Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Brexit: Boris Johnson, tolerat de liderii europeni

johnson_rfi.jpg

Sursa imaginii: 
RFI

Au mai rămas 9 zile pînă la data de 31 octombrie, pe care guvernul britanic și-a fixat-o pentru a ieși din Uniunea Europeană, iar situația din Regatul Unit rămâne la fel de confuză.

"Presa din Marea Britanie reduce Brexit-ul la o simplă telenovelă, ignorând povestea reală ", scrie Owen Jones într-un editorial în The Guardian.

Faptul că Boris Johnson este capabil să continue cu politicile sale haotice este și din cauza partenerilor săi europeni, explică La Croix: "Premierul britanic poate ieși din impasul Brexit doar cu bunăvoința liderilor europeni. Îi vor acorda încă o prelungire? Boris Johnson proclamă că nu are nevoie de una, asigurându-le că acordul va fi aprobat de Parlamentul britanic înainte de expirarea termenelor. Partenerii europeni sunt răbdători și prudenți. În acest fel, Boris Johnson este capabil să-și joace în continuare cartea", scrie publicația franceză.

Pentru același The Guardian, singurul vinovat este Boris Johnson. "Primul ministru a dorit să forțeze mâna parlamentarilor prin prezentarea acordului său la doar 48 de ore după semnarea sa la Bruxelles". Acesta a lăsat un timp ridicol de scurt pentru ca deputații să-l examineze. "O tactică pentru a le forţa mâna care s-a întors chiar împotriva lui", scrie publicația britanică.

În cazul în care Guvernul nu reuşeşte să obţină ratificarea textului la timp, este posibilă "o scurtă amânare tehnică", a declarat luni la Berlin ministrul german de Externe german Heiko Maas, conform Deutsche Welle. Parisul a reiterat că o "amânare suplimentară" nu este în interesul nimănui. Hotărârea urmează să fie luată în unanimitate de către liderii europeni. Hotărât, cu toate acestea, să-şi respecte promisiunea Brexitului la 31 octombrie, guvernul lui Boris Johnson intenţionează să treacă prin Parlament cât mai rapid posibil textele de lege necesare intrării în vigoare a acordului, chit că parlamentarii vor lucra noaptea sau în weekend.

"În trei ani şi jumătate, Brexit a dat naştere multor schimbări, în aşa măsură că divorţul dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană oscilează între vodevil şi psihodramă. <<Super Sâmbăta>> programată de Boris Johnson strebuia să marcheze sfârşitul acestui interminabil şi lamentabil foileton", scrie Le Monde, în timp ce Washington Post notează că "votul era o şansă de a vindeca rănile din politica britanică şi de a uni ţara. Dar toată tevatura nu a făcut decât să arate cât de greu vor putea fi depăşite disensiunile cu privire la Brexit".

 

Președintele american Donald Trump a transmis că o parte din cadrele militare americane vor rămâne în Siria, în ciuda anunțului său anterior potrivit căruia toate trupele urmau să fie retrase.

El a declarat că un număr mic de soldați vor proteja terenurile petroliere, în timp ce alții vor fi poziționați în apropiere de Israel și Iordania. Decizia sa, de acum două săptămâni, de a retrage forțele americane din regiunea de graniță între Siria și Turcia, a provocat critici, chiar și din partea susținătorilor săi, scrie BBC.

Președintele turc a promis să elimine toți luptătorii kurzi care nu se vor retrage din zonele de frontieră ale Turciei în intervalul acordat de 120 de ore. "Imediat ce expiră cele 120 de ore, vom relua acţiunea de unde am rămas și vom continua să zdrobim capetele teroriștilor". Aceste cuvinte, extrem de violente, îi aparţin președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care s-a exprimat astfel în timpul unui discurs ţinut în orașul Kayseri, scrie Hurriyet.

Ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer a sugerat ieri crearea unei zone de securitate în nordul Siriei care să îi protejeze pe civilii strămutaţi şi să asigure continuarea luptei împotriva miliţiilor grupării Stat Islamic, transmite Reuters.

"Sugestia mea este să constituim o zonă de securitate controlată internaţional care să implice Turcia şi Rusia", a declarat ministrul şi liderul conservatorilor germani Kramp-Karrenbauer într-un interviu acordat Deutsche Welle. Această măsură ar trebui, de asemenea, să contribuie la stabilizarea regiunii.

 
Revista presei internaționale - 22 octombrie 2019