Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


A venit timpul ca Macedonia să accepte compromisul (Foreign Policy)

macedonia.jpg

Demonstrație de protest împotriva folosirii numelui ”Macedonia”, în localitatea în care s-a născut Alexandru Macedon, Pella, nordul Greciei, 6 iunie 2018
Image source: 
Sakis Mitrolidis, AFP

Duminică va avea loc  referendumul privind soluționarea disputei asupra numelui Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei. Dacă numele Macedonia de Nord va fi acceptat, atunci țara ar putea adera la NATO și UE. Importanța evenimentului depășește cu mult granițele micii republici din Balcani.

De fapt, acordul este foarte important și pentru prim-ministrul grec, alexis Tsipras, explică ziarul Kathimerini, citat de Eurotopics:

"Tsipras acordă o mare atenție modului în care el este perceput pe scena internațională și privește în viitor. Aceasta explică insistența asupra încheierii acordului de la Prespes, dintre Atena și Skopje  și ratificării acestuia în Parlamentul grec. După ce și-a pierdut în mare parte sprijinul dinspre stânga pentru că s-ar fi predat în fața piețelor financiare, aceasta este probabil singura carte pe care o poate juca în continuare în plan internațional”.

Publicația macedoneană Fokus, speră că votanții nu vor repeta experiența de la referendumul pentru Brexit:

"După referendumul Brexit, s-a văzut că oamenii mai în vârstă și mai puțin informați au fost mai sensibili la informațiile false care au făcut ca Marea Britanie să părăsească UE. Spre deosebire de britanici, macedonenii nu vor avea luxul de a-și putea reconsidera decizia, deoarece Macedonia nu este nici la fel de mare, nici de puternică precum Marea Britanie. ... Deci, indiferent de rezultatul din 30 septembrie, este important ca alegătorii să fie bine informați".

Revista Foreign Policy titrează că a venit timpul ca Macedonia să accepte compromisul:

Alegătorii nu ar trebui să permită opoziției naționaliste sau interferențelor străine să stea în calea lor. În timp ce integrarea micii Macedonii în NATO nu ar reprezenta o amenințare militară pentru Moscova, aceasta ar diminua capacitatea Kremlinului de a-și răspândi influența coruptă în regiune. Acest lucru a determinat Moscova să-și folosească agenții - inclusiv oligarhi, preoți, spioni și diplomați - pentru a organiza și finanța opoziția față de acord”.

Iar ziarul catolic francez La Croix vorbește despre importanta minoritate albaneză din Macedonia: ”Moștenirea lui Alexandru cel Mare nu-i interesează pe albanezi, ei visează la Uniunea Europeană ca să iasă din mizerie: așa că vor vota Da în referendumul privind schimbarea numelui țării”.

 

Fondul Monetar Internațional își va crește ajutorul pentru a doua economie din America de Sud, Argentina. Va funcționa?

Christine Lagarde, director al Fondului Monetar Internațional (FMI) și ministrul argentinian Finanțe a anunțat la New York, un nou acord de finanțare pentru țara care se confruntă cu turbulențe financiare severe. În plus, există o nemulțumire crescândă în rândul unei populații obosite de dificultățile economice, remarcă Wall Street Journal.

FMI va acorda Argentinei 7,1 miliarde de dolari, în plus față de cele 50 de miliarde care au fost alocate în acest an pentru a ajuta țara să își plătească datoriile și să acopere cheltuielile guvernamentale. Cincisprezece miliarde de dolari au fost deja plătite în iunie.

Semnarea acordului, a fost facilitată de demisia la 25 septembrie, a guvernatorului Băncii Centrale, Luis Caputo, care nu era de acord cu FMI, potrivit Financial Times.

După cum transmite The Guardian, în Argentina a fost declanșată de marți o grevă la nivel național pentru a protesta împotriva turbulențelor economice și măsurilor de austeritate ale președintelui Mauricio Macri.

Majoritatea argentinianilor dă vina pe instituțiile financiare pentru încurajarea politicilor care au condus la cea mai gravă criză economică a țării, în 2001, și care a împins milioane de oameni în sărăcie.

 

Care este cel mai cool cartier din lume? Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări, revista britanică Time Out a publicat un Top 50 al districtelor urbane.

Iar câștigătorul este ... Embajadores, un cartier din Madrid:

"În prezent, Madridul este, fără îndoială, cea mai interesantă capitală din lume", scrie Time Out, "iar cartierul Embajadores este cu siguranță cartierul său cel mai colorat. Oameni de toate originile trăiesc împreună, creând o viață culturală vibrantă. Districtul este bine cunoscut pentru teatrele, terasele, barurile, centrele culturale, viața sa de noapte”.

Clasamentul, spune Courrier International, a fost creat cu ajutorul editorilor locali și în baza unui sondaj la care au participat  15.000 de persoane din toată lumea..„

Totuși, după cum remarcă la rândul său ziarul El Pais, acest cartier deja ușor îmburghezit combină aspectele frumoase cu străzile pline de bețivi,  cu imagini ale sărăciei și o piață imobiliară foarte tensionată.

Ziarul subliniază că Embajadores este zona în care prețul imobiliar crește cel mai mult și, în același timp, cel în care veniturile sunt cele mai joase din întreaga zonă centrală a Madridului.

A spune despre un cartier că este cool, spune de fapt foarte puțin despre condițiile de viață ale locuitorilor săi. În definitiv, cu cât mai cool și mai autentic va fi cartierul tău, cu atât mai mare va fi următoarea creștere a chiriei. Pe scurt, El Pais găsește foarte discutabile efectele clasamentului Time Out asupra cartierului Embajadores.

Revista presei internaționale din 28 septembrie 2018
590