Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Imigrație: Germania, Austria și Italia pregătesc măsuri pentru închiderea rutei mediteraneene

migranti.jpg

Ambarcațiune cu imigranți în apropierea portului italian Lampedusa, 2016
Image source: 
Reuters via http://ha.rfi.fr

Problema migranților rămâne o prioritate în special pentru cel puțin trei state europene. Miniștrii de interne din Germania, Austria și Italia ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare în Austria pentru a discuta pe această temă.

Întâlnirea va avea loc la Innsbruck, în sud-vestul Austriei, iar miniștrii de interne din cele trei state vor discuta despre măsuri care vor viza închiderea rutei mediteraneene, afirmă cancelarul austriac Sebastian Kurz, potrivit DPA.

Este vorba despre ruta folosită în special de migranți pentru a ajunge în Europa.  Kurz a făcut aceste declaraţii după o întâlnire cu ministrul de interne german Horst Seehofer. Cel din urmă a dat asigurări că ţara sa nu va trimite înapoi în Austria vecină migranţii ale căror cereri de azil au fost respinse, în cadrul noii sale politici privind migraţia.

"Nu vrem ca Austria să devină responsabilă pentru refugiaţii pentru care nu are nicio responsabilitate", a spus Seehofer pentru a înlătura astfel temerile Vienei privind un posibil flux de migranţi.

Migranţii care au solicitat deja azil în Italia sau Grecia înainte de a călători prin Austria până la graniţa cu Germania vor fi aduşi direct înapoi în aceste două ţări din sudul Europei, a spus Seehofer. El a precizat că Berlinul trebuie să ajungă la acorduri în acest sens cu Roma şi Atena.

Reamintim că, după săptămâni de conflict, cancelarul german Angela Merkel a ajuns cu greu la un compromis cu ministrul Seehofer privind înăsprirea considerabilă a politicii germane în domeniul imigraţiei. E vorba de introducerea unor "centre de tranzit" la graniţa dintre Germania şi Austria, pentru solicitanţii de azil.

Pe de altă parte, ministrul Italian de Interne, Matteo Salvini a declarat că obiectivul său este ca nici măcar o singură persoană să nu mai vină cu ambarcațiuni de migranți în Italia.  

 

Cei doi cetățeni britanici otrăviți cu Noviciok ar fi fost expuși substanței periculoase după ce ar fi intrat în contact cu obiecte contaminate deja, anunță poliția britanică.

Bărbatul şi femeia se află în prezent în stare critică în urma otrăvirii cu agentul neurotoxic.

The Associated Press relatează că anchetatorii au ajuns inclusiv la ipoteza potrivit căreia cei doi britanici ar fi intrat în contact cu urme de Noviciok folosit în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Cei doi membri ai familiei Skripal au fost internaţi timp de mai multe săptămâni, după ce au fost otrăviţi, în martie, în oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. Cei doi britanici s-au îmbolnăvit sâmbătă, într-un orăşel situat în apropiere de Salisbury.

Detectivii au izolat mai multe locuri la Amesbury şi la Salisbury, unde caută sursa contaminării. Între locurile înconjurate se numără  Parcul Queen Elizabeth Gardens din Salisbury, dar şi o pubelă în faţa unui cămin pentru persoane fără adăpost.

După acest nou incident grav, ministrul britanic de Interne Sajid Javid le-a cerut rușilor să explice exact ceea ce s-a întâmplat.”Acesta nu este un conflict cu populaţia rusă. Sunt acţiuni ale Guvernului rus, care continuă să aducă atingere securităţii noastre şi a comunităţii internaţionale, a spus oficialul britanic, precizând că este inacceptabil ca oameni simpli să fie ținte deliberate sau accidentale. Moscova îndeamnă însă Londra să înceteze cu aceste intrigi și a cerut o anchetă comună cu privire la acest nou caz. Kremlinul a dat asigurări că nu dispune de informaţii cu privire la noul caz de otrăvire și nici despre modul în care a fost utilizată substanța. Rusia s-a arătat îngrijorată de "utilizarea repetată a unor asemenea substanţe în Europa”.

Amintim, otrăvirea lui Serghei Skripal a fost atribuită de Londra Moscovei, în pofida dezminţirilor ruse. Cazul a provocat o gravă criză diplomatică între RegatulUnit şi Rusia.

 

Încrederea în guvernanți scade în Germania și în Franța, arată două sondaje de opinie realizate în aceste două țări.

Potrivit cercetărilor, germanii nu mai au încredere în cabinetul Angelei Merkel, iar francezii nu mai sunt convinși de acțiunile președintelui Emmanuel Macron.

În Germania, un sondaj realizat de Infratest arată că aproape 8 din 10 germani sunt nemulțumiți de Guvernul condus de Angela Merkel, cu 15% mai mulți față de luna iunie, scrie DPA.

Doar 21% dintre respondenți s-au declarat satisfăcuți de acțiunile cancelarului, cu 16% mai puțini față de luna precedentă.

Tot sondajul mai arată că două treimi din eșantionul de 1005 persoane intervievate cred că Merkel pierde controlul asupra celor două formațiuni de centru dreapta CDU – propriul partid și CSU condus de ministrul de Interne. Însă chiar și așa, cota de încredere a Angelei Merkel este de 48%.

În Franța, președintele Emmanuel Macron este apreciat de doar 34% din cetățeni, în timp cota de încredere a premierului Edouard Phillippe este de 31 de procente arată un sondaj Elabe, scrie France Presse. Sunt rezultate similare cu cele ale unui alt sondaj realizat de Odoxa la comanda cotidianului Le Figaro. 6 din 10 francezi nu mai încredere cu privire la modul în care președintele Macron rezolvă problemele naționale. 7 din 10 francezi mai spun că Parlamentul nu face nimic altceva decât să înregistreze legile decise de Executiv.

Este motivul pentru care aproape jumătate dintre cei 1005 de respondenți consideră inutil gestul lui Macron de a se adresa luni Legislativului.

Revista presei internaționale din 6 iulie 2018
582