
Presa internaţională
”Pionii” Sputnik V avansează în Europa. Este aceasta o armă politică?
vaccin_sputnik.png

”De necrezut?”, se întreabă situl rețelei tv Al-Jazeera.
În mod public, UE a respins campania globală de furnizare a vaccinului din Rusia, pe care o vede drept propaganda unui regim nedorit.
În culise, însă, blocul se îndreaptă spre Sputnik V, în timp ce încearcă să depășească bâlbâielile din procesul de vaccinare și să-i imunizeze pe cei 450 de milioane de locuitori, au declarat pentru Reuters surse oficiale și diplomatice din UE.
Un oficial al UE care negociază cu producătorii de vaccinuri în numele blocului, a declarat pentru Reuters că guvernele iau în considerare lansarea unor discuții cu dezvoltatorii Sputnik V și că vor fi necesare cereri din partea a patru state UE pentru a începe procesul.
Aceeași agenție preia declarația de la Kremlin potrivit căreia ”presiunea asupra unor țări de a refuza să cumpere vaccinul rusesc Sputnik V a ajuns la niveluri fără precedent, dar nu are nicio șansă de a reuși”. Sunt cuvintele rostite marți de purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov.
El a făcut remarcile atunci când i s-a cerut să comenteze un raport al guvernului SUA care părea să arate că Statele Unite au încercat să descurajeze Brazilia în a cumpăra Sputnik V.
Raportul a subliniat eforturile diplomatice ale agenției de a contracara ceea ce a descris drept încercări ale unor țări, inclusiv ale Rusiei, de a-și spori influența în regiune.
„Este posibil” ca agenția UE pentru medicamente să aprobe Sputnik V, au declarat pentru Euractiv surse europene.
"Aceleași surse au explicat că totuși, cu vaccinurile aprobate până în prezent, obiectivul UE de a vaccina 70% din populația UE până în septembrie este încă posibil. Dar întârzierile de livrare ale vaccinurilor aprobate și noul impas cu AstraZeneca deschid calea pentru reconsiderarea Sputnik”.
”Sputnik V în Europa de Est: Instrumentul de propagandă sau dar divin?” – întreabă la rândul său The Moscow Times. Analiștii spun că diviziunile dintre europeni pe acest subiect ar aduce beneficii Rusiei și eforturilor sale de a semăna tulburări în regiune.
"Este foarte clar că Sputnik V a devenit un instrument de soft power pentru Rusia", a declarat pentru AFP Michal Baranowski, analist al German Marshall Fund.
"Scopul politic al strategiei (Rusiei) este de a diviza Occidentul", a spus Baranowski, care conduce biroul Fondului de la Varșovia.
Slovacia s-a confruntat cu o criză guvernamentală la doar câteva zile după ce a primit primul lot de Sputnik V pe 1 martie.
În timp ce "utilizarea potențială a Sputnik V în Republica Cehă a devenit o armă pur politică", spune pentru The Moscow Times analistul politic din Praga, Jiri Pehe.
El numește vaccinul „un instrument de luptă politică și de propagandă” și atrage atenția că Rusia a avut probleme cu producerea de suficiente vaccinuri pentru propriile sale nevoi.
În plus, există întrebări cu privire la condițiile în care a fost produs vaccinul. "Dacă Vladimir Putin ar avea cu adevărat încredere în vaccin, el ar fi primul care ar primi o doză - și ar face-o cu mare pompă", a mai spus analistul ceh.
În publicația rusă Gazeta.ru, citată de Courrier International, Timofeï Bordatchef, director de programare al grupului de reflecție rus Valdaï, spune că producătorii europeni de vaccin se tem de concurența Sputnik V:
”Ei vor ca în cele două luni solicitate de Agenția pentru Medicamente să își mărească capacitatea de producție, astfel încât Sputnik V să nu amenințe prea mult concurența.
Până când vor fi gata, UE va întârzia validarea produsului rus, în ciuda presiunilor statelor. Scopul Comisiei Europene este de a reduce concurența pe piață, chiar dacă companiile europene nu sunt eficiente”, spune analistul citat de Gazeta.ru