Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Sunt devastată, mi-am pierdut 30 de prieteni din cauza Covid 19”

marsha.jpg

Scriitoarea americană Marsha Music
Image source: 
https://marshamusic.wordpress.com/

Sunt devastată, mi-am pierdut 30 de prieteni din cauza Covid 19 – este mărturia tulburătoare a unei scriitoare și istorice afro-americane din Detroit, reluată de Los Angeles Times și Courrier International.

Marsha Music, în vârstă de 65 de ani, este o figură proeminentă în comunitatea din Detroit, oraș populat în proporție de 80% de afro-americani.

Timp de câteva săptămâni, virusul a făcut ravagii în comunitate, iar Marsha Music a urmărit necrologurile pe Facebook. Dar ea refuză să plângă, deși în jur de 30 de persoane de persoane din cercul ei de cunoscuți au cedat în fața bolii, majoritatea , la fel ca ea, de culoare.

Poate părea ciudat că o persoană cunoaște atât de multe victime, dar afro-americanii nu sunt surprinși. Virusul a fost deosebit de mortal pentru persoanele de culoare din aglomerări urbane precum Detroit, Chicago, New Orleans, Houston și Los Angeles.

Prin mesajele sale de pe Facebook, Marsha se întreabă cum de ea a fost cruțată. La începutul lunii aprilie, când în Detroit, conform zvonurilor, morgile erau neîncăpătoare și pungile cu cadavre zăceau îngrămădite pe coridoarele spitalelor, ea scria că, de când era copil, era „fascinată de poveștile despre cei care au supraviețuit pericolelor, de puterea oamenilor a depăși greutăți incredibile”.

*

În Franța, Le Monde vorbește despre gradul de mortalitate foarte mare în departamentul Seine-Saint-Denis.

Acest departament, foarte afectat de epidemia Covid-19, combină factorii de risc economic, de sănătate și de risc social.

Cel mai tânăr și cel mai sărac departament din Franța plătește astfel un preț greu pentru pandemia Covid-19.

Precaritatea, deșertul medical, comorbiditățile, densitatea locuințelor, inegalitățile sociale sunt tot atâția factori de risc. Dacă Seine-Saint-Denis are aproape 30% din populația cu vârsta sub 20 de ani, are și cele mai multe persoane de peste 65 de ani cu patologii cum ar fi diabetul sau boala respiratorie cronică .

În Germania, Der Spiegel vorbește despre protestele față de restricțiile sanitare. Și se teme că acestea vor fi exploatate de populiști.

De fapt – spune revista - o minoritate vocală din Germania se opune restricțiilor, inclusiv radicali de dreapta, dar și oameni cu vederi de centru.

Ei consideră că nu trebuie să cedăm din libertăți pentru a controla virusul, în timp ce calitatea vieții lor este amenințată de măsurile de încetinire a unei boli despre care nici măcar nu cred că ar fi atât de periculoasă.

Un sondaj comandat de Der Spiegel a constatat că doar 19 la sută dintre germani consideră că măsurile de blocare luate sunt excesive. Marea majoritate, 70 la sută, cred că măsurile sunt adecvate. Cu toate acestea, această cifră este cu 4 la sută mai mică decât a fost în urmă cu trei săptămâni, în ciuda relaxărilor recente.

Și asta îi calcă pe nervi pe politicienii germani, deoarece evocă amintirile crizei refugiaților din 2015, când partidul populist de dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD) a început să capete influență. Atunci ascensiunea acestui partid a fost însoțită tot de teorii ale conspirației”.

Berliner Spectator notează, în același context, că potrivit unor voci din rândul protestatarilor, vinovatul ar fi cofondatorul Microsoft, Bill Gates. „În Germania nu există nicio limită pentru gradul de bizarerie al acuzațiilor răspândite de cei care trăiesc în propria realitate”.

Ziarul catolic francez La Croix își intitulează editorialul ”Binele colectiv”:

Lupta împotriva coronavirusului va cunoaște o etapă importantă luni 18 și marți 19 mai. Cele 194 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății vor vota un text care solicită „acces universal, rapid și echitabil la toate produsele necesare pentru răspunsul la pandemie”. Scopul este legitim.

Cu toate acestea, consensul nu este încă întrunit. Există două frâne puternice.

Primul provine de la giganții farmaceutici, care se supun logicii financiare într-un context de concurență acerbă și care tind să dea prioritate celui mai bun ofertant.

Al doilea factor de blocare provine de la statele în sine, în special cele mai puternice. Statele Unite și China văd pandemia ca pe o oportunitate în rivalitatea dintre ele. Washingtonul dorește să distrugă sistemul multilateral, pe care îl consideră prea restrictiv și favorabil Chinei. Beijingul încearcă să-și extindă și să consolideze rețeaua de țări cliente.

În următoarele 48 de ore, europenii vor fi cei care vor căuta să adopte viziunea universalistă, apărată de OMS. Dacă reușesc, va fi o gură de aer curat pentru Națiunile Unite și pentru sistemul multilateral”.

Revista presei internaționale din 18 mai 2020