Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Londra pune capăt sistemului ”vize contra bani”

portofel.jpg

Image source: 
pixabay.com

Marele supermarket al vizelor britanice pentru străinii bogați se închide. Vineri, guvernul britanic a anunțat, în mod surprinzător, sfârșitul acordării de vize contra investiții. Corespondentul la Londra al ziarului Le Monde explică situația:

Condamnat de Transparency International ca fiind „un instrument de spalălate a baniilor proveniți din corupție“, sistemul de vize numit „Tier 1“ a fost una dintre metodele preferate ale miliardarilor din întreaga lume de a se stabili în Marea Britanie. Marea majoritate dintre solicitanți erau chinezi și ruși.

Pentru cei cu un portofel bine garnisit, sistemul era deosebit de simplu. Pentru 2 milioane de lire sterline (2,2 milioane de euro) injectate în economia Regatului Unit, norocosul solicitant primea un permis de ședere, care apoi îi conferea dreptul la ședere permanentă după cinci ani.

Prin creșterea investiției la 10 milioane de lire sterline, perioada de așteptare era redusă la doi ani. Aceasta oferea apoi posibilitatea de a accesa cu ușurință cetățenia britanică.

Creat în 2008, acest sistem de vize a fost mult timp o adevărată "cutie neagră". În perioada sa de maxim, în 2015, au fost acordate aproape o mie de vize pe an. Dar, când unele controale au fost în cele din urmă inițiate, cele mai multe aplicații s-au evaporat în mod misterios, scăzând cu trei sferturi ...

Pe lângă suspiciunile legate de spălarea banilor, utilitatea economică a acestui sistem s-a dovedit, în orice caz, foarte limitată. "Investitorii" își plasează de obicei banii numai în titluri de trezorerie. Așa că ei au obținut o viză împrumutând guvernul britanic, de unde au făcut apoi profituri. Dacă scopul fusese acela de a atrage adevărați antreprenori, atunci programul a eșuat.

Alte țări europene permit la rândul lor cumpărarea de vize , o practică dezvoltată după criza financiară din 2008. Malta este cea mai cunoscută, dar și Cipru, Portugalia, Grecia, Bulgaria și Ungaria au sisteme similare.

Guvernul britanic a anunțat că intenționează să reformeze sistemul „Tier 1“ și să-l redeschidă în 2019. Investițiile în obligațiuni ar urma să fie interzise și sursele fondurilor vor fi atent inspectate.

 

Iată și câteva comentarii după victoria premierului reformist Nikol Pashinyan în alegerile parlamentare anticipate din Armenia.

Conform BBC, blocul lui Pashinyan a câștigat mai mult de 70% din voturi. Acest jurnalist devenit politician a condus o revoluție pașnică în aprilie. Iar acum are majoritatea parlamentară necesară  pentru a-și impulsiona programul de combatere a corupției și de reformare a economiei. Prezența la vot a fost însă scăzută, aproximativ 49%.

Din punct de vedere istoric, alegerile din Armenia au fost afectate de fraudă și cumpărare de voturi - însă corespondenții au spus că de data aceasta lucrurile par să fi stat în mod diferit.

Euronews observă că mesajul-cheie al lui Pashinyan a fost cel de continuare a luptei împotriva corupției, după ce mai multe cazuri au fost dezvăluite sub conducerea sa.

Pashinyan a redeschis o anchetă privind uciderea a 10 persoane în timpul ciocnirilor dintre polițiști și protestatari în 2008, iar raportul a susținut că armata a fost folosită împotriva demonstranților.

Fostul președinte Robert Kocharyan a fost acuzat vineri de încercare de răsturnare a ordinii constituționale de către o curte de apel - care a ordonat punerea sa în detenție. Kocharyan a fost arestat în iulie, dar a fost eliberat o lună mai târziu, cazul fiind trimis la curtea de apel din Armenia, notează Euronews.

The Guardian reamintește că, în campanie, Pashinyan a promis că nu vor exista schimbări majore în politica externă și a oferit asigurări că nu o va rupe cu Moscova.

Armenia găzduiește o bază militară rusă și este membră a alianțelor militare și economice conduse de Rusia.
Pashinyan a sugerat, de asemenea, că va respecta politicile existente cu privire la chestiunea pe termen lung a Nagorno-Karabah.

Deși un acord de încetare a focului a fost convenit în 1994, Azerbaidjanul și Armenia continuă să se acuze în mod regulat de atacuri comise în jurul Nagorno-Karabahului și de-a lungul graniței azero-armene.

 

În sfârșit, revista franceză L'Express atrage atenția asupra mutațiilor petrecute în creierul copiilor care folosesc tabletele și telefoanele inteligente:

Este vorba de un amplu studiu, comandat de Institutul Național al Sănătății din SUA și ale cărui prime rezultate sunt dezvăluite de canalul CBS. Iar acestea sunt îngrijorătoare.

În total, cercetătorii au analizat 4500 de copii de 9 și 10 ani și au putut deja să constate că în creier par să se fi produs modificări.
Cercetătorii au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică și arată "conexiuni  diferite" în creierul copiilor care utilizează telefoane inteligente, tablete și jocuri video mai mult de 7 ore pe zi.

Investigațiile au arătat un fenomen similar cu o îmbătrânire prematură a cortexului, care procesează informațiile transmise creierului prin cele cinci simțuri.

"Nu știm dacă este cauzată de timpul petrecut în fața ecranelor, nu știm dacă este un lucru rău", au precizat cercetătorii.

Ei cred că smartphone-ul poate avea un efect de dependență pe măsură ce timpul petrecut în fața ecranului stimulează eliberarea de dopamină, hormonul plăcerii. Pentru a realiza aceste rezultate, echipa a scanat creierul adolescenților în timp ce ei își urmăreau feedul pe Instagram.

Revista presei internaționale din 11 decembrie 2018
482