Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europenii, încă divizați pe tema vaccinurilor. Și nu este doar despre Sputnik V

vaccine-5103088_1920.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Statele membre ale Uniunii Europene sunt tot mai divizate în privința vaccinurilor. Varianta rusească Sputnik V este un element central al diviziunilor. Însă nu este singurul.

Le Monde se află printre publicațiile care observă diviziunile europenilor față de vaccinul rus Sputnik V.

Berlinul presează pentru o cooperare cu Moscova. Parisul temporizează iar chestiunea îi împarte pe cei douăzeci și șapte.

Între timp, mai mulți politicieni germani s-au pronunțat în favoarea vaccinului rus, în principal în landurile din Est. 

Un sondaj efectuat la sfârșitul lunii februarie a arătat că 59% dintre locuitorii landurilor de est erau gata să fie vaccinați cu Sputnik V, față de 49% dintre cei din vest.

Diviziunea este, de asemenea, politică. În timp ce puțin peste jumătate dintre susținătorii social-democrați (SPD) și conservatori (CDU) spun că sunt gata să fie injectați cu vaccinul rus, proporția crește la 70% în rândul alegătorilor partidului de stânga Die Linke, un moștenitor îndepărtat al fostului partid comunist din RDG.

Și aproape 50% dintre susținătorii partidului de extremă dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) - ai căror lideri nu pierd niciodată ocazia de a-și arăta apropierea de Kremlin - spun, de asemenea, că sunt pregătiți să fie vaccinați cu Sputnik V.

În ceea ce privește Italia, nu există la ora actuală o decizie pentru achiziționarea dozelor de Sputnik V, dar unele regiuni și-au exprimat deja interesul, în ciuda reticenței manifestate de Roma.

Ungaria rămâne, oficial, singura țară din UE care folosește Sputnik V, fără a aștepta aprobarea Agenției Europene a Medicamentului.

Analiza vaccinului de către Agenția Europeană a început într-adevăr târziu, pe 4 martie. Dar, conform mai multor surse, aceasta rămâne laborioasă, deoarece partea rusă, care oricum a depus cererea târziu, nu oferă întotdeauna la timp datele solicitate.

Iar Deutsche Welle scrie că Rusia pur și simplu nu are capacitățile de producție pentru a satisface nevoile UE de a inocula încă 450 de milioane de oameni - și este puțin probabil ca asta să se schimbe în viitorul previzibil. Singura cale de ieșire, potrivit Kremlinului, este înființarea unor puncte de producție în afara Rusiei.

”Între timp, însă, compania americană Johnson & Johnson va livra vaccinurile sale cu o singură doză începând din aprilie.

Aprobarea celui de-al doilea candidat german pe bază de ARNm, CureVac - care ar putea oferi UE un total de 405 milioane de doze - este de așteptat în mai-iunie.

Și se află în curs de pregătire pentru aprobare și produsul american, Novavax. În același timp, UE va crește și presiunea asupra gigantului farmaceutic AstraZeneca pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Toate acestea înseamnă că Sputnik V va ajunge, eventual, doar spre sfârșitul campaniilor de vaccinare în masă din Europa și în cantități insuficiente, ceea ce înseamnă că probabil nu va avea un impact major.

Dar producția prin intermediul companiilor europene va permite Rusiei să-și mărească oferta de vaccinuri pentru țările din întreaga lume”, scrie publicația germană.

În Franța, 20 Minutes observă că, din cauza lipsei dozelor la nivel european, fiecare țară este tentată să-și urmeze propria cale, „rezultând cacofonie și mari fiasco-uri naționale”. Inclusiv demisia recentă a prim-ministrului slovac.

Dar vor fi aceste diviziuni de durată? Vaccinarea se va intensifica din aprilie în Europa. Un număr foarte mare de doze este așteptat – iar vaccinul rus nu este inclus. Aceasta poate calma tensiunile. Și între timp, Rusia are doar 4,4% din populația sa vaccinată - un haos poate ascunde un altul.

Și, după cum informează Politico, Austria amenință să oprească achiziția a 100 de milioane de doze de vaccin, dacă nu va obține o cotă mai mare.

Și aceasta chiar dacă datele arată că nu se numără printre țările cu cea mai mare nevoie. Mișcarea este cea mai recentă tactică de escaladare a cancelarului austriac Sebastian Kurz. Și apare ca un ultimatum, în timp ce UE caută cu disperare modalități de a crește producția și aprovizionarea cu vaccinuri.

După summitul de săptămâna trecută, liderii europeni i-au însărcinat și pe ambasadorii la Bruxelles să se ocupe de problema dozelor, lăsând deschisă posibilitatea ca națiunile cu cea mai mare nevoie să obțină mai mult, mai scrie Politico.

 
Revista presei internaționale din 31 martie 2021