Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Carnagiu la un liceu din ”cel mai sigur oraș din Florida”

florida.jpg

Instagram/@Dann_Edu/via REUTERS
Image source: 
Un camion al pompierilor la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, imediat după atac

Presa americană scrie despre carnagiul care a avut loc ieri la un liceu din Florida, unul dintre cele mai grave 10 atacuri de acest tip din istoria Statelor Unite. Cum arată bilanţul atacului armat?

Sunt cel puțin 17 persoane - majoritatea adolescenți, dar și câțiva adulți - care au murit la liceul din Parkland, Florida, au anunțat autoritățile. Ucigașul din Florida este un adolescent cu probleme, mare amator de arme spun poliţiştii citaţi. Nikolas Cruz fusese exmatriculat din liceu din motive disciplinare, anunţă AFP. Cruz fusese suspendat în trecut din cauza unor bătăi dar şi pentru că i-au fost găsite gloanţe în ghiozdan. Tânărul în vârstă de 19 ani s-a prezentat la ora încheierii cursurilor cu o puşcă semiautomată şi o mare cantitate de muniţie. El purta mască de gaze și avea și grenade. Era cunoscută fascinaţia sa pentru arme și de altfel, făcuse și pregătire militară într-o tabără. CNN anunţă că bărbatul a fost arestat ulterior și acum este audiat de poliție. E important să notăm că foștii colegi spun că obișnuia să aibă un comportament ciudat.

De altfel, scrie The Guardian, foştii colegi ai atacatorului de la Liceul Douglas High School din Florida au spus că „toată lumea a prezis” că ar putea „face ceva” asemănător cu ce s-a întâmplat miercuri după-amiază şi că unii dintre copii se temeau de el, scrie The Guardian.

În încercarea de a găsi explicaţii pentru comportamentul tânărului, autorităţile i-au verificat conturile de social media şi au găsit postări pe care le cataloghează drept alarmante şi îngrijorătoare. Pe contul de instagram al lui Nikolas Cruz sunt mai multe postări cu arme. Una dintre fotografiile postate prezintă un arsenal de puşti aşezate pe un pat, alta cadavrul unei broaşte.

Ironic sau nu, presa mai notează că oraşul în care a avut loc atacul armat - Parkland, are o populație de 31.000 de oameni şi fusese numit cel mai sigur oraș din Florida anul trecut. Situat în sudul statului, în oraș nu se întâmplaseră anul trecut decât șapte incidente violente și 186 de încălcări de proprietate.

Shift de putere în Africa de Sud. Extrem de controversatul preşedinte al Africii de Sud, Jacob Zuma, şi-a anunţat demisia "cu efect imediat", cedând ordinelor partidului său, Congresul Naţional African. Conform Constituţiei, Cyril Ramaphosa a devenit preşedinte interimar al ţării imediat după demisia lui Jacob Zuma. În termen de 30 de zile, parlamentul trebuie să îl aleagă oficial în această funcţie scrie AFP.

"Am decis să demisionez cu efect imediat din funcţia de preşedinte al ţării, chiar dacă sunt în dezacord cu conducerea organizaţiei mele", a declarat Jacob Zuma în cursul unui discurs transmis în direct la televiziune.

"Trebuie să accept că partidul şi compatrioţii mei doresc să mă concedieze", a adăugat el, dând asigurări că a fost "întotdeauna un membru disciplinat al ANC". După săptămâni de negocieri şi reuniuni, partidul la putere a cerut marţi demisia preşedintelui Jacob Zuma, implicat în numeroase scandaluri de corupţie.

În lipsa unui răspuns din partea sa, ANC a decis miercuri la prânz să îl constrângă să părăsească puterea, anunţând pentru joi votul unei moţiuni de neîncredere al cărui rezultat era uşor de anticipat.

Puterea lui Jacob Zuma a început să se clatine după alegerea în decembrie la conducerea ANC a vicepreşedintelui Cyril Ramaphosa a cărui campanie s-a axat pe lupta împotriva corupţiei.

Acesta din urmă era ferm hotărât să îl împingă spre ieşire pe preşedintele Zuma, devenit mult prea incomod în perspectiva alegerilor generale din 2019.

Conform Constituţiei, Cyril Ramaphosa a devenit preşedinte interimar al ţării imediat după demisia lui Jacob Zuma. În termen de 30 de zile, parlamentul trebuie să îl aleagă oficial în această funcţie.

Alegerile din parlament urmează să aibă loc cel mai târziu mâine.

Argentina - incapabilă să-şi localizeze, în pofida ajutorului internaţional, submarinul militar dat dispărut pe 15 noiembrie, cu 44 de membri ai echipajului la bord - a promis o recompensă în valoare de cinci milioane de dolari cui va găsi submersibilul, scrie presa internationala.

Ministerul argentinian al apărării a precizat că recompensa va fi plătită "persoanei care va oferi o informaţie sau date utile care să permită localizarea cu precizie a submarinului" San Juan.

Marina argentiniană continuă cercetările cu mijloace limitate şi guvernul de la Buenos Aires speră astfel să convingă mai multe firme private să se alăture căutărilor.

Peste 12 ţări s-au mobilizat în găsirea submersibilului care e posibil să se fi scufundat la 400 de kilometri de coastele Patagoniei argentiniene, în Oceanul Atlantic, după ce a semnalat o defecţiune la sistemul său de baterii.

Revista presei internaționale din 15 februarie 2018
869