Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De data aceasta Putin a mers prea departe (The Atlantic)

Sub acest titlu revista The Atlantic analizează consecințele valului de expulzări ale diplomaților ruși, după scandalul Skripal:

De ani de zile, calculul lui Putin era că Occidentul este puternic, dar lipsit de unitate și voință, permițând unei Rusii rafinate să încalce regulile internaționale pentru a-și susține poziția de jucător global. Succesul acestui pariu s-a bazat pe capacitatea Kremlinului de a înțelege ceea ce Vestul poate tolera.

De această dată, expulzările reprezintă cu siguranță o lovitură serioasă, chiar dacă nu mortală, dată rețelelor de informații ale Rusiei, care acum sunt la fel de agresive precum erau pe vremea Războiului Rece. Vorbim despre o hidră cu mai multe capete, cu trei agenții principale: Serviciul de Informații Externe (SVR), Serviciile de Informații Militare (GRU) și noii veniți, polițiștii politici – din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB).

Expulzările schimbă și peisajul geopolitic. În incidentele anterioare, Moscova a trebuit să se confrunte cu o singură țară, la un moment dat. Când agenții săi l-au otrăvit pe Alexander Litvinenko, la Londra în 2006, de exemplu, Marea Britanie a primit un sprijin minimal din partea aliaților.

Când un activist cecen a fost ucis în Istanbul, nimeni nu s-a grăbit să-i ajute pe turci. Atunci când un comando rusesc l-a răpit pe ofițerul estonian de securitate Eston Kohver în 2014, Tallinnul a trebuit să negocieze pe cont propriu cu Moscova pentru a-l aduce înapoi. De fiecare dată, aliații au creditat Kremlinul cu o undă de simpatie, iar Putin a presupus că asta se va întâmpla și în cazul Skripal.

De data aceasta, în ciuda relațiilor nu tocmai strălucite ale administrației  Trump cu Europa și a negocierilor dure privind divorțul britanic de Uniunea Europeană, Occidentul a transmis un mesaj colectiv fără precedent. Nici măcar oribila afacere a doborârii zborului Malaysian Airlines 17 din sud-estul Ucrainei, nu a reușit să genereze o reacție similară. De fapt, de la anexarea Crimeei, este pentru prima dată când există un răspuns atât de extins pe plan internațional.

Dar poate cel mai important, aceste expulzări răstoarnă orice calcul al oficialilor ruși cu privire la reacția Occidentului. Autoritățile ruse au calificat inițial expulzările decise de Londra ca pe un act de "rusofobie". Cu toții păreau să creadă că aici va fi sfârșitul afacerii.

Ideea că 17 țări din UE, plus Albania, Australia, Canada, Macedonia, Norvegia și Ucraina vor ajunge să-i elimine pe agenții suspecți părea improbabilă.

Că America va expulza, de asemenea, alte 60 de persoane era, pentru ei, de neimaginat.

Ei credeau că înțeleg Occidentul și că, în cele din urmă, țările vestice nu vor acționa decisiv, una în sprijinul celeilalte. De data aceasta, au calculat greșit și au jucat prea multe cărți.

 

Turcia a devenit o lume în care peștele cel mare îl înghite pe cel mic - sau o lume în care Erdogan îl înghite pe ... Dogan, scrie revista The Economist într-o analiză consacrată situației presei turce:

Ultima mare companie independentă de mass-media tocmai a fost preluată de un aliat al regimului.

La 18 martie, președintele turc anunța că armata sa a capturat Afrin, o fortăreață kurdă în Siria, după două luni de atacuri neobosite. O săptămână mai târziu, a marcat o noua victorie când un mogul fidel a doborât ultimul bastion al jurnalismului semi-independent din Turcia, grupul Dogan, în schimbul a 1,2 miliarde de dolari.

Pentru unul dintre cele mai mari conglomerate media din țară, vânzarea trebuie să fi fost simțită ca o lovitură de stat. Grupul Dogan, deține printre altele două dintre cele mai mari ziare ale țării, Hurriyet și Posta, canalul de televiziune CNN Turk și o agenție de știri. Toate s-au aflat sub presiunea guvernului, de ani de zile.

Potrivit analistului media turc Esra Arsan, guvernul și apropiații săi controlează acum 90% din totalul tirajelor. Iar unii sunt mai apropiați de putere decât alții.

Actualul CEO al unui mare grup media este chiar fratele ginerelui lui Erdogan - care se întâmplă să fie și ministru al energiei. Alții, inclusiv noul proprietar al grupului Dogan, Erdogan Demiroren, au fost susținuți în afaceri de către un guvern care dorește ca toate mijloacele de comunicare să fie conduse de oameni pe care îi poate controla.

De altfel, Erdogan pusese ochii pe grupul Dogan de mult timp. În 2009, după ce Hurriyet a prezentat acuzații de corupție împotriva unei organizații caritabile religioase din apropierea guvernului Erdogan, ministerul finanțelor a lovit grupul cu o amendă fiscală de 2,5 miliarde de dolari (mai târziu, redusă la aproximativ 600 de milioane). Mișcarea l-a forțat pe Dogan să vândă două ziare, Milliyet și Vatan, în ajunul alegerilor parlamentare din 2011. Cui? Tocmai lui Demiroren.

Pe fondul epurărilor în masă care au urmat încercării de lovitură de stat din 2016, ziarele lui Dogan au atras atenția asupra liniei guvernamentale. În primăvara anului trecut, Hurriyet a cenzurat un interviu cu Orhan Pamuk, în care laureatul Nobel pentru literatură a subliniat motivul pentru care s-a opus schimbărilor constituționale ce urmau să-i ofere președintelui Erdogan o serie de noi puteri.

Pentru jurnaliștii  din grupul Dogan, inevitabilul a venit ca un șoc. Ei descriu starea de spirit în redacțiile lor ca fiind funebră.

Cei cunoscuți pentru atitudinile lor din trecut  își vor face bagajele în perioada următoare. "Chiar dacă  noi continuăm să ne cenzurăm, nu este suficient pentru ei, deoarece ei știu ce se întâmplă în inimile noastre", spune un redactor. "Nu este pentru ceea ce scriem mai mult, ci pentru ceea ce reprezentăm", mai spune jurnalistul citat de The Economist.

Revista presei internaționale din 29 martie 2018