu Laurentiu Colintineanu