Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ofensiva turcă în Siria și riscul unui conflict deschis Ankara-Washington

siria_turcia.jpg

Baterie de artilerie turcă în acțiune la frontiera cu Siria, provincia Hatay, 20 ianuarie 2018
Image source: 
REUTERS/Osman Orsal

Armata Turciei a atacat, de sâmbătă, pozițiile din zona nord-siriană Afrin, unde se află formațiunile kurde, susținute de Statele Unite. Presa internațională analizează consecințele politice ale acestei incursiuni militare.

Erdoğan se bombardează în propria izolare, titrează The Guardian:  ”Președintele turc își ia un mare risc diplomatic . Marea lui problemă este că niciunul dintre marii jucători nu îl susține.  Toți trei - Iran, Assad și Rusia – i-ar prefera mai degrabă pe kurzii din nordul Siriei decât pe jihadiștii din Statul Islamic. Liderul Turciei este acum aproape total izolat la nivel internațional - dar pare să nu-l pese".

Washington Times constată că SUA și Turcia s-au apropiat începând de duminică de o ruptură deschisă, iar cotidianul israelian Haarez se întreabă dacă nu cumva acesta va fi primul război al lui Donald Trump:

Turcia întinde Americii o provocare militară frontală. Relația dintre SUA și Turcia rezistă de peste 70 de ani. Acum, însă, Turcia a lansat o incursiune în Siria - și un război indirect împotriva Statelor Unite”, scrie publicația israeliana.

Ziarul turc Hürriyet, una dintre puținele voci ale opoziției kemaliste, este de părere că tocmai decizia SUA de a crea o forță kurdă în Siria afectează grav relația cu Turcia: ”În trecut, mai multe crize au pus la încercare alianța dintre cele două țări, dar această criză este mult mai gravă și cu greu poate fi depășită”.

Pentru CumhuriyetProblema Turciei a fost cu atât mai complicată, pentru că a trebuit să obțină acordul Rusiei spre a interveni în zona Afrin. Pentru că, dacă americanii lucrează cu kurzii din estul țării, în special din sud-est, Afrin este sub protecția rușilor, care au stabilit acolo o bază militară. Dacă operațiunea are loc, este cu acordul rușilor, care vor să-i pedepsească pe kurzi pentru alianța lor cu Statele Unite".

În fine, agenția Anadolu transmite că celebra trupă otomană Mehter, cea mai veche formațiune de muzică militară din lume, a apărut la granița dintre Turcia și Siria. Trupa a ținut o reprezentație pe teren, pentru a le ridica moralul soldaților.

 

Presa europeană vorbește despre dificultățile care persistă în negocierile de formare a marii coaliții de guvernare din Germania. Chiar dacă duminică, social-democrații au votat pentru formarea coaliției, multe rămân de discutat.

Le Monde se întreabă dacă SPD va salva ceea ce va fi probabil ultimul mandat al Angelei Merkel: ”Nu e sigur. Rezultatul strâns al votului de la congresul de duminică va complica problemele: pentru a-i convinge pe delegați, liderii SPD au promis că vor căuta mai multe concesii de la Angela Merkel. Ceea ce formațiunea aliată CSU a exclus deja, încă de duminica seara.

Votul de duminică a legat în sfârșit destinele politice ale lui Schulz și Merkel. Ambii se confruntă cu aceeași problemă: cele două partide majore pe care le conduc suferă o asemenea eroziune încât nu mai pot forma o majoritate decât împreună. După două guverne ale Marii Coaliții, diferențele lor politice devin ilizibile, chiar dacă cei mai tineri militanți susțin radicalismul”.

Deutsche Welle remarcă faptul că nici rezultatele negocierilor politice și nici discursul șefului SPD nu au generat entuziasm în rândul social-democraților. Schulz a promis că partidul său va purta negocieri dure cu formațiunile conservatoare. Angela Merkel se poate aștepta așadar la parteneri extrem de dificili în negocierile vizând reeditarea marii coaliții.

SPD își arată sprijinul pentru o Europă europeană, scrie în ziarul italian La Repubblica, filozoful și germanistul Angelo Bolaffi:
"O Europă europeană așa cum a numit-o Thomas Mann în cele mai întunecate ore ale celui de-al doilea război mondial, când vechiul continent amenința să devină o Europă germană. Germania este conștientă de responsabilitatea specială pe care trebuie să o aibă pentru a reînnoi firul narațiunii europene, frânt de criza economică și de fenomenul imigrației în masă.

În schimb, parlamentarul conservator britanic Daniel Hannan scrie în The Daily Telegraph:

"În Germania, cele două mari partide și-au împărțit puterea în opt din ultimii doisprezece ani, sprijinindu-se unul pe celălalt ca doi boxeri epuizați după opt runde. ... Suporterii acestei coaliții  numesc asta "consens", și "garanție de securitate". Și totuși, o astfel de stabilitate este ultimul lucru de care Germania are nevoie".

 

Care a fost diferența dintre manifestația de duminică a naționaliștilor greci și cea din 1992? Ambele s-au opus ca fosta republică iugoslavă cu capitala la Skopje să se numească Macedonia. Există însă niște diferențe, observă jurnaliștii.

Balkan Insight  a remarcat, la protest, prezența a numeroși lideri de extremă dreaptă, grupuri ale diasporei grecești și numeroși clerici din linia dură. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Greacă, văzută ca un jucător important  în viața politică din Grecia, nu a susținut oficial protestul.

New York Times remarcă faptul că participarea a fost mai mare decât se aștepta. Cu toate acestea, mulțimea a reprezentat doar o mică parte față de cea din 1992, când aproximativ un milion de oameni au ieșit pe străzile din Salonic. Aceasta, după ce statul despărțit de Iugoslavia și-a luat denumirea de Republica Macedonia. Ceea ce a făcut ca țara să se alăture Organizației Națiunilor Unite, în 1993, sub numele de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Demonstrația din 1992 a fost susținută de Biserica Ortodoxă Greacă, așa cum nu a fost cazul duminică, în ciuda prezenței unor clerici radicali, reamintește The New York Times.

Ziarul american mai scrie că premierul grec Alexis Tsipras,  ar urma să se întâlnească cu omologul său macedonean, Zoran Zaev, cu ocazia summitului de la Davos.

Revista presei internaționale din 23 ianuarie 2018
691