Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tensiuni în Mediterana: ”Turcia declanșează câte o criză pe lună”

oruc_reis_bun.jpg

Nava turcă Oruç Reis ar fi efectuat operațiuni de prospectare în vederea exploatării de hidrocarburi în apele teritoriale ale Greciei și Ciprului...
Image source: 
Ministerul turc al Energiei și Resurselor Naturale via AP

Grecia a emis o alertă navală după ce Turcia a anunțat că trimite o navă pentru a efectua foraje în apele din zona unei insule grecești situate foarte aproape de coasta de sud a Turciei. Comentatorii analizează tensiunea crescândă dintre cele două țări.

Oricum – comentează BBC -  relațiile dintre Grecia și Turcia erau  înghețate. Cele două țări s-au certat pentru migranții care traversează Grecia; apoi, la începutul acestei luni, Grecia a fost foarte nemulțumită atunci când Turcia a transformat în moschee muzeul Sfânta Sofia din Istanbul, timp de secole, o catedrală creștină ortodoxă.

Grecia a declarat că mișcarea navală turcă îi încalcă drepturile suverane.

În ultimii ani, s-au găsit rezerve imense de gaze în apele din largul Ciprului, ceea ce a determinat guvernul cipriot, Grecia, Israel și Egipt să lucreze împreună pentru a profita la maximum de resurse. Ca parte a acestui acord, aprovizionarea cu energie ar urma să meargă în Europa printr-o conductă de 2.000 km.

Anul trecut, Turcia a forat în vestul Ciprului, care a fost împărțit din 1974, cu Ciprul de nord, controlat de Ankara.

Jerusalem Post amintește că Turcia, dominată din ce în ce mai puternic de un guvern militarist, naționalist și extremist, a trimis recent mii de mercenari sirieni în Libia, a bombardat minoritățile din Irak și a amenințat, de asemenea, că se implică în conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia. Dar în Mediterana poate veni următoarea ciocnire.

”Departamentul de Stat al SUA, care este de obicei foarte pro-Ankara, a criticat planurile Turciei pentru operațiunile în jurul insulei grecești Kastellorizo ​​, situată  la doar doi kilometri de coasta turcească.

Insula este cel mai estic punct al Greciei și este considerată una dintre cele mai frumoase din arhipelagul Dodecanez. Are o populație de câteva sute de oameni, iar Turcia o consideră probabil punctul cel mai bun în care poate testa Grecia, deoarece piloții de luptă greci trebuie să zboare mai mult pentru a ajunge la ea.

Turcia spune că face în zonă doar o anchetă seismică. Însă Ankara a pretins tot mai insistent că Mediterana este pentru ea o „patrie albastră”.

Ankara produce câte o criză în fiecare lună. De exemplu, construiește conducta TurkStream către estul Europei și încearcă să saboteze un acord israelian cu Grecia și Cipru pentru o conductă similară”, mai scrie ziarul israelian.

Turcia consideră iraționale pretențiile Greciei, titrează ziarul turc Daily Sabah.

”Nava turcă Oruç Reis va examina o zonă care a fost anterior acoperită de o altă navă de explorare seismică. Sondajele seismice fac parte din lucrările pregătitoare pentru explorarea potențială a hidrocarburilor.

Ministerul de externe turc susține că solicitările Greciei privind accesul la platoul continental sunt maximaliste, câtă vreme insula Kastellorizo se află la 2 kilometri de coasta turcă și la 580 de kilometri de coasta greacă. Aceste pretenții sunt incompatibile cu dreptul internațional și cu deciziile judecătorești”, scrie ziarul turc.

Erdoğan vrea să-și salveze popularitatea, este de părere publicația poloneză Polityka:

„De ce susține Erdoğan astfel de idei? Pentru că le vede ca pe o formă de mântuire politică personală. Spre deosebire de ceea ce s-ar putea crede, dominația sa politică în Turcia se bazează mai mult pe succesele economice uimitoare decât pe politicile sale conservatoare. Dar de când au început problemele economice, popularitatea lui și cea a partidului său au scăzut brusc. Erdoğan nu ar fi câștigat ultimele două alegeri dacă nu ar fi format o alianță cu naționaliștii - cu care se luptase în timpul primului său mandat în fruntea guvernului”, scrie publicația poloneză.

În ultimele câteva luni, amintește Politico , blocul european a adoptat o strategie prudentă asupra beligeranței Turciei în Marea Mediterană, străduindu-se să nu-și înstrăineze un aliat în NATO și cu o influență în creștere în Libia, unde liderii europeni sunt disperați să pună capăt unui război civil destabilizator.

Este timpul ca UE să nu mai încerce a împăca și una, și alta și să reseteze relația cu Turcia, reconstruind un parteneriat pe baza unei cooperări bazate pe reguli.

 
Revista presei internaționale din 24 iulie 2020