
Presa internaţională
Măsurile amintind de legea marțială, mai riscante decât coronavirusul
dont-panic-1067044_1280.jpg

Perioada în care intrăm impune vigilență sporită pentru a oferi un răspuns proporțional situației din fiecare țară, scrie Le Monde. Dar trebuie să fie, de asemenea, ocazia de a le aminti liderilor, mass-mediei și fiecăruia dintre noi de îndatoririle tuturor.
Tratarea partizană, exacerbarea temerilor și inducerea panicii sunt capcanele care trebuie evitate cu orice preț.
Politic, transparența trebuie să fie în centrul acțiunii pentru a menține încrederea publicului. China a crezut că va putea și fără transparență, iar Beijingul plătește astăzi prețul unei abordări a crizei fără a ține cont de drepturile și libertățile individuale.
Extrema dreaptă italiană, care profită de criză pentru a promova respingerea străinilor, practică un joc periculos. În Franța, controversa privind gradul de pregătire pentru o epidemie, între primarul Capitalei, Anne Hidalgo, și fosta ministă al Sănătății Agnès Buzyn, acum candidată la primărie, nu se ridică deloc la înălțimea provocării.
În tip ce ziarul austriac Kurier critică măsurile politice adoptate în China și în alte părți, care îi amintesc de legea marțială:
"Ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, a descris marți epidemia drept un ”eveniment care schimbă jocul în globalizare". Dar tocmai aceasta este cheia problemei. Într-adevăr, e de întrebat dacă nu cumva politica ar trebui să-și schimbe regulile de joc. Cel mai vizibil semn al acestei neputințe sunt măsurile care amintesc mai mult sau mai puțin de legea marțială. De fapt, aceste măsuri reprezintă un risc mult mai mare decât cel al virusului, pentru economia globalizată. Economia însăși este pusă în carantină prin închiderea fabricilor și măsuri de izolare”.
În Belgia, De Standaard scrie că ”este absurd să se ridice bariere care vor împiedica inutil circulația mărfurilor în UE. Dar, probabil, sunt și avantaje pentru unii. Primele fotografii ale rafturilor goale ale supermarketurilor încep să circule. Înainte de a putea vorbi cu adevărat despre probleme de aprovizionare, acestea contestă sistemele noastre de distribuție.. ”
Donald Trump este furios : din acuza avertismentele legate de coronavirus, piețele financiare se resimt.
După cum relatează Newsweek, președintele Donald Trump a dat vina pe recentele avertismente grave ale Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite cu privire la pericolele coronavirusului.
Washington Post remarcă în context că președintele nu a vorbit foarte mult despre coronavirus în mod public, dar în privat este preocupat de impactul său asupra piețelor și lanțurilor de aprovizionare.
Marți, Dow și S&P au scăzut cu peste trei la sută, în timp ce Nasdaq a scăzut cu 2,8 la sută, a relatat BBC, deși consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, a dorit să dea un mesaj pozitiv, spunând pentru CNBC, " Criza este sub control în SUA. Viața își urmează cursul și Statele Unite sunt într-o formă excelentă".
La începutul săptămânii, reamintește ziarul American, Trump a scris pe Twitter că "Noul coronavirus este sub control în SUA. Suntem în contact cu toată lumea și cu toate țările relevante. Din punctul meu de vedere, piața bursieră a început să arate foarte bine!"
Cu toate acestea, cu peste 50 de persoane din SUA testate pozitiv, potrivit celor mai recente cifre, un oficial al Centrului pentru Combaterea Bolilor le-a declarat reporterilor că oamenii ar trebui să fie atenți și că ”perturbarea vieții de zi cu zi poate fi una severă.“
Casa Albă încearcă să înlăture îngrijorările în rândul publicului, fără a respinge pericolul coronavirusului, dar dacă acesta s-ar agrava, există pericolul ca guvernul să arate prost pregătit în fața crizei, mai scrie ziarul american.
India este martora celor mai puternice violențe din ultimele decenii, cauzate de noua lege a cetățeniei
AFP transmite că violențele sunt provocate de o controversată lege care ar interzice acordarea cetățeniei pentru musulmani. Ciocnirile au provocat în ultimele zile peste 20 de morți și 200 de răniți. În capitala Delhi grupuri mari de oameni înarmați cu săbii și arme de foc au provocat, începând de dumincă, cele mai violente ciocniri din ultimele decenii din India.
Observatorii apreciază că legea privind acordarea cetățeniei indiene face parte din programul naționalist al premierului hindus Narendra Modi.
Guvernul Modi este acuzat că vrea să instaureze un stat naționalist și să-i marginalizeze pe cei 200 de milioane de musulmani care trăiesc azi pe teritoriul țării. Totodată, legea prevede accelerarea procedurilor de acordare a cetățeniei pentru minoritățile persecutate din țările vecine, dar nu și pentru minoritatea musulmană, mai precizează AFP.
Un material video postat pe rețelele de socializare și verificat de AFP arată un combatant hindus urcând în minaretul unei moschei, smulgând din mâinile muezinului portavocea cu care îi chema pe credincioși la slujbă și instalând un steag religios hindus și un steag al Indiei.
CNN relatează că beligeranții au distrus magazine, au incendiat mașini și proprietăți particulare. Guvernatorul din Delhi a transmis pe Twitter că ”Poliția nu mai poate face față ciocnirilor și că a pierdut controlul” asupra situației.
”Delhi e în flăcări iar străzile sunt pline de bande înarmate”, scrie ziarul indian The Deccan Chronicle care acuză Poliția că a ”abdicat” în fața violențelor. Totuși, publicația redă mărturiile unor polițiști care spun că au fost autorizați ”să tragă în plin în provocatori”. Au fost semnalate și atacuri asupra unor jurnaliști de mai multe naționalități care încercau să transmită evenimentele.
Ziarul Hindu scrie că legea promovată de guvern, considerată de detractorii săi drept ”islamofobă”, a provocat ample manifestații încă din luna decembrie a anului trecut și că sfârșitul violențelor nu se întrevede prea curând.