
Presa internaţională
Sfârșitul libertății în Hong Kong?
hong.png

Pentru Le Figaro, ceea ce se petrece acum era de așteptat:
Protestatarii se opun unui proiect de lege care prevede că guvernul central poate aplica o lege de „securitate națională”, având drept scop „interzicerea trădării, secesiunii, răzvrătirii și subversiunii”, ocolind Consiliul legislativ local.
”Beijingul ar putea astfel să își desfășoare propriile investigații în teritoriu și să-și poată instala acolo agenții de securitate. Conform Mini Constituției din Hong Kong, guvernul local este responsabil pentru propria securitate internă și, prin urmare, pentru asigurarea unor procese echitabile pentru cetățenii săi.
Acest text, ale cărui linii principale au fost dezvăluite joi seară, sună de facto sfârșitul statutului special negociat de Regatul Unit în timpul predării în 1997 și care urma să rămână în vigoare până în 2047”, notează ziarul francez.
Potrivit South China Morning Post, ministrul chinez de externe, Wang Yi, „a încercat să diminueze îngrijorarea cu privire la noua lege de securitate națională”, spunând „nu va dăuna autonomiei sau libertăților orașului ”.
Dar va fi nevoie de mai mult pentru a liniști tabăra pro-democrație din Hong Kong. Ziarul din Hong Kong îl citează pe un elev de liceu în vârstă de 15 ani care a participat la protest. El spune că s-a gândit să părăsească orașul atunci când a aflat despre legea securității naționale. Dar – spune el – atunci când am văzut câte persoane au spus pe rețelele sociale că trebuie să ieșim în stradă pentru a lupta împotriva acestei legi, am decis că trebuie să rămân și să lupt”.
Este totuși ”Sfârșitul Hong Kong-ului”, titrează The Atlantic.
Beijingul a ocolit procesul legislativ autonom al orașului și a început să demonteze principiul „ o țară, două sisteme” sub care se guvernează metropola Hong Kong. Va fi probabil o schimbare fundamentală în libertățile teritoriului, în legile sale și în modul în care acesta este recunoscut pe plan internațional.
The Guardian relatează că guvernul pro-chinez din Hong Kong a declarat că criticile „politicienilor străini” vădesc ”dublele standarde și ipocrizia”. Guvernul a dat asigurări că „Marea majoritate a rezidenților care respectă legea, inclusiv investitorii străini, nu au de ce să se teamă.”
Ca răspuns la întrebările legate de încrederea investitorilor în centrul financiar asiatic, ministrul chinez de externe a declarat: „În loc să devină mai îngrijorați, oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în viitorul Hong Kong-ului.”
The Independent reamintește că și alte puteri au folosit capacitatea militară pentru a obține dominația economică și invers - Marea Britanie în secolul al XIX-lea, SUA în secolul XX.
”Dar acestea au reprezentat într-o anumită măsură valorile iluministe ale separării puterilor, libertății de gândire și de exprimare și au permis, ba chiar au încurajat o piață liberă în politică, astfel încât partidele de opoziție să poată exista și să conteste ordinea existentă.
Aceste valori sunt anatema pentru Xi Jinping. Cea mai recentă expresie a disprețului său față de democrație este anunțul că orice protest din Hong Kong va fi tratat ca subversiune sau terorism și va fi supus unei represiuni copleșitoare. Acest lucru încalcă Tratatul dintre Marea Britanie și China din 1984 și arată disprețul lui Xi pentru dreptul internațional.
Cu toate acestea, Londra tace. Deoarece s-au făcut bani mulți din China de la declanșarea globalizării acum 40 de ani, mulți au uitat că aceasta rămâne o dictatură comunistă la fel de rea ca Uniunea Sovietică a lui Stalin. China are gulagurile sale în care laureatul Premiului Nobel pentru pace Liu Xiaobo a fost trimis la moarte, imediat ce lumea democratică l-a recunoscut drept un campion al drepturilor omului”.
Pentru Le Monde, Hong Kong este o victimă a confruntării sino-americane.
”Această rigidizare suplimentară a regimului este, din păcate, continuarea logică a unei politici care echivalează contestarea cu răzvătirea și dialogul cu slăbiciunea. Vestul, la rândul său, pare să rămână fără soluții. Prin creșterea provocărilor împotriva Beijingului în toate domeniile, Washingtonul s-a discreditat. Cu cât Casa Albă pretinde că ajută democrații din Hong Kong, cu atât mai mult poporul chinez își susține mai mult guvernul său.
Argumentul de la Beijing potrivit căruia democrații din Hong Kong sunt „manipulați” de Statele Unite nu este credibil, însă utilizarea protestatarilor de către administrația Trump le-a afectat grav cauza”, crede Le Monde.