
Presa internaţională
Pleacă Angela Merkel la timp sau prea târziu?
angela_merkel.jpg

Merkel dă în sfârşit dovadă de calităţi de lider, comentează sarcastic Deutsche Welle.
După rezultatul catastrofal înregistrat de formaţiunea ei, CDU, la alegerile de land din Hessa, Angela Merkel îşi pregăteşte printr-o strategie înţeleaptă, retragerea.
Pasul făcut îi oferă un pic de răgaz. Aşa poate să se dedice în continuare pregătirii terenului pentru succesoarea ei preferată: Annegret Kramp-Karrenbauer. Şi, în plus, mai poate rămâne pentru ceva vreme la cârma guvernului federal.
Aşa îşi face nu doar ei un bine, ci şi formaţiunii CDU. Mingea se află din nou în terenul partenerului de coaliţie SPD. Anunţul Angelei Merkel face şi mai probabilă retragerea laburiştilor germani de la guvernare, responsabilitatea pentru eşec căzând astfel pe umerii SPD.
În privința afacerilor europene, retragerea ei ar putea să fie o șansă pentru un nou început.
Polonia, Ungaria și Italia nu vor plânge, probabil, după Merkel. În același timp, mulți politicieni din țările lovite de criza financiară și economică din Zona Euro, cum ar fi Grecia, Cipru, Spania, Portugalia, Irlanda și mai nou Italia, nu sunt de acord cu politica Angelei Merkel în acest context, considerând-o prea rigidă, bazată pe măsuri de austeritate.
Süddeutsche Zeitung crede că Merkel se retrage la timpul potrivit:
"Merkel a considerat în 2017 că este datoria ei să continue, având în vedere venirea unui președinte american imprevizibil și furia naționalistă, dezlănțuită în întreaga lume. Dar asta nu a fost de ajuns. Adevărul amar este, de la realegerea ei în postura de cancelar, lipsa ei de voință și de energie a fost vizibilă. Rețeta Merkel a fost un succes - atâta timp cât ea a avut-o. Dar apoi a dispărut cu totul, iar îndoielile cu privire la capacitatea ei de conducere au crescut. Retrăgându-se la timp ca lider de partid, ea și-a reactivat puterea".
Ziarul austriac Die Presse observă însă că Merkel, renunțând la funcția de lider de partid după 18 ani la conducere, a renunțat la un principiu al puterii sale: Nu stabili un termen limită! Angela Merkel ar fi trebuit să o citească pe Angela Merkel. Semi-plecarea ei este o "pierdere de autoritate și o pierdere de credibilitate. Dacă nu mai poți conduce un partid, nu poți conduce o țară", crede ziarul din Austria.
Așa cum era de așteptat, și presa franceză acordă o mare importanță retragerii cancelarei din fruntea creștin-democraților germani.
Le Point observă că tocmai Angela Merkel este aceea care a spus întotdeauna că președinția partidului și cabinetul ar trebui să rămână în aceeași mână. Iată că acum a renunțat la principiul său. După 18 ani în fruntea CDU, Angela Merkel îngenunchează.
Le Figaro precizează la rându-i că în sistemul parlamentar german, puterea cancelarului depinde de relațiile sale cu Bundestagul, în care partidele joacă un rol predominant. În cazul în care CDU o alege, de exemplu, ca lider pe moderata Kramp-Karrenbauer, atunci Angela Merkel se mai poate baza pe partid. Dar dacă ministrul Sănătății Jens Spahn, oponentul său, va fi cel ales, ecuația va deveni complicată.
Decizia Angelei Merkel nu rezolvă nici criza existențială a CDU. Luni, unele voci au regretat că Angela Merkel nu a demisionat și din funcția de cancelar. Dar analiza rezultatelor electorale subminează certitudinile: în Hesse, CDU a pierdut mai mulți alegători în favoarea Verzilor decât a populiștilor din AfD. Dezbaterea despre epoca post-Merkel nu va fi ușoară.
L'Express se întreabă dacă această retragere din fruntea partidului va fi suficientă pentru a menține coaliția de la Berlin.
Cel mai urgent lucru pentru Merkel este acum să-i convingă pe partenerii social-democrați să nu părăsească formula de guvernare.
Problema este nervozitatea din rândul social-democraților, care nu par dispuși să facă nici cea mai mică concesie. După alegerile parlamentare catastrofale din 2017, ei continuă să scadă odată cu CDU.
Ambele părți dau impresia de „doi oameni care se îneacă fiind legați unul de altul”.
Încheiem cu câteva titluri și comentarii în urma amenințării primite de publicația rusă Novaya Gazeta, la sediul căreia au fost aduse nouă oi închise în cuști.
Portalul rus de investigații Meduza titrează: Cineva continuă să provoace Novaya Gazeta. Pe 17 octombrie, o coroană de înmormântare a fost livrată la sediul ziarului independent , cu un text ce-l menționa pe unul dintre redactori: "Denis Korotkov este un trădător al Patriei." O zi mai târziu, cineva a trimis un coș cu un cap de oaie tăiat și un text: "Salutări pentru editorul șef al Novaya Gazeta și pentru Korotkov!”
Newsweek notează că jurnalistul Konstantin Korotkov a realizat o serie de articole care au demascat acțiunile presupușilor mercenari ruși în conflictul din Siria.
La 22 octombrie Novaya Gazeta a afirmat că activiștii de opoziție și bloggerii au fost atacați de oameni controlați de omul de afaceri Evgeny Prigozhin, care este strâns legat de președintele Vladimir Putin.
Korotkov a susținut de asemenea că cei legați de Prigozhin, cunoscut sub numele de "bucătarul lui Putin", au comis crime și otrăviri în diferite țări. Povestea s-a bazat pe un interviu cu un agent care a pretins că a lucrat cu cei care au primit ordine de la echipa de securitate a lui Prigozhin.
BuzzFeed amintește de asemenea că Korotkov a speculat vulnerabilitățile pe site-ul Ministerului Apărării, folosind-le pentru a obține detalii despre pilotul rus Roman Filipov, care a fost ucis în luptă în Siria. Korotkov s-a alăturat Novaya Gazeta la începutul acestui an.