Italia: un cocktail îngrijorător

Va merge Italia către grupul Visegrád? Se întreabă La Repubblica:

"Alegătorii au recompensat partidele sceptice sau ostile față de Europa. În acest sens, ne apropiem de Grupul Visegrád. Cu toate acestea, țările respective, au datorii publice cuprinse între 36% din PIB (Republica Cehă) și 73% (în cazul Ungariei). În timp ce noi, italienii, avem 132 la sută. Așa că, toți aceia care clamează suveranitatea nu trebuie să uite de vulnerabilitatea noastră din punct de vedere financiar".

La Stampa remarcă faptul că Mișcarea 5 Stele a fost practic plebiscitată la sud de Roma. ”În această parte a țării, în mod tradițional mai săracă, sloganul de stadion „vaffanculo“, lansat de fondatorul Beppe Grillo la adresa clasei politice, a convins" .

Mai surprinzător, continuă La Stampa: "Chiar și în Sud, cei care nu au votat pentru cele 5 stele au ales Liga Nordului a lui Salvini. Și aceasta este a doua surpriză. Acest partid, constituit pentru a pretinde independența Nordului prosper, s-a transformat în grupare națională”, observă ziarul italian.

În timp ce ziarul spaniol El Pais vede un cocktail periculos pe scena politică italiană:

"Creșterea populismului, criza partidelor tradiționale, întoarcerea lui Berlusconi, boom-ul extremistului, regionalismul, izbucnirile rasiste și, pe lângă aceasta, prezența deja vizibilă a Rusiei, iată un cocktail îngrijorător ..."
 

În Franța, Le Monde atrage atenția asupra consecințelor alegerilor italiene pentru politica europeană. Iar în Germania, revenirea lui Berlusconi provoacă îgrijorare.

Alegerile italiene dovedesc, dacă mai era necesar, că această neîncredere în Uniuniea Europeană rămâne vie. Nici măcar criza în care s-a cufundat clasa politică britanică după referendumul pentru Brexit nu a a ucis definitiv argumentele eurofobilor.

În Ungaria, iliberalul Viktor Orban, este pe cale să fie reales, în aprilie. În Polonia, partidul conservator PiS sfidează Bruxellesul și statul de drept. În Austria, Sebastian Kurz, cancelarul de 31 de ani, guvernează cu extrema-dreaptă.

O slăbire generalizată care va reprezenta o problemă serioasă la Bruxelles, unde alianța de facto dintre centru dreapta și centru stânga controlează acum pozițiile principale de putere, în Eurogrup, în Consiliu, în Comisie șamd.

Iar Deutsche Welle vorbește despre revenirea lui Silvio Berlusconi:

Mogulul media, încă unul dintre cei mai bogați oameni ai Italiei, a anunțat acum câțiva ani că se gândește să atingă vârsta de 120 de ani. El a glumit şi cu prietenul său, Vladimir Putin, căruia i-a prevăzut, de asemenea, o viață lungă în birourile de la Kremlin.

Scandalurile despre orgii sexuale, legături mafiote sau infracțiuni fiscale nu l-au putut clătina pe Berlusconi. Încă mai are fanii săi în Italia, lucru greu de explicat în afara ţării. La urma urmei, miliardarul a fost cel mai longeviv premier italian după cel de-al Doilea Război Mondial. El a eșuat abia în 2011, la începutul crizei financiare, când Italia era ameninţată cu colapsul din cauza unui munte de datorii. Cancelarul Angela Merkel, președintele francez Sarkozy și restul UE l-au alungat pe Berlusconi de la putere.

Cavalerul, așa cum îi place să fie numit, a fost dornic de răzbunare. În presa lui, Angela Merkel și UE au devenit o ţintă principală, fiind făcuţi responsabili de criza economică italiană. Chiar și astăzi, Silvio Berlusconi este mai degrabă sceptic față de UE. El consideră că politica de austeritate este inutilă şi crede că lira ar putea circula ca monedă paralelă. Berlusconi promite de asemenea măsuri de relaxare fiscală și majorarea nivelului pensiei minime pentru reprezentanţii firmelor mijlocii care l-au ales. El dorește să-i deporteze pe migranți, dar nu are un ton la fel de radical precum aliații de extremă dreapta din "Lega" și "Fratelli d'Italia".

În sfârșit, aruncăm o privire și spre Germania. Social-democrații au aprobat coaliția cu Angela Merkel, dar comentariile sceptice nu lipsesc.

”Coaliția stânga-dreapta a Angelei Merkel i-a dat Alternativei pentru Germania exact ceea ce-și dorea”. Este titlul unei analize a publicației The Spectator.

"Oboseala lui Merkel" se resimte tot mai mult, iar – merkelismul - această adevărată teologie centristă, apare tot mai mult ca o cauză, nu ca un remediu.

Formând o coaliție cu Partidul Social Democrat, Merkel a făcut din Alternativa pentru Germania principala opoziție parlamentară. Sau, așa cum ar spune partidul - principala alternativă pentru Germania.

Iar pentru New York Times, Angela Merkel NU este "liderul lumii libere" - și aceasta, din cauza agnajamentului strategic neconvingător:

”De fapt, statul-pilon al Europei nu este încă dispus să plătească pentru  a securitatea globală .

Nu a alocat nici măcar pe aproape cele 2 procente din produsul intern brut pentru apărare, conform angajemantelor din cadrul NATO.

E adevărat că, în ultimii ani, Berlinul a trimis trupe în Mali, Irak și țările baltice. Dar, după două decenii de reducere a cheltuielilor, armata germană suferă din cauza lipsei de echipament.

Germanii ar spune că reticența Berlinului de a-și spori prezența militară este un mod de a evita reacții la adresa militarismului german, având în vedere amintirile celui de-al doilea război mondial. Dar mulți parteneri occidentali văd din ce în ce mai mult aceasta ca pe o scuză ușoară”.