Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Îngrijorare la Bruxelles pentru moartea jurnalistei din Bulgaria

viktoria_marinova.jpg

Oamenii aprind lumânări în memoria jurnalistei de investigații Viktoria Marinova, ucisă la Ruse sâmbăta trecută, Sofia, 8 octombrie 2018
Image source: 
REUTERS/Dimitar Kyosemarliev

Comisarii UE s-au declarat șocați de uciderea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, care scria despre presupusa fraudă în fondurile europene, scrie EU Observer.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a promis că va urmări îndeaproape investigația. De asemenea, Comisia va oferi asistență agențiilor UE, dacă este cazul, a declarat și comisarul european pentru justiție, bulgăroaica Vera Jourova.

Eu Observer reamintește că Viktoria Marinova, jurnalistă de investigație cu vechime de 30 de ani, a murit bătută sufocată într-un parc din Ruse, sâmbătă 6 octombrie.

Ea a murit după ce a a difuzat un reportaj TV despre presupusa fraudă care implică licitații cu bani europeni în beneficiul grupului bulgar de firme GP, potrivit Rețelei de Investigații Internaționale (BIRN), un ONG finanțat de UE.

Timmermans – precizează publicația europeană -  a lansat de curând numeroase critici în ceea ce privește respectarea statului de drept în unele state centrale și estice ale UE.

Să fie oare pură coincidență? se întreabă și ziarul italian Corriere della Sera:

"Daphne Caruana Galicia a fost ucisă de explozia unei bombe.  Ján Kuciak a fost împușcat în Slovacia. Viktoria Marinova a fost bătută, violată și strangulată sâmbătă seara. Ca și colegii ei uciși, Viktoria punea întrebări incomode despre corupție. Și, ca și Dahne și Ján, pur și simplu ea cerceta cum a fost folosită finanțarea UE. ... Dar, potrivit poliției, crima a fost actul unui infractor sexual. ... Să fie o coincidență moartea a încă unui jurnalist? Bulgaria, în doar câțiva ani a căzut pe locul al 35-lea pe locul 111 în clasamentul libertății presei  conform "Reporteri fără frontiere" preciează ziarul italian.

 

UE se pregătește să se confrunte cu China din cauza nivelurilor alarmante ale spionajului cibernetic desfășurat de Beijing asupra industriei europene.

Publicația europeană Politico scrie că departamentul pentru industrie al Comisiei Europene lucrează la un document care va rezuma preocupările pe această temă, după cum au comunicat două surse informate. Documentul va propune noi măsuri de apărare a secretelor comerciale europene.

Comisia Europeană s-a întâlnit joi cu un grup de experți guvernamentali, oficiali din domeniul afacerilor externe și reprezentanți ai industriei de lobby pentru a discuta un studiu al PricewaterhouseCoopers și al departamentului Comisiei care ar putea conduce la acțiuni ale UE în lunile următoare.

Studiul, al cărui rezumat a fost obținut de POLITICO, oferă o privire asupra "preocupărilor din sectorul public și privat cu privire la riscurile crescânde asociate cu furtul cibernetic al secretelor comerciale în Europa".

Inițiativa Comisiei vine după ce publicația Bloomberg a publicat o investigație amplă privind modul în care subcontractanții industriali din China au implantat cipuri cât un bob de orez în anumite părți ale serverelor care duc către Amazon, Apple și alte firme de tehnologie. Microcipurile ar oferi acces la date sensibile, scrie Politico. 

Revista presei internaționale din 9 octombrie 2018
615