Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Milenialii” vor fi primele victime ale recesiunii (The Atlantic)

millenial.jpg

Image source: 
Facebook

Spectrul recesiunii îi îngrijorează tot mai mult pe analiști. Ce se va întâmpla și cine vor fi cei mai afectați?

Impactul reducerilor fiscale republicane din 2018 începe să se estompeze și încep să apară fisuri pe piața muncii, observă Newsweek, citând economiști ai marilor bănci americane. În timp ce șomajul este încă scăzut, în ultimele șapte luni s-a înregistrat o pierdere de ritm.

Forbes consideră că tocmai restul lumii ar putea împinge SUA într-o recesiune.

În acest moment, se pare că SUA se îndreaptă spre o încetinire, dar nu neapărat spre o recesiune.

Însă economia Marii Britanii s-a contractat cu 0,2% pentru al doilea trimestru, după un avans anemic de 0,5% în prima perioadă a anului. Un Brexit fără acord va înrăutăți situația. Germania, inima industrială a Europei, a avut rezultate similare. Italia se află în recesiune încă din 2018 și geme sub una dintre cele mai grave datorii de pe glob, în timp ce guvernul a căzut.

În America Latină, Argentina se află într-o recesiune care pare să se înrăutățească. Inflația este în plină expansiune. În plus, președintele a fost învins la alegerile primare, ceea ce anunță noi agitații politice. Teama este amplificată de faptul că Argentina ar putea că nu aibă cum să-și plătească datoriile.

Brazilia, cea mai mare economie din America de Sud, înregistrează un al doilea trimestru negativ, avertizează Forbes.

Următoarea recesiune va fi dezastruoasă pentru mileniali, estimează revista The Atlantic.

Tinerii născuți în anii 80 și 90 sunt deja datori și lipsiți de economii. Dacă economia intră în declin, ei vor avea probleme și mai mari. De fapt, pentru ei, ultima recesiune nu s-a încheiat niciodată cu adevărat.

Ei s-au luptat să recupereze și sunt acum mai vulnerabili decât categoriile de vârstă mai mari.

Pe măsură ce se îndreaptă spre vârsta mijlocie, nu reușesc să ajungă în clasa de mijloc și este probabil ca ei să fie prima generație din istoria economică modernă care ajunge mai rău decât părinții, scrie The Atlantic.

 

Poate Londra să nu plătească factura divorțului?

Este posibil ca Marea Britanie să refuze să plătească cele 39 de miliarde de lire, cât reprezintă factura divorțului de Uniunea Europeană? Comentatorii sunt preocupați, după ce Boris Johnson a sugerat că Londra ar putea să nu plătească, în cazul unui Brexit fără acord.

Teama privind cecul britanic începe să se profileze, transmite ziarul francez cu profil de afaceri Les Echos.

Și iată că nu este doar Irlanda: cu perspectiva unui Brexit fără acord, problema financiară ar putea deveni din nou crucială. Mult timp pusă deoparte, problema revine în centrul jocului politic.

Boris Johnson sugerează că un divorț fără acord ar duce la anularea obligației de plată, dar europenii resping argumentul.

Subiectul nici nu se discută, spune comisarul european pentru afaceri economice și monetare, Pierre Moscovici, la microfonul postului de radio francez Europe 1.

"Există un cadru bugetar în care aceste contribuții trebuie plătite, este o problemă de încredere, de obligații legale și financiare", a explicat el pentru postul francez.

„Divorțurile, că ne place sau nu, sunt adesea o chestiune de bani”, comentează și ziarul britanic  The Times. ”Întreținerea, împărțirea proprietății, sunt pași obligatorii înainte de a putea începe o nouă relație de prietenie".

În timp ce Daily Mail informează că avocații guvernamentali l-au avertizat deja pe Boris Johnson că Londra trebuie totuși să plătească , fie și dacă despărțirea va fi fără acord.

Avocații au prezentat „o serie de scenarii” – în cel mai avantajos dintre acestea factura fiind de 7 miliarde de lire sterline .

Și toate acestea se întâmplă în timp ce oficialii europeni i-au spus Boris Johnson că el este cel  care ar trebui să dea soluții pentru a ieși din impasul Brexit, comentează Daily Mail.

 

Muzeul Salazar, polemică în Portugalia

Polemică în Portugalia, unde se construiește un muzeu dedicat dictatorului Antonio Salazar.

După cum relatează portalul Eurotopics, în satul natal al fostului dictator portughez se construiește un muzeu care îi va evoca amintirea.  António de Oliveira Salazar a înființat în 1933, Estado Novo, un regim represiv care s-a încheiat abia în 1974, odată cu Revoluția garoafelor. Adversarii proiectului se tem că acest muzeu va deveni un loc de pelerinaj pentru nostalgicii fascismului. Mass-media lusitană este, de asemenea, foarte critică.

Ziarul Público își manifestă dezacordul cu primarul care afirmă că localitatea avea obligația de a-și onora „marii oameni”. Și asta, pe locul în care Salazar și-a petrecut copilăria, un sat al cărui microcosmos se întinde de la școală la biserică sau cimitir. Trebuie să ne temem că acest „centru de interpretare” [cum va fi numit acest muzeu] va deveni un omagiu care-l va banaliza și normaliza  pe Salazar, într-un mediu dominat de valorile limitate pe care le-a apărat întotdeauna ".

În Jurnal de Noticias scriitorul Valter Hugo Mãe consideră inacceptabilă deschiderea acestui muzeu în satul Salazar:

Criminalii  trebuie comemorați în locurile unde au ucis sau au murit. Acesta sunt motivele care ne obligă să le amintim memoria. ... Este greșit să spunem că evocarea memoriei lui Salazar și celebrarea lui ca „fiu al țării”, o figură istorică, face parte din  libertatea democratică. Este o postură rușinoasă. ... Este vorba despre un regim care a ucis, torturat și mințit și care a sărăcit pungile și mințile portughezilor și ale tuturor popoarelor despre care portughezii credeau, greșit, că le dețin în proprietate” – spune scriitorul cu referire la fostele colonii portugheze.

Salazar în 1939, foto: Wikipedia