Londra a ales pentru Brexit ”modelul turc”. Plus: asasinarea unui cunoscut jurnalist grec

După cum comentează Le Monde, Brexitul și corolarul său necesar, acest faimos protocol nord-irlandez, joacă un rol important, menținând Irlanda de Nord parțial în piața internă europeană.

Acesta a răsturnat un echilibru foarte fragil între comunități, obținut prin Acordul din Vinerea Mare, în 1998.

Loialiștii  văd protocolul nord-irlandez de după Brexit ca pe o divizare insuportabilă cu restul Regatului Unit – e adevărat, una încă virtuală, Londra hotărând unilateral să amâne implementarea principalelor controale vamale până la sfârșitul anului 2021.

În ultimele săptămâni, în cartierele protestante, au înflorit bannere care spun „nu graniței din Marea Irlandei”.

Iar comunitatea protestantă, cu o demografie în declin, este îngrijorată că Brexitul ar putea acționa până la urmă în favoarea reunificării insulei Irlanda, scrie Le Monde.

În timp ce revista The Economist, citată de Courrier International, constată că, în procesul de divorț cu Uniunea Europeană, Londra a ales ”soluția turcă”.

”Marea Britanie știa că va avea de ales: ar fi trebuit să semene mai mult cu Elveția sau cu Turcia?

Țările vecine ale celui mai mare bloc economic din lume trebuie fie să-i accepte supremația, fie să încerce să lupte cu ea. Elveția și Turcia sunt cei mai buni reprezentanți ai acestor două opțiuni.

Elvețienii, care au o rețea complexă de acorduri cu UE, se arată deranjați uneori, când UE își bagă nasul în afacerile lor, dar ajung să accepte întotdeauna intruziunea.

Relația cu Turcia este mult mai simplă: o uniune vamală permite mărfurilor să circule relativ liber. Dar asta nu împiedică guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan să atace europenii cu orice ocazie.

Theresa May, prim-ministru din 2016 până în 2019, ar fi fost mai înclinată către realismul elvețian.

Însă succesorul doamnei May, Boris Johnson, un mândru descendent al unui ministru otoman, a preferat o abordare în linia turcă.

El vede Europa ca fiind cel mai mare rival al său, iar diplomații săi îi urmează exemplul. Nu mai vorbim în privat. Acum luptăm în public - mai ales atunci când UE face lucruri scandaloase, cum ar fi amenințarea cu blocarea exporturilor de vaccinuri.

Dar Turcia și Marea Britanie sunt, de asemenea, o durere de cap și pentru UE: spre deosebire de Elveția, ele se numără printre aliații săi militari. Nu sunt exclusiv parteneri economici. Ambii sunt membri ai NATO.

Și cele mai presante probleme strategice ale UE, inclusiv instabilitatea nord-africană și interferența rusă, vor fi soluționate mai ușor dacă Turcia și Marea Britanie sunt de partea sa.

Cu toate acestea, s-ar putea dovedi și mai dificil pentru UE să stabilească o relație constructivă cu Regatul Unit decât cu Turcia.

În definitiv, UE este mai puțin interesată de soarta Turciei, atât timp cât rămâne stabilă. În schimb, în ​​cuplul Marea Britanie - UE, fiecare are nevoie de celălalt pentru a răspunde crizelor, deși niciunul nu o va admite vreodată”, scrie revista britanică.

Grecia: ”Un semn că democrația putrezește”

Privim acum către Grecia, unde jurnalistul și bloggerul de investigație Giorgos Karaivaz a fost împușcat mortal pe stradă vineri într-o suburbie a Atenei.

După cum scrie Eutrotopics, două persoane cu glugă, aflate pe motociclete, au deschis focul asupra bărbatului de 52 de ani. Karaivaz era specializat în investigarea criminalității organizate și a ramificațiilor acesteia în lumea politică.

Politica greacă este în mare parte responsabilă de ostilitatea față de jurnaliști, subliniază ziarul grec Protagon:

„Nu știm cine au fost trăgătorii - cel mai probabil bărbați din lumea interlopă, fără legătură cu vreun partid politic.  Putem spune, însă, că gangsterii nu sunt singurul pericol pentru jurnaliști.

Aceștia din urmă se află, de asemenea, în vizorul fanaticilor, care continuă să-i califice drept „vânduți” și „oameni ai sistemului”. ... Jurnaliștii sunt în pericol, deoarece sunt zilnic ținta trolilor și a armatelor de fanatici idioți, care cheamă poporul să-și facă dreptate prin reglarea conturilor lor direct cu ei".

Iar săptămânalul grec Documento notează: „Asasinarea unui jurnalist înseamnă că un stat paralel ia locul statului sau, și mai rău, că ambele mărșăluiesc împreună. Când este ucis un jurnalist și criminalul nu este un nebun, este un semn că democrația putrezește și dovada unei realități periculoase”.