Adevăratul test de stres pentru UE

Marile bănci sunt supuse regulat unor teste de stres, organizate anume pentru a le verifica rezistența la seisme comparabile cu criza financiară din 2008-2009. Dacă nu le trec, trebuie să ia măsuri sau riscă să își piardă licența. Acest lucru se întâmplă în prezent cu pandemia coronavirusului: este „testul de stres” la care este supusă Uniunea Europeană. Deocamdată „testul” este departe de a fi complet, dar primul diagnostic este îngrijorător, scrie revista franceză.

Să nu cumva să fie 1-0 pentru Putin, avertizează ziarul olandez NRC Handelsblad:

„Dacă statele UE nu se sprijină unul pe celălalt nici măcar în această criză, atunci când o vor face? Nu oricine îi poate face față lui Putin când vine vorba de PR...”

Criza coronavirusului scoate la iveală o veche dispută europeană, scrie Deutsche Welle. Dar – se întreabă publicația germană - solidaritatea financiară în UE ar trebui să fie nelimitată? Guvernul german spune în continuare că nu. Dar presiunea crește.

Sigur, Comisia Europeană a eliberat miliarde de euro, limitele deficitelor bugetare și datoriei publice aferente țărilor UE au fost relaxate, iar Banca Centrală Europeană deschide și mai mult baierele pungii. Dar este suficient?

Nu, spun guvernele din nouă țări din zona euro: Franța, Italia, Spania, Belgia, Irlanda, Portugalia, Grecia, Slovenia și Luxemburg.

În fața crizei imense, ei solicită comunității să se împrumute în comun.

În timpul crizei financiare, țări precum Grecia, Spania sau Italia au fost acuzate că sunt parțial responsabile pentru dezechilibrul financiar prin politicile lor imprudente. Pe piețele financiare, aceste guverne nu puteau împrumuta bani decât la dobânzi atât de mari încât nu mai aveau spațiu de manevră.

Atunci s-a ridicat cererea pentru o datorie europeană comună sub formă de eurobonduri. Aceste obligațiuni au rate ale dobânzii mai mici, deoarece au în spate țările mai puternice din punct de vedere economic.

Germania a fost cel mai puternic adversar al eurobondurilor, susținută de Austria, Olanda, Finlanda și Estonia. Ele au întrebat țările aflate în criză de ce ar trebui să răspundă pentru cei care nu-și țin finanțele în ordine?

Acum, coronabondurile nu sunt permanente, ci o soluție excepțională. Există chiar un exemplu istoric. În 1975, Comunitatea Europeană a emis obligațiuni pentru atenuarea efectelor șocului prețului petrolului. Și atunci, dacă nu a fost o problemă la acea vreme, de ce nu putem face asta și în această criză? Ar fi o întrebare

Încă nu este clar dacă Angela Merkel poate fi convinsă. La următorul summit european, statele membre vor să vadă ce alternative există , notează Deutsche Welle.

În Italia, Avvenire aduce în discuție diferențele culturale nord-sud.:

„Nu există nicio îndoială că umanismul protestant accentuează echivalența culpabilității și datoriilor mai mult decât o fac țările romano-catolice. Acest lucru se aplică tuturor tipurilor de datorii, dar, mai ales, datoriei publice. ... Dacă datoriile sunt o problemă, atunci debitorul (fie el individ sau stat) este vinovat. Această veche concepție se află și în spatele rigidității cu care Germania, în special, a conceput, gestionat și protejat relația dintre datorie și PIB în zona euro. Iar Germania a găsit un mare aliat în Olanda. La fel cum nu este o coincidență faptul că Italia, Spania și Franța „catolice” sunt de cealaltă parte”, notează ziarul italian.

Și, după cum observă ziarul belgian De Standaard: „Europa era frumoasă când mai puteam merge la ski. Dar acum, când viața noastră este în pericol, granițele trebuie închise imediat. Interesul național egoist este acum singura motivație legitimă. Acest lucru este valabil și pentru măști de protecție, dividende bancare și miliardele europene...

Și tot în Belgia, ziarul francofon Le Soir atrage atenția că fără un nou patriotism european, declinul Uniunii va fi inevitabil:

”Forțele dezintegratoare și extrema dreaptă, învingătoare la referendumul pentru Brexit, dar înfrânte la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, sunt deja pregătite pentru un nou atac devastator la adresa monedei euro și a Uniunii Europene: de această dată, atacul ar putea câștiga, profitând cinic de suferința enormă cauzată de criza de sănătate și de tragedia socială și economică care ne așteaptă, dar și de inacțiunea politică a elitelor europene...”