Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Istoria bulgară prezentată în manuale, contestată de specialiști ("24 de ore")

jivkov_final.jpg

Buchete de flori proaspete la statuia liderului comunist Todor Jivkov, Pravets, Bulgaria
Image source: 
rfi.fr

NATO cere Rusiei să distrugă până în august noua rachetă pe care a dezvoltat-o încălcând prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (Reuters); Zorii unui nou început în Turcia după ce Erdogan a pierdut Istanbulul (The New York Times); Istoria bulgară prezentată în manuale, contestată de specialiști (24 de ore); Zeci de studii legate de efectele schimbării climatice au fost ascunse de administrația Trump – Politico

Alianţa Nord-Atlantică cere Rusiei să distrugă până în august noua rachetă pe care a dezvoltat-o încălcând prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), avertizând că în caz contrar aceasta se va confrunta cu o reacţie mult mai hotărâtă din partea Alianţei în regiune.

Presa internațională alocă spații largi subiectului în condițiile în care miniştrii apărării din ţările membre NATO se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a examina eventualul răspuns ce ar urma să fie dat Rusiei în cazul în care refuză să se conformeze Tratatului INF.

Rusia are la dispoziţie doar cinci săptămâni pentru a 'salva tratatul', a afirmat scretarul general al Alianței Nord Atlatice în cursul unei conferinţe de presă, avertizând că în caz contrar răspunsul NATO 'va fi unul defensiv, echilibrat şi coordonat'.

'Îndemnăm Rusia să adopte calea responsabilă, dar nu am văzut niciun indiciu că Rusia ar intenţiona să o facă', a declarat secretarul general al NATO. 'Va trebui să răspundem!', a avertizat el, refuzând să ofere mai multe detalii.

Dar, potrivit unor diplomaţi, miniştrii apărării vor lua în considerare înmulţirea zborurilor în Europa a avioanelor SUA capabile să transporte ogive nucleare, mai multe antrenamente pentru instruirea militarilor şi o repoziţionare a rachetelor militare americane.

Rusia a avertizat luni împotriva unei crize a rachetelor comparabilă cu cea din Cuba din anul 1962 în cazul în care SUA s-ar decide să readucă în Europa rachete cu rază intermediară de acţiune. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat marţi că o astfel de ipoteză nu este luată în calcul.

Ambasadoarea SUA la Alianţa Nord-Atlantică a declarat la rândul ei că Washingtonul ar avea în vedere pentru moment doar desfăşurarea de rachete convenţionale, nu de arme nucleare, în orice răspuns posibil.

 

 Zorii unui nou început în Turcia după ce Erdogan a pierdut Istanbulul (The New York Times)

Rezultatul alegerilor din Istanbul continuă să fie subiect de analiză în presa internațională. Zorii unui nou început în Turcia după ce Erdogan a pierdut Istanbulul, scrie The New York Times.

A fost cea mai mare înfrângere suferită de partidul de guvernare în aproape două decenii, iar publicația analizează modul în care a venit această înfrângere și încearcă să anticipeze ce anunță ea.

Ekrem Imamoglu a câștigat Istanbulul prin reorientarea Turciei spre o politică ce ar putea permite coexistența democratic, scrie New York Times. El și-a obținut victoria prin faptul că a admis că deposedarea de drepturi poate aduce putere politică - lucru pe care toți populiștii îl înțeleg. Dar ceea ce-l deosebește de alții este că el a reușit să facă acest lucru prin ameliorarea polarizării, și nu prin agravarea ei, scrie New York Times.

Publicatia mai remarcă faptul că alegerile pentru o primărie nu vor schimba prea mult în privința modului în care e guvernată Turcia, însă există sentimentul că la Istanbul s-au ivit noi zori, iar cele două jumătăți ale țării ar putea în sfârșit să se prindă într-un vârtej care le va purta către un echilibru mai bun.

 

 Istoria bulgară prezentată în manuale, contestată de specialiști ("24 de ore")

Istorici bulgari protestează împotriva prezentării neincisive, în opinia lor, a conţinutului şi a lipsei de suficiente date reale despre regimul comunist, în cele cinci manuale de istorie pentru clasa a X-a, care se află acum la Ministerul Educației de la Sofia pentru aprobare, scrie siteul bulgar "24 de ore".

În urma semnalelor profesorilor, a avut loc o întâlnire cu editorii, la minister. Experții au cerut autorilor să aibă în vedere observaţiile făcute, în măsura în care sunt de acord cu acestea. Până în ultimul moment se pot face corecturi", a explicat Ministerul Educației de la Sofia.

"În niciuna dintre variante nu există un cuvânt despre cea mai sângeroasă perioadă a terorii, într-un regim de ocupație din partea Armatei Roșii, pe care comuniștii bulgari o desfăşoară în toată Bulgaria. Victimele sunt între 18.000 și 30.000 de persoane, fără proces și sentință", spune un profesor care predă istorie la Universitatea Americană din Bulgaria.

Specialista e indignată că nu a fost descrisă masacrarea, în sate şi orăşele, a primarilor, profesorilor, farmaciștilor, preoților - și intelectualitatea politică și culturală. Potrivit profesorului, procesele trebuie explicate și trebuie văzut impactul lor asupra societății. De fapt, cele mai importante trăsături ale dictaturii totalitare impuse de ocupația Armatei Roșii nu au fost evidențiate, sustin specialistii.

Nicăieri nu se vorbeşte de cea mai mare criză financiară și economică, când am plătit miliarde pentru ocuparea Bulgariei de către Armata Roșie și milioane pentru participarea Bulgariei la etapa finală a celui de-al doilea război mondial.

"Se vorbește de aparate represive și de epurări, dar nu se arată că coloana vertebrală a sistemului se sprijină pe violența politică. În anii '70, intelectualii și protestatarii au fost închiși. Nu există destine umane care să nu fie afectate de istorie. Lipseşte concluzia principală - că represiunea politică din Bulgaria este cea mai mare din întregul bloc estic", a mai explicat profesorul de istorie citat de siteul bulgar siteul bulgar "24 de ore".

 

 Zeci de studii legate de efectele schimbării climatice au fost ascunse de administrația Trump – Politico

Administrația Trump a ascuns zeci de studii realizate de Departamentul SUA pentru Agricultură, în care erau formulate avertismente legate de impactul pe care schimbarea climatică îl va avea asupra agriculturii în anii care vor veni, scrie  Politico.

În studiile respective este evaluat impactul creșterii temperaturilor, a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă asupra activității agricole, însă nu este tratată cauza încălzirii globale. Cercetătorii au folosit studiile pentru a atrage atenția asupra consecințelor nivelului din ce în ce mai crescut de dioxid de carbon, precum faptul că orezul pierde din nutrienți și faptul că sezonul alergiilor durează mai mult. Potrivit raportului, studiile nu au fost publicate și nu apar pe website-ul departamentului.

"Intenția este de a încerca suprimarea unui mesaj- în cazul acesta, este vorba despre pericolul din ce în ce mai crescut al schimbării climatice indusă de comportamentul uman", a declarat un cercetător din cadrul Pennsylvania State University.

Un purtător de cuvânt al departamentului a negat faptul că aceste studii ar fi fost ascunse: "Studiile continuă pe aceste subiecte, iar noi vom promova cercetarea când cei care lucrează la aceasta sunt pregătiți să anunțe rezultatele, după un proces adecvat de revizuire" a transmis acesta.

257