Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Viktor Orban a construit cea mai mare mașină de propagandă din Europa (Bloomberg)

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Peste 70 de jurnaliști și angajați ai publicației online ungare Index au demisionat, acuzând guvernul de preluarea forțată a sitului, în timp ce mii de persoane au protestat față de încălcările libertății presei în Ungaria. Prilej pentru comentatori să analizeze situația mess mediei în regimul Orban.

BBC notează că în ultimul deceniu, oamenii premierului naționalist - conservator Viktor Orban au preluat treptat controlul asupra mediilor independente din Ungaria. Ungaria se situează acum pe locul 89 din 180 de țări în Indicele Libertății Presei realizat de organizația „Reporteri fără frontiere”.

Personalul de la Index și-a dat demisia pentru că dorește să rămână liber de influențele politice - într-o țară în care o mare parte din mass-media așteaptă pur și simplu ordine de la guvern cu privire la ce și cum să scrie.

Departamentele de știri ale serviciilor publice de radio, TV și agenția de știri de stat MTI au renunțat de multă vreme la orice pretenție de imparțialitate.

Nepszabadsag, principalul ziar de stânga, și-a încetat apariția în 2016, în timp ce Origo, un alt site de știri, a trecut de partea guvernului în 2014.

Aproape toate mass-media regionale fac parte din imperiul mass-media Fidesz. Reporterii de Index au format un grup Facebook pentru a încerca să își continue activitatea.

La prima vedere, evenimentele indică o nouă victorie pentru Viktor Orban. Dar prin preluarea tuturor pârghiilor statului - economie, Parlament, instanță constituțională, mass-media - omul riscă să devină ridicol”, scrie BBC.

Bloomberg observă că omul forte din Ungaria are acum controlul deplin asupra mass-mediei naționale.

În timp ce televiziunile generaliste, inclusiv RTL Klub, rămân cele mai vizionate canale din Ungaria, mass-media pro-guvernamentală domină pe segmentul de știri, susținut de publicitatea generoasă de la stat.

Orban a construit cea mai mare mașină de propagandă din Europa - cuprinzând posturi TV, ziare, radiouri și situri de știri, mai notează Bloomberg.

 

Până unde va merge Turcia?

Iată întrebarea care dă titlul editorialului ziarului Le Monde, după prima rugăciune musulmană din basilica Sfânta Sofia, de la declararea acesteia ca muzeu, în 1934.

În această etapă, nimic nu pare să poată opri obiectivele expansioniste turcești. Este timpul ca partenerii să înțeleagă cât de mult s-a schimbat Turcia. Țara nu mai are vreo legătură cu cea care a bătut la ușa UE în urmă cu aproximativ 15 ani. Mai religioasă și mai agresivă pe scena internațională, Turcia se îndepărtează inexorabil de legăturile sale europene.

Franța încearcă modest să reziste la expansionismul turc, dar rămâne izolată în cadrul unui NATO care ezită să modereze ambițiile Ankarei. În acest sens, Erdogan se adaptează doar la lipsa de strategie a partenerilor săi tradiționali. Dezlegarea americană și inexistența diplomatică a Europei au creat un vid în care președintele turc nu ezită să intre.

Sub nasul Occidentului, armata turcă s-a stabilit definitiv în Libia prin forța dronelor sale și prin expedierea câtorva mii de luptători sirieni. Odată cu avizul președinților rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, s-a înființat un protectorat turc în nordul Siriei, unde moneda turcă, lira, este acum valabilă. Cât de departe va ajunge domnul Erdogan?”, se întreabă Le Monde.

Pentru Le Figaro, mesajul este clar: Imperiul Otoman va fi noul model pentru Turcia contemporană. Țara laică a lui Mustafa Kemal Atatürk, care a transformat moscheea în muzeu în 1934, și-a trăit traiul...

Noul sultan poate pretinde că a cucerit complet Istanbulul și a flatat astfel spiritul naționalist turc ... și pe aliații săi indispensabili din extrema dreaptă. Turcia marchează o ruptură ireparabilă cu Occidentul, spune Le Figaro.

În timp ce Yeni Safak , ziar conservator turc, salută evenimentul cu expresii elogioase, precum ”cotitură istorică”, ”magnifica transformare a Sfintei Sofia” sau ”zorii unei lumi noi”...

 
Revista presei internaționale din 27 iulie 2020