Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: summitul UE stabilește încotro merge Regatul Unit

brexit_36.jpg

Image source: 
RFI

Summit-ul Uniunii Europene din aceste zile de la Bruxelles are pe agendă Brexitul. Deocamdată mai multe semne de întrebare decât lucruri clare.

Discuţiile pe tema Brexit au loc în contextul în care termenul pentru retragerea Regatului Unit din UE, în baza articolului 50 din Tratatul Uniunii, este 31 octombrie 2019. Regatul Unit este primul stat din Uniunea Europeană care a activat clauza de retragere din UE (art. 50) la 29 martie 2017. De atunci şi până în iulie 2019, când Theresa May a fost înlocuită de Boris Johnson, Parlamentul britanic a respins în mai multe rânduri acordul de retragere convenit între negociatorul Marii Britanii şi cel al UE.

Primul-ministru britanic, Boris Johnson, pare să fie pe punctul de a ajunge la un acord cu privire la Brexit. Un text preliminar al acordului ar putea fi publicat chiar astăzi, informează The Guardian și The Independent, dacă Downing Street va da unda verde finală pentru ceea ce pare a fi o graniţă vamală în Marea Irlandei.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat aseară că un acord între UE şi guvernul britanic asupra Brexitului s-ar putea concretiza în orele următoare, potrivit agenţiilor AFP şi EFE. O graniţă deplasată de pe uscat pe mare. Acesta este acordul aflat în discuţie și pe cale de a fi acceptat de ambele părți.

Partidul Laburist, cea mai mare formaţiune politică de opoziţie din Marea Britanie, va vota cel mai probabil împotriva acordului privind Brexit-ul pe care îl negociază intens la Bruxelles în acest moment guvernul conservator al premierului Boris Johnson, anunță Sky News.

Există și informații că Boris Johnson ar putea trimite o scrisoare la Bruxelles prin care va solicita amânarea până în ianuarie 2020 a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în cazul în care nu se va ajunge la un acord la summitul programat în acest weekend.

Toată lumea se gândeşte la ipoteza unei amânări a Brexitului. Dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie, o lege îl obligă pe Boris Johnson, notează BBC, să ceară o nouă amânare - a treia - cu trei luni, ceea ce premierul a exclus în numeroase rânduri.

 

Pe măsură ce armata turcă avansează în Siria, Erdogan și guvernul au parte de foarte multe critici. Presa internațională se întreabă dacă războiul îl va ajuta sau îi va dăuna lui Erdogan pe termen lung.

La Istanbul și Ankara fost lansate anchete penale împotriva copreședinților partidului de opoziție pro-kurd, de exemplu, pentru că a numit operațiunea o invazie.

"Sultanul din zilele noastre, în mari probleme", susține The Guardian care continuă: „Reacțiie internaționale furioase în calea ofensivei siriene îl vor slăbi în continuare. Asta dacă sancțiunile impuse de Trump vor intensifica problemele economice, provocând mai multe greutăți: creșteri ale prețurilor și pierderi de locuri de muncă. Iar dacă trupele armatei turce încep să sufere pierderi de vieți omenești, acest sultan modern ar putea avea mari necazuri".

Ofensiva lui Erdogan s-ar putea dovedi contraproductivă în propria țară, scrie și publicația austriacă Die Presse: "Este imposibil să lansezi o ofensivă și să nu îți îndrepți populația kurdă împotriva ta. Erdogan nu poate folosi sloganul: „Nu luptăm împotriva kurzilor” - și apoi arestează patru reprezentanți kurzi aleși așa cum a făcut-o marți. Guvernul știe că situația din sud-est va continua să escaladeze, până la un punct maxim. Ankara nu mai este interesată de pace cu kurzii și fără acest proces de pace nici Turcia, nici militarii săi nu se vor odihni prea curând, ci vor fi într-o ofensivă continuă", scrie jurnalul citat.

Într-un gest sfidător, Erdogan a anunţat aseară, conform Hurryiet, că nu se va întâlni cu delegaţia trimisă de omologul său american Donald Trump pentru a discuta intervenţia armată turcă din Siria. Ori, vicepreşedintele american Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo şi-au programat o vizită în Turcia pentru a aborda problema kurdă cu Recep Tayyip Erdogan.

Revista presei internationale - 17 octombrie 2019