Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


The New York Times îl arată pe Trump ca pe un geniu. Dar ce fel de geniu?

Presedintele_donald_trump

Image source: 
REUTERS/Kevin Lamarque

Presa europeană comentează dezvăluirile cotidianului The New York Times, potrivit cărora Donald Trump nu a plătit aproape nici un impozit pe venit de mulți ani. Comentatorii nu cred că aceste informații vor avea o influență majoră în campania electorală.

După cum amintește Eurotopics, președintele Statelor Unite s-a grăbit să eticheteze aceste informații drept „știri false”, dar rămâne impresia că obligația de a plăti impozite este irelevantă pentru șeful statului. Și totuși, care va fi impactul acestor dezvăluiri asupra campaniei electorale? – se întreabă portalul, care citează trei articole din presa europeană.

Astfel, ziarul neerlandez NRC Handelsblad  observă că „Donald Trump vede statul ca o pe instituție excesiv de scumpă și fundamental intruzivă. Rivalul democrat al lui Trump ar face bine să se angajeze într-o dezbatere de fond cu privire la rolul statului. Criza coronavirusului și slăbiciunea reacției federale ilustrează abandonarea cetățenilor de către stat”.

Dezvăluirile nu vor submina popularitatea președintelui Statelor Unite în ochii susținătorilor săi, este de părere The Times:

„Susținătorii săi nu doar că-i acceptă metodele, ci chiar merg până acolo încât să-i admire viclenia. Am înțeles aceasta încă din timpul primei dezbateri televizate de dinainte de alegerile din 2016: când Hillary Clinton l-a acuzat pe Trump că nu plătește impozite federale, el a replicat: dovadă că sunt deștept”.

De aceeași părere este și ziarul belgian De Morgen.

„Un nucleu semnificativ de alegători pro-Trump îmbrățișează ideile Tea Party, o facțiune republicană care a crescut sub administrația Obama, cu Biden ca vicepreședinte, care militează împotriva impozitelor și cheltuielilor publice ".

Până la urmă, The New York Times ni-l arată pe Donald Trump ca pe un geniu, titrează Politico.

Dar – precizează imediat autorul - acest cuvânt trebuie luat cu sensul său descriptiv  mai degrabă decât ca un termen de laudă.

”Geniu”, în acest context, înseamnă un pic altceva decât „foarte inteligent”.

Înseamnă o abilitate de a vedea conexiuni și posibilități în circumstanțe în care oamenii considerați în mod obișnuit deștepți nu le-ar vedea.

Există unii oameni care posedă un anumit tip de ”geniu” în anumite situații, dar care, în situații convenționale, ar putea fi considerați mai degrabă ca lipsiți de inteligență.

 

Rădăcinile vechi ale conflictului din Caucaz

Privim acum și către evoluțiile din Nagorno-Karabakh. AFP notează că Azerbaidjanul și separatiștii armeni  au declarat marți că și-au cauzat pierderi mari în a treia zi de lupte grele.

Mai mulți lideri străini, inclusiv cancelarul german Angela Merkel, au cerut încetarea imediată a focului, în încercarea de a evita un război deschis între Erevan și Baku care ar risca să destabilizeze zona și ar atrage puterile regionale, Turcia și Rusia.

Rusia, Franța și Statele Unite - cei trei mediatori ai conflictului din cadrul Grupului de la Minsk - au solicitat, fără succes, încetarea focului și negocieri.

Armenia și enclava Nagorny-Karabakh acuză Ankara de furnizarea de arme, „specialiști militari”, drone și avioane către Baku, ceea ce Azerbaidjanul neagă.

Rusia menține relații bune cu cei doi beligeranți și dorește să fie marele arbitru regional. Cu toate acestea, rămâne mai aproape de Armenia.

Dar de ce se ciocnesc Armenia și Azerbaidjanul în Nagorno-Karabakh? Le Monde oferă câteva explicații:

”Azerbaidjanul și Armenia au devenit parte a URSS la începutul anilor 1920. Stalin a decis apoi să atașeze Nagorno-Karabakh, populat în mare parte de armeni creștini, Azerbaidjanului, predominant musulman.

Datorită perestroicii lui  Mihail Gorbaciov, din 1985, care oferea mai multă autonomie republicilor sovietice, liderii din Nagorno-Karabakh au votat, în 1988, unificarea regiunii cu Armenia.

Aceștia denunțau în special încercarea autorităților din Azerbaidjan de a-și spori influența în Nagorno-Karabakh.

Ciocnirile s-au intensificat, forțând majoritatea armenilor din Azerbaidjan să se refugieze în Armenia și majoritatea azerilor din Armenia să facă același lucru în Azerbaidjan.

La sfârșitul verii anului 1991, dezintegrarea URSS devine realitate, iar Azerbaidjanul își declară independența la 30 august. La 2 septembrie 1991, majoritatea armeană votează pentru a se separa de Azerbaidjan și proclamă Republica Nagorno-Karabakh. O independență care nu este recunoscută de niciun stat membru al ONU.

Revista presei internaționale din 30 septembrie 2020