Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prințul Andrew, un pas în spate (The Guardian)

press_andrew.jpg

Image source: 
Twitter

Prinţul Andrew al Marii Britanii, unul dintre fiii reginei Elizabeth a II-a, a anunţat aseară că renunţă la atribuţiile regale în viitorul apropiat, din cauza scandalului generat de complicitatea cu miliardarul american Jeffrey Epstein.

"Un pas în spate", scrie The Guardian, în timp ce CNN notează că "Prințul Andrew se îndepărtează de viața publică după mult-criticatul său interviu despre legăturile lui Jeffrey Epstein".

Andrew a declarat că manifestă "o înţelegere profundă" faţă de victimele miliardarului Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale, relatează BBC.

"A devenit clar pentru mine în ultimele zile că circumstanţele referitoare la fosta asociere cu Jeffrey Epstein au devenit o distragere majoră de la activitatea familiei mele şi de la acţiunile de valoare ale multor organizaţii şi fundaţii filatropice pe care sunt mândru să le susţin. De aceea, i-am cerut Majestăţii Sale dacă mă pot retrage din activităţile publice pentru viitorul apropiat şi mi-a acordat permisiunea", a declarat prinţul Andrew.

"Sunt dispus să colaborez cu autorităţile în investigaţii, dacă mi se va cere", a precizat prinţul Andrew, citat de Sky NewsDaily Telegraph susține că ducele de York se „pregătește să fie martor”  în urma unei investigații americane cu privire la infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Surse ale ziarului susțin că o citație pentru a depune mărturie sub jurământ este „iminentă” - dar Palatul Buckingham a refuzat să comenteze. "Îmi pare rău, mami", titrează The Mirror, iar The Express crede că "monarhia a fost grav prejudiciată prin asocierea lui Andrew cu Epstein".

Prințul Andrew al Marii Britanii, acuzat de o femeie de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate televiziunii BBC că nu își amintește să o fi întâlnit vreodată pe aceasta. Interviul analizează prietenia dintre prințul Andrew și miliardarul american Jeffrey Epstein, care, în luna august, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York.

 

Google va restricționa campaniile electorale desfășurate prin intermediul platformelor sale, asta după ce rețeaua de socializare Twitter a interzis publicitatea politică.

 

Scott Spencer, directorul de management al produselor Google Anunțuri, a anunțat reducerea campaniilor electorale, interzicând vizarea anumitor categorii de utilizatori pentru transmiterea de reclame în funcție de preferințele politice presupuse. Compania nu va mai permite campaniilor politice să vizeze persoanele pentru transmiterea de publicații electorale în funcție de presupusele preferințe politice. Decizia va intra în vigoare pe 6 ianuarie 2020.

Similar, campaniile nu vor mai putea îmbina propriile baze de date cu potențiali votanți cu cele deținute de compania Google pentru transmiterea de informații electorale pe Youtube sau pe motorul de căutare Google.

"Anunțul vine într-un moment în care industria tehnologică este într-o fierbere continuă pentru modul în care este gestionată publicitatea politică. Până acum, Facebook a decis să ia decizia de a nu verifica anunțurile publicate de politicieni pe platforma sa, dar a promis că va lua cîteva decizii importante până la finalul anului", scrie Business Insider.

Totuși, campaniile Google vor fi capabile să se adreseze utilizatorilor în funcție de vârstă, sex și locație. „Recunoaștem că un dialog politic robust este o parte importantă a democrației, și nimeni nu se poate pronunța asupra fiecărei revendicări politice, fiecări revendicări opuse sau insinuări”, a transmis miercuri Scott Spencer.

Marea Britanie nu are timp să rezolve problemele publicității politice online înainte de alegerile generale din 12 decembrie, scrie The Guardian. Twitter anunţase deja că va interzice toate reclamele politice pe platfoma sa, pe fondul presiunilor la care sunt supuse reţelele de socializare de a bloca tentativele de influenţare a alegerilor prin intermediul informaţiilor false, transmite Reuters.

Revista presei internaționale - 21 noiembrie 2019