Cum de a devenit Italia bolnavul Europei?

Economia italiană este acum în impas. În ultimul deceniu, creșterea bogăției italiene a fost cea mai mică din cadrul uniunii monetare.

În perioada postbelică, țara a cunoscut însă o perioadă prosperă – un "miracol economic". Țara s-a reconstruit, creșterile au depășit 5%, până la 6% pe an, clasa de mijloc a crescut, decalajul nord-sud s-a redus.

Dar, în anii 1970 și mai ales 1980, acest model a început să se blocheze.

Pentru a  menține modelul social, diferite guverne au crescut cheltuielile sociale și au înmulțit locurile de muncă în sectorul guvernamental. Cheltuieli finanțate prin îndatorare: între 1972 și 1994, deficitul bugetar italian depășea 9% din PIB în fiecare an.

În 1992, confruntat cu mari dificultăți, statul a decis să părăsească Sistemul Monetar European, care reglementa fluctuația monedelor europene. În câteva zile, lira a pierdut aproape 20% din valoarea sa, competitivitatea companiilor a crescut - în detrimentul puterii de cumpărare. Dar problemele de bază au rămas.

S-au agravat și mai mult la începutul anilor 2000, atunci când China a intrat în Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Produsele sale low-cost, în special în industria textilă, au lovit din greu IMM-urile italiene

Când Grecia a fost aproape de faliment în 2011-2012, au crescut și ratele de împrumut ale Italiei, culminând cu 8%.Și totul părea să se înscrie într-o spirală vicioasă.

Intervenția Băncii Centrale Europene (BCE) din 2012 a ajutat la stingerea incendiului. Achizițiile sale masive de datorie publică au contribuit la menținerea unor rate foarte scăzute de împrumut.

Spre deosebire de Portugalia și Grecia, Italia a rămas în afara planurilor de ajutor european și, spre deosebire de Spania, nu a solicitat sprijinul Bruxelles-ului pentru sistemul său bancar. Dar, în 2016, când instituțiile bancare italiene au început să se clatine la rândul lor, costul salvării acestora a cântărit foarte greu pentru o economie abia convalescentă.

Rezultatul: țara este acum prinsă într-o spirală dăunătoare, cu declinul forței de muncă, lipsa de inovație și productivitate scăzută. Recuperarea pare dificilă.

În cel mai întunecat dintre scenarii, cum ar fi cel a unor noi rate ridicate de împrumutsau cel al unei ieșiri haotice din zona euro, niciuna dintre măsurile europene instituite în timpul crizei n-ar fi suficient de puternică pentru a ajuta Roma.

Și riscul este ca prăbușirea în iad să tragă în urma sa și alte țări cu finanțele publice fragile, cum ar fi Grecia, Spania sau chiar Franța.

Hong Kong: ce a fost diferit față de Mișcarea Umbrelelor?

Privim acum către Hong Kong, unde protestatarii au reușit să determine guvernul să suspende controversata lege a extrădării. Semnificațiile victoriei sunt însă cu mult mai profunde, cred comentatorii.

Este o primă victorie pentru drepturile civile, spune ziarul austriac Der Standard:

"Aceasta este o realizare notabilă pentru mișcarea de protest. Beijingul a mers chiar până acolo încât să ofere sprijin, respect și înțelegere guvernului local pentru acest gest”.

În Italia, La Stampa observă că  formula "o țară, două sisteme" nu a determinat o slăbire, ci dimpotrivă, o întărire a modelului din Hong Kong. ”Ca un bumerang, s-a întors împotriva Beijingului, care se confruntă astăzi cu o autonomie profund înrădăcinată. Cel mai mare risc pentru președintele chinez este că ceea ce se întâmplă în Hong Kong poate oferi celorlalte regiuni autonome - începând cu Tibet și până la Regiunea Autonomă Uyghur - puterea și convingerea că este posibil să conteste regimul".

Proteste au mai existat în Hong Kong, de exemplu cele cunoscute sub numele de Mișcarea Umbrelelor. Dar de această dată, pare să fie cu totul altfel.

După cum observă revista americană The Atlantic, există diferențe semnificative, probabil cea mai evidentă dintre ele fiind lipsa unui lider clar.

Mișcarea umbrelelor din 2014, în care protestatarii tineri au oocupat străzile timp de 79 de zile pentru a solicita votul universal, l-a avut drept figură centrală pe adolescentul Joshua Wong.

Revista Time l-a pus pe copertă, iar Financial Times l-a numit   "adolescentul care se luptă cu Beijingul"

Acum, nici o persoană nu deține statutul de atunci al lui Wong. Dar Frontul pentru Drepturile Omului, o coaliție de 50 de organizații, inclusiv partide politice pro-democratice, a contribuit la construirea și susținerea mișcării de protest și a obținut rezultate remarcabile.

Fiecare membru al grupului joacă un rol diferit, atât oficial cât și în plan emoțional, afirmă revista americană.

Bloomberg remarcă sprijinul acordat mișcării de către mediul de afaceri.

În 2014, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranților, care au paralizat districtul central de afaceri pentru mai mult de două luni. Guvernul a refuzat să cedeze și protestul a fost în cele din urmă eliminat prin forță. Merită să ne întrebăm ce a fost diferit de data asta.

Cel mai evident răspuns este rolul mediului de afaceri. Protestul din 2014 a avut un sprijin limitat din partea companiilor - în mod clar că săptămânile de blocaj le afectau costurile legate de afaceri. Dimpotrivă, opoziția față de proiectul de lege privind extrădarea a reunit diverse componente ale societății din Hong Kong, de la grupuri civice și comerciale până la organizații religioase și de profesioniști ai dreptului. Acest lucru a devenit și mai evident după protestul monumental de duminică, despre care organizatorii au spus că au atras aproape 2 milioane de persoane.