Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Amazon plătește 10 miliarde USD pentru mediu, controversele continuă

bezos.jpg

Jeff Bezos, patronul gigantului Amazon
Image source: 
AFP via rfi.fr

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, cotat drept omul cel mai bogat din lume, promite 10 miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice. Presa internațională comentează gestul său.

După cum notează Courrier International, inițiativa vine într-un moment în care compania sa este din ce în ce mai criticată, mai ales în Statele Unite, pentru impactul negativ pe care activitățile sale îl au asupra mediului.

Potrivit Bloomberg, acest fond reprezintă ”cea mai importantă investiție filantropică” a miliardarului, a cărui avere este estimată la 130 miliarde de dolari.

”Vreau să lucrăm împreună pentru a dezvolta metodele cunoscute dar și pentru a găsi metode noi de a combate impactul devastator al încălzirii globale asupra acestei planete, care este casa noastră a tuturor”, precizează Bezos în postarea de pe Instagram, adăugând că primii bani, destinați cercetătorilor, militanților și ONG-urilor, vor fi alocați începând din această vară.

Buzzfeed reamintește că în urmă cu mai puțin de trei săptămâni, circa 300 de angajați ai companiei Amazon au manifestat în fața sediului din Seattle. Ei au dorit să-și manifeste susținerea față de colegii lor care, după ce au criticat politicile de mediu ale Amazon, au fost amenințați cu concedierea.

În septembrie 2019 Bezos promitea că Amazon va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2040 și că va achiziționa nu mai puțin de 100.000 de vehicule electrice, ceea ce însă nu i-a liniștit pe criticii săi. ”Această enormă rețea mondială de livrări are un impact colosal asupra mediului”, subliniază și The New York Times. În urmă cu câteva luni,  Amazon dezvăluia că emisiile de carbon rezultate din activitățile sale în 2018 au atins nivelul de 44,4 milioane de tone. ”E ca și cum ai da foc la 600 000 de camioane-cisternă”, comentează cotidianul american.

”De ani de zile, patronul Amazon nu s-a implicat în proiecte filantropice de amploare”, ceea ce i-a adus din ce în ce mai multe critici ”pe măsură ce averea lui creștea”, adaugă și Washington Post.

Pentru Vox, ”Paradoxal este că aceste donații tardive vin într-un moment în care filantropia din partea marilor miliardari e considerată mai mult ca niciodată un fel de teren minat” (...). ”Societatea începe să conștientizeze că asemenea donații reprezintă o formă de influență și că, la urma urmei, acești miliardari n-ar trebui să aibă atâția bani. Pentru că, în definitiv, Bezos va decide cui dă banii, nu contribuabilii”, completează Vox.

 

Investigație media: serviciile ruse, implicate în asasinatul din august 2019 de la Berlin

Vă mai amintiți de asasinarea, la Berlin, a unui cetățean georgian, incident care a declanșat o criză diplomatică între Germania și Rusia? Ei bine, serviciile secrete rusești au jucat un "rol central" în asasinat, arată o investigație de presă citată de AFP.



Publicațiiile online Bellingcat, The Insider dar și revista Spiegel au efectuat o anchetă, pornind de la două telefoane ale suspectului arestat la Berlin imediat după asasinat, iar datele duc la FSB, scrie Hotnews citând sursele menționate.

Publicațiile vorbesc despre o "execuție" cu un pistol cu amortizor în plin centru al Berlinului, în august 2019.

Suspectul, care deținea la momentul arestării un pașaport cu numele Vadim Sokolov, ar fi în realitate Vadim Krasikov, 54 de ani, pe al cărui nume fusese emis un mandat internațional de arestare de către Moscova pentru uciderea unui om de afaceri rus, în 2013.



Ancheta a concluzionat că asasinatul este legat de FSB și nu, așa cum a evocat într-o perioadă Berlinul, de o reglare de conturi între traficanți sau de liderul cecen Ramzan Kadîrov.



Suspectul ar fi avut convorbiri telefonice frecvente, în lunile dinaintea asasinatului, cu un bărbat numit Eduard Bendersky.



Acest fost membru al forțelor speciale ale FSB, aflat la conducerea mai multor societăți private de securitate, ar fi, potrivit acestei anchete, strâns legat de "Departamentul V" al FSB, specializat în operațiunile anti-teroriste.



Analiza telefoanelor mobile ale suspectului a arătat că acesta a efectuat mai multe vizite în sediile FSB în lunile dinaintea crimei.



Asasinatul a antrenat puternice tensiuni între Berlin și Moscova, iar Germania a acuzat Rusia că nu "cooperează" în această anchetă.

O sursă apropiată serviciilor germane de informații declara atunci pentru Der Spiegel că este "sigur 100%" că Rusia este implicată de o manieră sau alta. Iar presa de atunci a invocat un al doilea dosar Skripal.

Revista presei internaționale din 19 februarie 2020