Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


”Abdicarea” politică a lui Vladimir Putin în fața epidemiei

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Rusia a ajuns pe locul doi în lume, după Statele Unite, în ce privește evoluția zilnică a epidemiei. Conform datelor oficiale, mai bine de 220.000 de persoane sunt infectate și peste 2.000 de bolnavi au decedat. Comentatorii remarcă slaba reacție a liderului autoritar Vladimir Putin.

Elvețienii de la Le Temps remarcă faptul că Rusia „uită” să numere decesele. Creșterea mortalității cu 20% în aprilie, la Moscova, pune în discuție statisticile publicate de autoritățile ruse. Dar Vladimir Putin își îndeamnă compatrioții să se întoarcă la muncă.

La televiziunile oficiele, aceste paradoxuri sunt trecute cu vederea iar reprezentanții autorității transmit populației că Rusia se descurcă mult mai bine decât țările occidentale.

Un alt indiciu îngrijorător: proporția personalului de îngrijire medicală în rândul victimelor. Circa 160 de decese au fost înregistrate de un grup de medici independenți ruși, sau 7,6% din total, în timp ce în Italia au murit aproximativ 100 de medici pentru un total de peste 30.000 de victime ale pandemiei. Sindicatul Alianța Medicilor, apropiat de opoziție, denunță o lipsă flagrantă de protecție pentru personalul medical și statisticile false”, scrie ziarul elvețian.

Le Monde remarcă, în aceeași notă, că oamenii de știință și medicii ruși consideră cifrele oficiale mult subestimate:

Metoda de numărare a deceselor exclude persoanele care au suferit și de o altă patologie, victimele din afara spitalelelor sunt rareori numărate, iar presa este supusă unui control strict din partea autorităților.

Guvernul pare în degringoladă, ceea ce provoacă o mare anxietate în societate.

Economia a stagnat de ani buni, iar încetarea activității încă din martie lasă agenții economici și gospodăriile într-o stare de dezordine.

Inadecvarea politicilor statului ridică întrebarea: unde se află faimoasa „verticală a puterii”, care ar trebui să guverneze marea Federație Rusă, având în vârf un președinte atotputernic?

Acesta este paradoxul unui sistem de guvernare care susține că are o putere nelimitată, dar nu știe cum să protejeze 140 de milioane de oameni, lipsiți de perspective în viitorul apropiat.

Contrar credinței populare, sistemul Putin nu este nici un stat puternic și nici un stat al bunăstării.

Avem un șef autoritar în pierdere de autoritate - și acesta este un caz interesant care zguduie credința că regimurile autoritare controlează mai bine pandemia, în timp ce democrațiile își pierd legitimitatea”.

Moscow Times observă că Putin se retrage pur și simplu din criza coronavirusului, într-o abdicare politică:

În prezentarea sa, Putin a anunțat că „perioada națională nelucrătoare” - eufemismul său preferat pentru carantină, în care angajatorii erau încă așteptați să plătească salariile muncitorilor - se încheie „pentru întreaga țară și pentru toate sectoarele economiei .“

Dar să însemne asta sfârșitul „carantinei”, în chiar ziua în care țara a înregistrat o creștere record în cazuri noi? Într-un moment în care este clar, rata oficială a deceselor este foarte mult subestimată? Și când, în timp ce se administrează 170.000 de teste pe zi, exactitatea lor este discutabilă?

Nu chiar. Vladimir Putin spunea pur și simplu că blocarea cu mandat federal s-a terminat, dar că guvernatorii regionali vor avea totuși dreptul să decidă în propriile lor teritorii.

Rusia este o țară vastă, cu o diversitate uriașă în ce privește starea economică, socială și de sănătate publică, precum și în ce privește traiectoria epidemiei.

Putin este în mod clar dornic să evite a se identifica cu pandemia și măsurile dificile adoptate pentru combaterea acesteia. În ciuda faptului că a creat un sistem politic extrem de centralizat, el nu mai este comandantul șef al acestui război”.

În Statele Unite, CNN observă că Vladimir Putin urmează jocul lui Trump față de epidemie.

Președintele Trump face un pas clar înapoi de la ceea ce pare să se transforme rapid în cea mai mare provocare a președinției sale, punând administrarea crizei în mâinile guvernatorilor și primarilor, cei mai mulți datorându-i slujba, în orice caz.

Putin, la rândul său, a dispărut în mare parte din vizorul public, limitându-și aparițiile din camera fără ferestre aflată în reședința sa. În parte, retragerea lui Putin poate fi atribuită faptului că doi minilștri, premierul și purtătorul său de cuvânt s-au îmbolnăvit”.

 
Revista presei internaționale din 14 mai 2020