
Presa internaţională
Brexit: Bruxelles întinde ramura de măslin către Londra
maslin_ramura.jpg

După cum informează Le Monde, măsura sa se referă la „o gamă largă” de bunuri originare din Marea Britanie și „consumate în Irlanda de Nord”. Aceasta ar reduce controalele cu aproximativ 80% și formalitățile vamale cu 50%, creând un fel de „culoar rapid” pentru aceste produse, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Propunerile „bifează toate problemele” ridicate în ultimele luni, fără a recrea o frontieră între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, membru al Uniunii Europene (UE), după cum a declarat vicepreședintele Comisiei, Maroš Šefčovič.
Nu va exista o renegociere a protocolului nord-irlandez, în schimb, pentru a proteja integritatea pieței interne europene și a se asigura că aceste produse nu intră în ea, Londra ar trebui să ofere garanții, cum ar fi o etichetă care să ateste că sunt destinate vânzării „numai” în Regatul Unit.
Pentru Les Echos, Bruxelles întinde o ramură de măslin către Londra:
”Maroš Šefčovič a propus miercuri un vast sistem de simplificare a schimburilor comerciale între Marea Britanie și Irlanda de Nord, în timp ce Londra exprimase marți cereri mai ridicate privind protocolul nord-irlandez. Discuțiile continuă”.
În orice caz, subliniază ziarul francez nu putem spune că Bruxelles-ul nu și-a făcut partea. Maroš Šefčovič a făcut miercuri seara la Bruxelles o serie întreagă de propuneri foarte concrete pentru a simplifica viața companiilor din Marea Britanie și Irlanda de Nord, confruntate de luni de zile cu complexitățile protocolului nord-irlandez.
Curtea Europeană de Justiție, principala problemă
BBC notează că, potrivit acestor propuneri, cea mai mare parte a controalelor asupra mărfurilor britanice urmează să fie anulate.
Mișcarea produselor alimentare din Marea Britanie în Irlanda de Nord s-a confruntat cu cele mai mari dificultăți din cauza regulilor stricte ale UE.
Însă "problema cu protocolul în acest moment este că legislația UE, având Curtea Europeană de Justiție în calitate de executant, se aplică în Irlanda de Nord fără niciun proces democratic", a spus Lord David Frost, ministrul britanic pentru Brexit, miercuri, înainte de publicarea propunerilor UE. "Acest lucru trebuie să se schimbe dacă dorim să găsim aranjamente cu care oamenii să poată trăi", a mai spus oficialul britanic citat de BBC.
Financial Times preia declarația lui Oliver Dowden, președintele Partidului Conservator, potrivit căruia propunerile Comisiei sunt „binevenite”, dar a adăugat că este important să existe o „schimbare fundamentală” a protocolului.
Dowden a repetat, de asemenea, insistența Downing Street de eliminare a Curții Europene de Justiție (CEJ) din protocolul Irlandei de Nord. Downing Street consideră că aceasta rămâne o cerere „centrală” britanică, ridicând întrebări dacă negocierile pot ajunge la o reușită, având în vedere că UE este fermă în ideea de a nu renegocia principiile legale fundamentale ale protocolului.
Irish Times scrie că surse din Marea Britanie au confirmat asupra faptului că o parte intrinsecă a problemei Protocolului o constituie Curtea Europeană de Justiție, pe care o descriu ca fiind ”prea discreditată în rândul comunității unioniste din Irlanda de Nord”.
Iar The Guardian informează că firmele nord-irlandeze salută propunerile, ba, mai mult, spun că blocul a ascultat și a trecut „dincolo de așteptări”, sporind speranțele pentru o înțelegere.
Oamenii de afaceri spun că promisiunea de a elimina majoritatea controalelor pentru alimentele și mărfurile britanice care intră în Irlanda de Nord și documentele vamale ar putea constitui baza unui acord.
Liderii din industrie au recunoscut cererile privind „linia roșie” din partea Regatului Unit și a sindicaliștilor de a se renunța la rolul de arbitru al CEJ. Dar au spus că nu este o prioritate pentru întreprinderile locale.