Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Libertate sau solidaritate? Dilemele globale ale pașaportului de vaccinare

vaccination-5755080_1920.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Între libertate și corectitudine - planurile privind pașapoartele vaccinale provoacă neliniște globală. Iată ce scrie ziarul britanic The Guardian pe această temă. Și nu este singurul care abordează acest subiect sensibil.

Întrebarea pe care o pune The Guardian este următoarea: ”câtă libertate de a trăi ca înainte de pandemie ar trebui acordată celor care au fost deja vaccinați?”

Schemele de pașapoarte vaccinale sunt în curs de dezvoltare din Suedia până în China, dar există temeri legate de divizarea societăților și chiar și de tulburări.

Consiliul de etică al Germaniei, un organism independent care sfătuiește guvernul, a recomandat să nu se acorde condiții speciale celor inoculați. O dată, deoarece nu există dovezi cu privire la faptul că persoanele vaccinate nu pot răspândi virusul. Apoi, introducerea unor privilegii speciale ar putea duce la neliniște socială.

Însă întreprinderile private, inclusiv restaurantele și cinematografele, nu pot fi împiedicate să își aplice propriile reguli, a recunoscut consiliul.

Compania germană de bilete Eventim, de exemplu, a comunicat că și-a modernizat deja serviciul de rezervare online pentru a le permite clienților să încarce dovezi că au fost vaccinați.

Danemarca a anunțat planurile de a introduce un pașaport digital de vaccin, iar Suedia a declarat că ar putea avea un pașaport digital până în vară dacă vor exista standarde internaționale.

În timp ce ministrul britanic al vaccinurilor a declarat că guvernul nu intenționează să introducă pașapoarte, dar cei care au nevoie de dovezi pentru a putea călători în alte țări ar putea să le obțină de la medicul de familie.

Și revista franceză Marie Claire se ocupă de subiect.

”Concret, introducerea unui „pașaport de vaccinare” nu este nouă. Acest tip de dispozitiv există deja pentru febra galbenă.

Din 2005, peste 200 de țări au ratificat Regulamentul Organizației Mondiale a Sănătății, recunoscând „Certificatul internațional de vaccinare sau care atestă administrarea profilaxiei”.

Țările semnatare pot solicita ca orice vizitator să primească acest document, sub forma unei broșuri galbene. Eliberat și semnat de clinician în timpul vaccinării împotriva bolii virale, acest certificat este valabil timp de zece ani”.

Ziarul britanic The Daily Telegraph își manifestă însă scepticismul: „Imaginați-vă că mâine începem să eliberăm pașapoarte de vaccin și să oferim mai multă libertate, la trei săptămâni după inocularea primei doze de vaccin. Am avea atunci o țară în care octogenarii ar fi liberi să se deplaseze, în timp ce tinerii - să ne amintim - cu puține riscuri, ar fi forțați să rămână închiși”.

În Germania, cotidianul Der Tagesspiegel este, de asemenea, nefavorabil ideii de pașaport vaccinal: „Suntem în mijlocul deșertului, o perioadă grea, care trebuie depășită împreună cu îngrădiri și relaxări care se aplică tuturor, în spirit de solidaritate – chiar dacă nu totul este întotdeauna complet echitabil.  De exemplu, chiar dacă nu este 100% corect ca fumătorii să contribuie la asigurarea de sănătate la fel ca nefumătorii,  asta nu înseamnă să punem la îndoială principiul fundamental al solidarității în sistemul de sănătate german. (Sursa: Eurotopics).

 

Schimbăm subiectul și privim spre Ungaria.

Financial Times, citat de Hotnews, scrie că Bruxelles a cerut Ungariei să își reformeze legislația privind achizițiile publice pentru a combate fraudele sistemice, înainte ca miliarde de euro din fondul de relansare economică al blocului comunitar să devină disponibile.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a depistat nereguli în aproape 4% din cheltuielile finanțate cu fonduri UE de Ungaria între 2015 și 2019, comparativ cu media de 0,36% înregistrată la nivelul blocului comunitar și mult mai mare decât rata de 0,53% înregistrată de Slovacia, a doua cea mai prost situată țară din clasament.

Ungaria ar urma să primească aproape 6,3 miliarde de euro din fondul de relansare, mai scrie Financial Times.

Și tot în Ungaria, ziariștii care filmează cu drone proprietățile luxoase ale oligarhilor lui Viktor Orban riscă închisoarea.  Guvernul de la Budapesta a adoptat o lege care limitează folosirea acestor dispozitive, invocând protecția vieții private, transmite Agenția France Presse.

Reglementarea vine, după ce proprietăți luxoase ale unor apropiați ai premierului Viktor Orban au fost dezvăluite publicului cu ajutorul dronelor. (Sursa: Hotnews)

Totuși, premierul Orbán dă asigurări într-un interviu acordat revistei germane Stern că pentru Ungaria este, totuși, mai bine în uniunea Europeană.

Întrebat de ce Ungaria nu urmează direcția Marii Britanii și nu iese din UE, premierul a spus „ pentru că este mai bine pentru noi în UE”.  Orbán a numit Brexitul „o mare greșeală care ar fi trebuit prevenită”.

 
Revista presei internaționale din 9 februarie 2021