Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reforma Schengen: statele europene vor putea reintroduce controale la frontieră (Spiegel)

Uniunea Europeană a decis să reformeze Acordul Schengen. Din 2014, statele membre vor putea să reinstaureze controale la frontierele naționale pentru o perioadă maximă de doi ani. E vorba despre un mecanism de urgență ce poate fi activat dacă țările Schengen se tem de un val masiv de imigrație.

Decizia a fost comunicată de comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, care a anunțat că statele membre, Comisia Europeană și Parlamentul European au ajuns la un punct de vedere comun în acest sens. Noile reguli vor intra în vigoare după o perioadă de tranziție în toamna lui 2014. Acordul mai trebuie aprobat de plenul Parlamentului European și de statele membre, dar gestul este cosiderat o formalitate.

Reforma Schengen dă curs și unei cereri a guvernului german. Ministrul federal de interne, Hans-Peter Friedrich cerea la sfârșitul lunii aprilie, după atentatul din Boston, o înăsprire a formalităților de intrare în spațiul Schengen și, în general, în spațiul european. După modelul american, Friedrich dorește introducerea unei proceduri de înregistrare online a tuturor pasagerilor care intră în Uniune. În SUA, călătorii care nu au obligativitate de viză trebuie să se înscrie online pentru verificare de către autorități și suportă costurile pentru această operațiune.

Reintroducerea controalelor la frontierele Schengen ar fi posibilă doar în cazuri excepționale și doar ca ultimă măsură. Criteriile de aplicare sunt stricte. Ele prevăd situația în care un stat european nu mai este în măsură să-și protejeze granițele externe nici cu ajutorul Uniunii și în care securitatea intern a țărilor europene este amenințată. Demersuri unilaterale ar fi interzise de noul proiect.

Merkel și Hollande mimează cordialitatea (Le Figaro)

E pentru prima dată când președintele francez și cancelarul german prezintă o declarație comună pe teme europene înaintea următorului Consiliu European ce va avea loc în iunie. Merkel și Hollande au vrut să arate că pot avea și pozițiii comune în ciuda tuturor divergențelor pe care le știm.

Devenise necesar ca partida franco-germană să se calmeze. După atacul dur al unor membri din Partidul Socialist francez, Angela Merkel și Francois Francois Hollande s-au jucat de-a împăcarea ieri la Paris. Declarația comună, prima de la alegerea lui Hollande la Palatul Elysee, e menită să pregătească terenul pentru următoarea reuniune a șefilor de state și guverne care va aborda mecanisme de creștere economică și, poate cel mai important, metode de combatere a șomajului în rândul tinerilor. Scopul este redarea încrederii în Europa într-o perioadă în care șomajul atinge niveluri record, a spus Hollande la conferința de presă comună în care Angela Merkel l-a botezat Francois Mitterand. În era Merkozy, declarațiile comune erau la ordinea zilei, cuplul franco-german armonizându-și interesele înainte de fiecare Consiliu. Candidatul Hollande, ne aducem aminte, promitea că va rupe această tradiție. Se pare că până și președintele francez și-a dat seama, într-un final, că fără binomul Franța-Germania nu funcționează prea multe în Europa.

Assad amenință Israelul (BBC News)

Președintele sirian Bashar al Assad a trecut la amenințări. El a declarat într-un interviu acordat unui post de televiziune libanez că, pe viitor, Siria va răspunde în cazul unui nou raid aerian israelian.

Assad s-a grăbit să adauge și că ar exista o presiune publică de a redeschide frontul cu Israelul în Platoul Golan. Toate declarațiile vin în contextul în care tot șeful statului a anunțat că ar fi primit de la Rusia prima tranșă din echipamentele care vor compune sistemul de apărare antiaeriană S-300. Israelul a precizat deja că bateriile de rachete interceptoare sunt considerate o amenințare la adresa securității sale și că va ști ce să facă în acest caz.

Revista presei internationale cu Andreea Pietroșel