Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trumpismul continuă într-o Americă divizată (presa europeană)

alegeri_sua.jpg

Image source: 
Facebook

Alegerile americane de la mijloc de mandat au un puternic ecou și în presa europeană – vechiul continent a privit mai atent ca niciodată desfășurările de forțe la acest scrutin intermediar.

Donald Trump se uită deja către  alegerile prezidențiale din 2020, titrează Le Figaro.

Victoria sau eșecul la alegerile intermediare nu ar trebui să aibă niciun impact asupra deciziei sale de a concura din nou. Și Ronald Reagan în 1982, și Bill Clinton în 1994, și Barack Obama, în 2010, toți au suferit înfrângeri severe la alegerile de la jumătatea mandatului (au pierdut, respectiv 26, 54 și 63 de locuri în Camera Reprezentanților). Cu toate acestea, au fost realeși, doi ani mai târziu, inclusiv în state pierdute la legislativele intermediare.

Pentru Le Monde, alegerile au arătat, într-adevăr, o prezență record pentru un scrutin de acest tip. Acesta este un semn de mobilizare importantă într-un climat politic cu siguranță foarte polarizat, dar, de asemenea, o primă de încredere în democrația reprezentativă, în ciuda discursurilor violente care au afectat campania.

A doua lecție a acestor  alegeri este persistența diviziunii profunde care caracterizează societatea americană. Pe de o parte, democrații au câștigat Camera Reprezentanților, cu cel puțin douăzeci și șapte de locuri nou obținute. Republicanii și-au consolidat majoritatea în Senat și asta nu este o situație nouă la Capitoliu.

Fiecare parte a marcat puncte. Democrații se răzbună pentru înfrângerea lui Hillary Clinton, care a întrunit majoritatea, în număr de voturi exprimate. Vedem apoi o nouă generație de politicieni, inclusiv un număr fără precedent de femei și reprezentanți ai minorităților etnice. Însă democrații nu au reușit  tsunami-ul pe care unii îl așteptau, constată Le Monde.

 Febra Trump continuă, este de părere Deutsche Welle:

”Oricine a călătorit prin America în ultima vreme şi a stat de vorbă cu oamenii a putut constata diviziunile din ţară. În timp ce democraţii şi aşa-numita mişcare de rezistenţă s-au declarat pe bună dreptate indignaţi de comportamentul lui Trump, susţinătorii preşedintelui şi tabăra republicană l-au sprijinit masiv pe acesta şi au respins indignarea opoziţiei. O victorie democrată mai clară era oricum greu de realizat, având în vedere organizarea geografică electorală din unele regiuni, care i-a favorizat clar pe republicani.

Democraţii au obţinut, prin victoria la Camera Reprezentanţilor, minimul de care aveau nevoie.

Vestea bună este că acum va exista o opoziţie serioasă la anumite planuri scandaloase ale Casei Albe. Vestea proastă este că rezultatul dovedeşte normalizarea Trumpismului, lucru ce va fi remarcat cu siguranţă de diverşi "mini-Trumpi" din lumea întreagă”.

Democrații au câștigat o puternică influență, notează BBC News:

"Nu s-a simțit ca un tsunami, dar este un val constant în creștere, care le dă democraților controlul asupra Camerei Reprezentanților pentru prima dată în opt ani. Însă tranșeele partizane din America devin din ce în ce mai profunde. Și după doi ani de întuneric, democrații au un mijloc de a reveni în luptă".

Și totuși, Trump este cel favorizat, crede ziarul olandez Handelsblad:

"Alegerea lui Donald Trump în 2016 nu e ceva pentru scurt timp. Democrații au preluat Camera Reprezentanților, dar implicarea fanatică a lui Trump în aceste alegeri, fără îndoială, a limitat pierderile republicane. Rezultatele arată o schimbare în favoarea lui Trump. În diferite circumscripții electorale, republicanii moderați și-au pierdut mandatul”, observă publicația olandeză.

 

La 11 noiembrie se împlinesc 100 de ani de la sfârșitul primului război mondial. Pentru milioane de europeni însă, războiul nu s-a încheiat în 1918, scrie The Guardian:

Britanicii și francezii marchează în același mod sfârșitul unui masacru care este încă viu în povestirile de familie transmise. Dimpotrivă, în memoria colectivă germană, primul război mondial este mai puțin vizibil - probabil din cauza înfrângerii militare și a soartei Republicii de la Weimar, dar și pentru că este în mare parte umbrit de cel de-al doilea război. Aceasta nu înseamnă că germanii sunt indiferenți. Gândiți-vă numai la acea imagine iconică din 1984 a lui François Mitterrand și a lui Helmut Kohl ținându-se de mâini la Verdun.

În estul Europei, violența armată a continuat, lăsând cicatrici profunde. În multe feluri, care au pus bazele pentru autocrații din anii 1930. Războiul polono-sovietic a durat până în 1921. Conflictul dintre roșii și albii din Imperiul țarist (care cuprindea cea mai mare parte a Ucrainei, Belarusului, Republicii Moldova și regiunii Baltice) a continuat până în 1923. Au existat și lupte între polonezi și ucraineni și polonezi și lituanieni, precum și pogromuri comise împotriva evreilor. Războiul greco-turc din 1919-1922 a condus la masacre teribile și la un schimb forțat de populații care au dezrădăcinat 1,6 milioane de oameni.

Pentru polonezi, cehi, slovaci, estoni, letoni și lituanieni, 1918 a reprezentat apariția statalității sau restaurarea națiunii. (Ucrainenii au experimentat acest lucru, de asemenea, dar pentru scurt timp.)

Pentru maghiari, sfârșitul războiului este sinonim cu tratatul de la Trianon, prin care țara a pierdut două treimi din teritoriul său și mai mult de jumătate din populația sa. Este vorba despre înfrângere și umilință - o mahmureală istorică pe care Viktor Orbán o exploatează cinic atunci când încearcă să-și prezinte țara ca pe o "victimă" a Uniunii Europene.

Iar Courier International constată că, un secol mai târziu, lumea este încă instabilă și divizată. Nimic nu poate fi și nu trebuie uitat. Nici carnagiul Marelui Război, nici barbarismul celui care a urmat două decenii mai târziu,

Și tocmai despre astfel de războaie interminabile, vorbim atât de puțin. În Yemen, în Afganistan sau în Ucraina, luptăm astăzi cu o indiferență aproape totală față de trecut.

Revista presei internaționale din 8 noiembrie 2018
128