Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Nici sfânt, nici profet” (Le Monde)

Deplângea faptul că este prezentat drept ”un fel de semi-zeu”. Insista mereu asupra ”greșelilor” sale, asupra ”neîmplinirilor” sau asupra ”repeziciunii și grabei” cu care a acționat uneori, scrie Le Monde.

Până în ultima clipă, în timp ce era sărbătorit în toată lumea, în timp ce statele și liderii lor îl acopereau de laude și lauri, în timp ce i se ridicau statui, în timp ce aproape peste tot mii de școli, de universități, de străzi, parcuri, instituții și piețe primeau numele lui, Nelson Mandela s-a vrut ”un om ca toți ceilalți, un păcătos care încearcă să se îndrepte”, mai scrie Le Monde.

”Nelson Mandela, eliberatorul Africii de Sud ca prizonier și președinte” (The New York Times)

Nelson Mandela spunea tot timpul că își dorește o plecare liniștită, fără scandal, numai că perioada cât a fost internat în spitalul din Pretoria în această vară a fost însoțită și tulburată de certurile din familia sa, de o presă avidă de noutăți, de politicieni care se doreau în lumina reflectoarelor, dar și de o revărsare națională de afecțiune pentru cel considerat eliberatorul și creatorul națiunii sud-africane, scrie The New York Times.

Astfel că veghea națională la patul de suferință al lui Nelson Mandela a eclipsat vizita făcută în Africa de Sud de președintele Statelor Unite, Barack Obama, care a ținut să îi aducă un omagiu, dar a ales să nu deranjeze intimitatea unui muribund pe care îl consideră un erou.

”Nelson Mandela, arhitectul unei națiuni-curcubeu” (Le Figaro)

”Miracolul” sud-african, o tranziție negociată și pașnică care a pus bazele unei societăți multi-rasiale și fără lupte pentru putere, este opera a doi bărbați - Frederik De Klerk și Nelson Mandela, amândoi recompensați în 1993 cu premiul Nobel pentru pace, comentează Le Figaro.

”Aruncați în mare puștile voastre, cuțitele și săbiile”, îi îndemna Nelson Mandela pe susținătorii săi, adunați în orașul Durban, la numai 15 zile după ce ieșise din închisoare.

Era vremea, spunea el, să se pună capăt rivalității și înfruntărilor sângeroase între partidul său, Congresul Național African, și formațiunea populației zulu, Inkhata, cea care cooperase din plin cu fostul regim de apartheid.

Apelul la calm și reconciliere se adresa unei națiuni care avea nevoie să se reconstruiască. Lucru care a început cu adevărat la sfârșitul lui iunie 1991, atunci când guvernul sud-african anunța oficial că pune capăt regimului de segregare rasială.

”Un drum lung spre nemurire, viața și timpurile lui Madiba” (The Independent)

Timp de 27 de ani, cât a stat în închisorea de pe insula Robben, Nelson Mandela a refuzat să facă un compromis, să renunțe la principiile sale, chiar dacă în acest timp, partidul său - Congresul Național African, era supus unor presiuni și represiuni greu de imaginat, ba chiar a fost la un pas să fie desființat.

Dar Nelson Mandela a izbucnit în februarie 1990, scrie The Independent, pentru a deveni cea mai importantă și determinantă figură politică a Africii de Sud, fără de care pacea nu ar fi fost posibilă.

Când a fost ales președinte în aprilie 1994, el a fost acceptat atât de către populația albă, cât și de cea de culoare, drept întruchiparea noii democrații din Africa de Sud, cu o autoritate morală unică și de necontestat.