Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De la "furtul secolului" la campania pentru Parlament (AFP)

moldova_soci.jpg

Image source: 
Facebook/Igor Dodon

Acesta este titlul reportajului Agenției France Presse despre Republica Moldova, unde duminică au loc alegeri legislative. Eroul reportajului este Ilan Shor, primarul orașului Orhei:

De ani de zile, țara este împărțită între susținătorii unei apropieri cu Moscova, care în 2016 l-au propulsat la putere pe președintele Igor Dodon și cei ai integrării în Uniunea Europeană, inclusiv membri ai guvernului, aceasta provocând convulsii politici repetate.

Potrivit sondajelor, trei partide - Partidul Democrat, socialiștii președintelui pro-rus Igor Dodon și o alianță pro-europeană de centru-dreapta - urmează să intre în Parlament.

Dacă niciuna dintre aceste formațiuni nu obține majoritatea, analiștii se tem de o nouă perioadă de instabilitate.

La Orhei domnește însă optimismul: Ilan Shor, în fruntea propriului partid, pare sigur de accederea în Parlament datorită sistemului de vot mixt care combină votul proporțional cu cel uninominal.

Cel care se definește drept "om de afaceri", născut în Tel Aviv  din părinți moldoveni, a fost condamnat în 2017 la șapte ani și jumătate de închisoare pentru rolul său într-o fraudă bancară imensă. El rămâne  însă  liber, în așteptarea examinării recursului.

Dosarul său viza tranzacții suspecte, reprezentând un miliard de dolari, dispăruți la sfârșitul anului 2014 de trei bănci din Moldova, episod descris drept "furtul secolului". Banii, cărora nu li s-a mai dat de urmă, echivalează cu circa 15% din produsul intern brut al țării.

Potrivit firmei americane de audit Kroll, domnul Shor, președintele consiliului de administrație al uneia dintre cele trei instituții bancare, ar fi fost beneficiarul principal.

Însă la Orhei, condamnarea în primă instanță nu pare să-i deranjeze pe alegătorii lui Shor.

"Domnul Shor a făcut tot ce a promis: străzi pietruite, locuri de joacă, încălzire", spune Raissa, 68 de ani, comerciant de haine. "Dacă ar fi fost vinovat, ar fi părăsit țara".

"Sentința lui este nedreaptă, îl sprijinim", spune o altă femeie, Lena, 63 de ani.

În piața centrală, tineri militanți ai unor ONG-uri care protestează împotriva "partidelor antidemocratice", sunt înconjurați rapid de zeci de locuitori.

"Nu avem nevoie de gunoaiele voastre!", spune un bărbat supărat, rupând ziarul distribuit de acești militanți.

Andrei, 30 de ani, unul dintre activiști, nu este surprins: „Dl. Shor a furat miliarde de euro și a făcut mici lucruri în oraș pentru oameni - un magazin social sau o farmacie, la prețuri scăzute. Toate acestea contează foarte mult ", spune tânărul activist în reportajul AFP.

 

În presa franceză, intelectualii  sunt chemați să analizeze cauzele izbucnirilor antisemite la care societatea a asistat în ultimul timp.

În Le Monde, istoricului Dominique Vidal explică de ce, în insultele suferite de Alain Finkielkraut, cuvântul "sionist" l-a înlocuit pe cel de "evreu":

Putem considera, așadar, că domnul Finkielkraut a fost victima unor insulte antisemite chiar dacă atacatorii lui nu au rostit cuvântul "evreu"? Da, fără îndoială, spune istoricul. Și aceasta chiar dacă , termenii "iudaism" și "sionism" nu sunt interșanjabili.

Pe scurt, antisemitismul este "ura împotriva evreilor, care se exprimă în forme foarte diferite". O formă de rasism, deci, față de o religie și nu față de un grup etnic.

Anti-sionismul este, potrivit lui Dominique Vidal, „critica unei gândiri care are drept scop stabilirea unui stat evreiesc în Palestina. Poate fi o critică a politicii statului Israel și a extinderii sale teritoriale sau a însăși existenței țării ori a frontierelor sale considerate ca fiind inacceptabile sau nelegitime.

Dar, când este vorba despre insulte care nu conțin cuvântul "evreu", ci "sionist", este clar pentru instanțele de judecată că un cuvânt este folosit pentru a evita un altul.

În Le Figaro, jurnalistul și scriitorul Thierry Wolton, specializat în studiul comunismului, vorbește despre  antisemitismul de extremă stînga", născut în secolul al XIX-lea, care se bazează pe anticapitalism. Și care nu se mai referă la evreu ca atare, ci îl numește ”sionist”, adaugă autorul.

Despre antisemitismul din extremă stânga se discută mult mai puțin decât despre antisemitismul de extremă dreaptă. Dar, inițial, stânga era în fruntea răspândirii acestui rău, născut odată cu revoluția industrială.

Ura antievreiască s-a răspândit în toată Europa odată cu triumful capitalismului. Aceasta se hrănește din succesul social cu care sunt creditați evreii cât și prin reacția la presupusul cosmopolitism al israeliților, așa cum se spunea atunci. În cele din urmă, evreul întruchipează burghezul "pur", cel care beneficiază de dezvoltarea capitalismului, dar este rupt din rădăcinile sale naționale, un fel de capitalist apatrid.

Iar în Le Nouvel Observator, cronicarul Philippe Tesson atrage atenția că  "Toleranța poate fi dușmanul libertății":

Cazul Finkielkraut este mărturia. A sosit momentul ca guvernul să acționeze în conformitate cu gradul de risc. Dar această datorie este valabilă pentru toți. Pentru vestele galbene, care nu mai trebuie să întârzie să iasă din conivența cu acei protestatari care au devenit rușinea țării. Valabil și pentru elitele noastre intelectuale ale căror temeri morale nu mai sunt pe măsura vremurilor actuale. În cele din urmă, valabil pentru fiecare dintre noi, în conștiința sa. Există situații în care toleranța este dușmanul libertății”.

Revista presei internaționale din 21 februarie 2019