Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Când un celebru restaurant simbolizează noua Bastilie... (presa franceză)

atac.jpg

Image source: 
REUTERS/Philippe Wojazer

Presa franceză continuă să comenteze efectele și mai ales simbolistica violențelor de sâmbătă, din timpul protestului Vestelor Galbene.

Convergența atacatorilor și a vestelor galbene demonstrează caracterul "insurecțional" al unei mișcări care a aspirat încă de la începuturile sale să-l răstoarne pe Președintele Republicii, scrie într-un editorial revista Le Nouvel Observateur.

Și așa cum Bastilia reprezenta arbitrariul regal și incorectitudinea  vechiului regim, tot așa, celebrul restaurant Le Fouquet a fost ridicat la rangul de simbol al unei elite înfloritoare, pe spatele plebeilor.

Pentru Le Monde violența nu este doar șocantă, dar și intolerabilă: ea susține, de fapt, un climat de insurecție care exclude, în principiu, orice soluție politică la criza socială care traversează țara. ”Este chiar negarea democrației. Dar, de asemenea, pune în evidență incapacitatea guvernului, în ciuda avertismentelor care nu au încetat în ultimele zile cu privire la voința „huliganilor“ de toate culorile de a se lupta și de a răsturna puterea printr-un ultimatum".

Le Figaro notează la rândul său că dincolo de simbolul Le Fouquet, dărâmat și incendiat , băncile și întreprinderile vandalizate arată că ura a trecut un nou nivel. ”Deja la 1 mai, cei îmbrăcați în negru n-au ezitat să dea foc unui restaurant McDonald's de la gara Austerlitz din Paris, fără a ține cont de locuitorii de la etajele superioare. Sâmbătă, în orbirea lor nihilistă, acești bătăuși profesioniști au dat foc unei clădiri din care o mamă și copilul ei au fost  salvați în mod miraculos”.